Aperçu des sections

  • Généralités

    Studiul matematicii la o facultate inginerească are drept scop formarea și dezvoltarea capacității studenților de a reflecta lumea, de a formula, modela și rezolva probleme, aplicând cunoștințe din diverse domenii, precum și înzestrarea acestora cu un set de competente, valori și aptitudini, menite să asigure o integrare profesională optimă. Multiplele aplicații ale matematicii în diverse domenii, începând cu științele exacte și până la cele inginerești, economice și umanistice, confirmă funcția utilitară și cognitivă a matematicii în cotidian.

    Analiza Matematică 1 este o disciplină cu caracter fundamental, care contribuie la formarea gândirii inginerești a studentului. Noțiunile de bază ale Analizei Matematice 1, cum ar fi: funcție, șir numeric, serie, derivată, integrala sunt actorii principali și la disciplinele de specialitate, iar posedarea temeinică a conceptelor și metodelor de bază ale Analizei Matematice 1 permite valorificarea potențialului studenților în elaborarea și promovarea unor proiecte legate de rezolvarea probleme practice din domeniul ingineriei, cât și, eventual, pentru activitatea lor științifică.

    În scopul asigurării unei bune pregătiri teoretice şi practice la nivelul cerinţelor actuale şi de viitor, cei care organizează şi conduc procesele inginerești din cadrul întreprinderilor de industriale și de producţie trebuie să posede noţiuni şi cunoştinţe matematice fundamentale. Multiplele probleme legate de activitatea de producţie necesită cunoştinţe inginereşti profunde, care nu pot fi concepute fără o bază matematică temeinică.

    Menționăm, odată în plus, că învățământul matematic universitar tehnic contribuie la dezvoltarea competențelor necesare pentru studiul materiei de specialitate și pregătirea personalității pentru viață și activitate independentă.

    Cursul cuprinde compartimente, unele tradiţionale, altele mai moderne, dar în egală măsură necesare pentru formarea viitorului specialist, care va activa în domeniul tehnic ingineresc. Tematica cursului este structurată pe următoarele capitole:

    •  Șiruri De Numere Reale. Limita Funcției. Derivata Funcției.
    • Integrala nedefinită. Integrala definită.
    • Integrale improprii.
    • Serii numerice. Serii de funcții. Serii de puteri.

    Disciplina Analiza matematică 1 este menită să ofere studenţilor o pregătire matematică ce le-ar permite:

    • Înţelegerea şi însuşirea noţiunilor esenţiale ale disciplinei, concomitent cu aprofundarea unor cunoştinţe, căpătate anterior.
    • Recunoaşterea caracterului matematic al multor probleme, specifice științelor inginerești,  legate de aplicaţiile calculului diferențial și integral.
    • Înţelegerea modalităţilor de aplicare a principiilor matematicii în diverse ramuri ale ştiinţei şi în activitatea profesională.
    • Justificarea unui rezultat recurgând la argumentări bazate pe un studiu științific al problemei examinate.
    • Însușirea tehnicilor de transpunere și rezolvare matematică a diverselor probleme specifice activității profesionale.
    • Identificarea metodelor posibile de soluţionare a problemelor tipice domeniului de studiu, utilizând procedeele disciplinei Analiza matematică.

     

    Cursul de Analiză matematică 2 este un fundament necesar studenților acestor specialități pentru formarea calităţilor necesare viitorilor ingineri. Acest curs va dezvolta la studenți gândirea logică și imaginația spațială, va dezvolta la ei abilități de aplicare a metodelor matematice în soluționarea problemelor ce țin atât de specialitatea dată cât și de alte probleme inginerești.

    Disciplina analiza matematica oferă studenţilor cunoștințe fundamentale ce se aplică la studiul diverselor probleme inginerești în scopul determinării soluțiilor optime ale acestora. Această disciplină vine să întregească cunoştinţele teoretice şi abilităţile practice necesare pentru studiul disciplinelor complementare, cum ar fi: fizica, mecanica teoretică şi aplicativă, matematici speciale, tehnologiile informaționale, precum şi alte discipline generale şi inginereşti.

    Acest curs are ca scop să dezvolte la studenți abilități de a modela şi rezolva probleme tehnice pe baza aplicării metodelor analizei matematice, precum şi a-i înzestra cu un set de competenţe, valori şi atitudini menite să asigură o integrare profersională optimă.

