General
Studiul matematicii la o facultate inginerească are drept scop formarea și dezvoltarea capacității studenților de a reflecta lumea, de a formula, modela și rezolva probleme, aplicând cunoștințe din diverse domenii, precum și înzestrarea acestora cu un set de competente, valori și aptitudini, menite să asigure o integrare profesională optimă. Multiplele aplicații ale matematicii în diverse domenii, începând cu științele exacte și până la cele inginerești, economice și umanistice, confirmă funcția utilitară și cognitivă a matematicii în cotidian.
Analiza Matematică 1 este o disciplină cu caracter fundamental, care contribuie la formarea gândirii inginerești a studentului. Noțiunile de bază ale Analizei Matematice 1, cum ar fi: funcție, șir numeric, serie, derivată, integrala sunt actorii principali și la disciplinele de specialitate, iar posedarea temeinică a conceptelor și metodelor de bază ale Analizei Matematice 1 permite valorificarea potențialului studenților în elaborarea și promovarea unor proiecte legate de rezolvarea probleme practice din domeniul ingineriei, cât și, eventual, pentru activitatea lor științifică.
În scopul asigurării unei bune pregătiri teoretice şi practice la nivelul cerinţelor actuale şi de viitor, cei care organizează şi conduc procesele inginerești din cadrul întreprinderilor de industriale și de producţie trebuie să posede noţiuni şi cunoştinţe matematice fundamentale. Multiplele probleme legate de activitatea de producţie necesită cunoştinţe inginereşti profunde, care nu pot fi concepute fără o bază matematică temeinică.
Menționăm, odată în plus, că învățământul matematic universitar tehnic contribuie la dezvoltarea competențelor necesare pentru studiul materiei de specialitate și pregătirea personalității pentru viață și activitate independentă.
Cursul cuprinde compartimente, unele tradiţionale, altele mai moderne, dar în egală măsură necesare pentru formarea viitorului specialist, care va activa în domeniul tehnic ingineresc. Tematica cursului este structurată pe următoarele capitole:
- Șiruri De Numere Reale. Limita Funcției. Derivata Funcției.
- Integrala nedefinită. Integrala definită.
- Integrale improprii.
- Serii numerice. Serii de funcții. Serii de puteri.
Disciplina Analiza matematică 1 este menită să ofere studenţilor o pregătire matematică ce le-ar permite:
- Înţelegerea şi însuşirea noţiunilor esenţiale ale disciplinei, concomitent cu aprofundarea unor cunoştinţe, căpătate anterior.
- Recunoaşterea caracterului matematic al multor probleme, specifice științelor inginerești, legate de aplicaţiile calculului diferențial și integral.
- Înţelegerea modalităţilor de aplicare a principiilor matematicii în diverse ramuri ale ştiinţei şi în activitatea profesională.
- Justificarea unui rezultat recurgând la argumentări bazate pe un studiu științific al problemei examinate.
- Însușirea tehnicilor de transpunere și rezolvare matematică a diverselor probleme specifice activității profesionale.
- Identificarea metodelor posibile de soluţionare a problemelor tipice domeniului de studiu, utilizând procedeele disciplinei Analiza matematică.
Cursul de Analiză matematică 2 este un fundament necesar studenților acestor specialități pentru formarea calităţilor necesare viitorilor ingineri. Acest curs va dezvolta la studenți gândirea logică și imaginația spațială, va dezvolta la ei abilități de aplicare a metodelor matematice în soluționarea problemelor ce țin atât de specialitatea dată cât și de alte probleme inginerești.
Disciplina analiza matematica oferă studenţilor cunoștințe fundamentale ce se aplică la studiul diverselor probleme inginerești în scopul determinării soluțiilor optime ale acestora. Această disciplină vine să întregească cunoştinţele teoretice şi abilităţile practice necesare pentru studiul disciplinelor complementare, cum ar fi: fizica, mecanica teoretică şi aplicativă, matematici speciale, tehnologiile informaționale, precum şi alte discipline generale şi inginereşti.
Acest curs are ca scop să dezvolte la studenți abilități de a modela şi rezolva probleme tehnice pe baza aplicării metodelor analizei matematice, precum şi a-i înzestra cu un set de competenţe, valori şi atitudini menite să asigură o integrare profersională optimă.
Identificarea metodelor posibile şi optime de soluţionare a problemelor tipice domeniului de studiu, utilizând procedeele programării liniare și statisticii matematice.
Disciplina analiza matematica este menită să ofere studenţilor o pregătire matematică fundamentală, ce le-ar permite:
- aprofundarea conceptelor fundamentale ale matematicii superioare de limită, derivată, integrală pentru funcţiile de mai multe variabile ;
- justificarea unui rezultat recurgând la argumentaţii bazate pe un studiu științific al problemei examinate;
- înţelegerea importanţei calculului diferențial și integral al funcţiilor de mai multe variabile în sudierea diverselor probleme inginerești și determinarea soluțiilor optime ale acestora;
- aplicarea metodelor analizei matematice pentru determinarea soluțiilor optime ale problemelor inginerești;
- aplicarea seriilor Fourier la soluționarea unor problemelor mixte ale fizicii matematice;
- aplicarea ecuațiilor diferențiale la soluționarea problemelor aplicative inginerești;
- înţelegerea avantajelor pe care le oferă analiza matematica în abordarea, clasificarea şi
rezolvarea problemelor practice şi rolul ei în tehnică şi ştiinţă;
- însușirea tehnicilor de transpunere și rezolvare matematică a unor fenomene și procese specifice știinților inginerești.