    Identificarea metodelor posibile şi optime de soluţionare a problemelor tipice domeniului de studiu, utilizând procedeele programării liniare și statisticii matematice.

    Disciplina analiza matematica este menită să ofere studenţilor o pregătire matematică fundamentală, ce le-ar permite:

    -      aprofundarea conceptelor fundamentale ale matematicii superioare de limită, derivată, integrală pentru funcţiile de mai multe variabile ;

    -      justificarea unui rezultat recurgând la argumentaţii bazate pe un studiu științific al problemei examinate;

    -      înţelegerea importanţei calculului diferențial și integral al funcţiilor de mai multe variabile în sudierea diverselor probleme inginerești și determinarea soluțiilor optime ale acestora;

    -      aplicarea metodelor analizei matematice pentru determinarea soluțiilor optime ale problemelor inginerești;

    -      aplicarea seriilor Fourier la soluționarea unor problemelor mixte ale fizicii matematice;

    -      aplicarea ecuațiilor diferențiale la soluționarea problemelor aplicative inginerești;

    -      înţelegerea avantajelor pe care le oferă analiza matematica în abordarea, clasificarea şi

    rezolvarea problemelor practice şi rolul ei în tehnică şi ştiinţă;

    -      însușirea tehnicilor de transpunere și rezolvare matematică a unor fenomene și procese specifice știinților inginerești.

    • Conținutul cursului AM1 Fichier
      Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre d'un groupe
    • Conținutul cursului AM2. Fichier
      Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR
    • Lucrul individual sem. I. Devoir
      Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre d'un groupe
    • Lucrul individual sem. II. Devoir
      Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR
  • Șiruri de numere reale.

    Limita șirului numeric. Șiruri convergente. Calculul unor limite fundamentale.

  • Limite de funcții.

    Limita funcției în punct. Proprietăți. Limitele funcțiilor elementare. Limite fundamentale.

  • Continuitate și derivabilitate a funcției.

    Continuitatea funcției. Derivata funcției în punct

  • Derivata funcției.

    Derivatele funcțiilor elementare. Reguli de derivare. Polinomul Taylor al unei funcții.

  • Integrala nedefinită

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre d'un groupe

    Primitiva funcției. Integrala nedefinită. Metode de integrare.

  • Integrala definită

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre d'un groupe

    Integrala definită. Probleme ce duc la noțiunea de integrală definită. Formula Newton-Leibniz.
    Metode de integrare a integralei definite. Proprietățile integralei definite.

  • Integrale improprii

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre d'un groupe

    Integrale improprii de speţa I şi II. Criterii de convergenţă.

  • Funcțiile lui Euler

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre d'un groupe

    Funcțiile Beta și Gamma ale lui Euler

  • Serii numerice

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre d'un groupe

    Serii numerice, șirul sumelor parțiale; serii convergente și serii divergente. Criteriul necesar de convergenţă a seriei numerice.  Criteriul Cauchy.

  • Serii cu termeni pozitivi; criterii de convergenţă.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre d'un groupe

    Criterii de convergenţă pentru serii cu termeni pozitivi: de comparaţie, D’Alembert, radical Cauchy, criteriul integral Cauchy, Raabe-Duhamel. Seria armonică generalizată.

  • Serii cu termeni oarecare

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre d'un groupe

    Serii cu termeni de semne arbitrare; convergență simplă și convergență absolută, criteriul lui Abel. Serii alternante, criteriul lui Leibniz

  • Serii de funcții.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre d'un groupe

    Serii de funcții. Serii de puteri cu termeni reali. Teorema Abel. Raza și  intervalul de convergenţă. Proprietăţi ale  seriilor de puteri.

  • Seriile Taylor și MacLaurin

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre d'un groupe

    Dezvoltarea funcţiilor elementare în serii Taylor. Aplicaţii ale seriilor de puteri.

  • Funcţii de 2 şi 3 variabile.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR

    Definiția funcției de 2, 3 și n variabile. Domeniul de definiție, linii și suprafețede nivel. Noțiunea de limită și continuitate pentru funcția de 2 variabile. Calculul limitei funcției de 2 variabile în punct.

  • Derivate parţiale. Diferenţiala totală a funcţiei. Gradientul funcţiei şi derivate în direcţia data. Planul tangent şi normala la suprafaţă.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR

    Definiția derivatelor parțiale a funcției de 2 și 3 variabile. Calculul derivatelor parțiale. Definiția diferențialei totale și aplicațiile ei. 

    Definiția și calculul gradientului și a derivatei unei funcții în direcția unui vector. Aplicarea proprietăților gradientului. Determinarea ecuațiilor planului tangent și a normalei la suprafața data în punctul dat.

  • Extremele funcţiei de mai multe variabile.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR

    Condiția neceră de extrem. Extreme locale, absolute, conditionate. Metoda multiplicatorilor Lagrange. Determinarea celei mai mari și a celei mai mici valori ale funcției de 2 variabile într-un domeniu compact.

  • Metoda pătratelor mici.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR

    Aplicarea metodei pătratelor mici în cazul aproximării unei funcții cu o funcție liniară, pătratică.

  • Integrala curbilinie de speţa I.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR

    Definiția integralei, proprietățile și calculul ei în coordonate carteziene și în mod parametric pentru un arc de curbă dat în plan sau în spațiu. Aplicațiile integralei curbilinii de speța I.

  • Integrala curbilinie de speța II.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR

    Definiția integralei, proprietățile și calculul ei în coordonate carteziene și în mod parametric pentru un arc de curbă dat în plan sau în spațiu. Aplicații la calculul lucrului forței. Condițiile de independență a integralei curbilinii de speța II de drumul integrării.

  • Integrala dublă, calcularea ei.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR

    Integrala dublă, definiția, proprietățile și calculul ei în coordonate carteziene. Schimbul de variabile în integrala dublă, calculul ei în coordonate polare. Aplicațiile integralei duble. Formula lui Green.

  • Integrala triplă și aplicațiile ei.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR

    Integrala triplă, definiția, proprietățile și calculul ei în coordonate carteziene. Schimbul de variabile în integrala triplă. Aplicațiile integralei triple.

  • Ecuații diferențiale, noțiuni de bază. ED de ordinul 1. ED de ordinul 1 ce se reduc la ED cu variabile separabile.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR

    Noțiunile de bază ale ED. Problema lui Cauchy pentru ED de ordinul 1, Teorema de existenţă şi unicitate a soluției. ED cu variabile separabile. Soluții singulare.  ED de ordinul 1 - omogene, liniare, de tip Bernoulli și cu diferențială totală. Probleme ce se rezolvă cu ajutorul ED de ordinul 1.

  • Noțiuni de Factor integrant.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR

    ED de ordinul 1 ce se rezolvă prin metoda factorului integrant.  ED de ordin superior ce admit micșorarea ordinului. ED de ordinul 2 ce se reduc la ED de ordinul 1. Problema lui Cauchy pentru ED de ordinul 2.

  • ED liniare de ordinul n. ED liniare cu coeficienți constanți.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR

    ED liniare omogene de ordinul n și proprietățile lor. Soluția generală a unei ED liniare neomogene de ordinul n. Rezolvarea ED liniare neomogene de ordinul 2  cu coeficienți constanți. Metoda coeficienților nedeterminați.

  • ED liniare cu coeficienți constanți. Aplicaţii. Sisteme de ED liniare de ordinul 1 cu două funcții necunoscute. Rezolvarea ED cu ajutorul seriilor de puteri.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR

    Metoda coeficienților nedeterminați. Metoda variației constantelor. Probleme ce se rezolvă cu ajutorul ED de ordinul 2.  Sisteme liniare de ED de ordinul 1, noțiuni generale. Soluționarea sistemelor de ED ce conțin 2 ecuații liniare și 2 funcții necunoscute. Aplicațiile seriilor de puteri la soluționarea problemei lui Cauchy pentru ED de ordinul 1 și 2.

  • Seria trigonometrică. Dezvoltarea unei funcții în serie Fourier. Serii Fourier ale funcțiilor date pe un interval arbitrar. Dezvoltarea în serie Fourier a funcțiilor pare și impare.

    Accès restreint Non disponible à moins que : Vous soyez membre de TI-253FR

    Seria trigonometrică a unei funcții periodice de perioadă 2π, Determinarea coeficienților seriei. Teorema lui Dirihlet. Dezvoltarea unei funcții în serie Fourier pe segmentul [-π; π].  Dezvoltarea unei funcții în serie Fourier pe sementul [-l; l].  Dezvoltarea în serie Fourier a funcțiilor pare și impare.