2.1. Particularităţile comportamentului etic

 Etica în contextul competenţei şi măiestriei profesionale

 Factorii ce favorizează comportamentul etic

 Dimensiuni de bază ale personalităţii şi caracteristici

specifice ce influenţează comportamentul etic

 Consecinţele unui comportament contrar eticii

La sfârşitul cursului studenţii vor fi capabili:

· să identifice factorii ce favorizează comportamentul etic;

· să determine competenţele profesionale ale specialistului în baza

codului deontologic;

· să compare consecinţele comportamentului neetic;

· să analizeze dimensiunile de bază ale personalităţii şi relaţia lor cu

un comportament etic;

· să caracterizeze modelul personalităţii specialistului în dependenţă

de competenţa profesională şi comportament;

· să analizeze tipuri de coduri deontologice;

· să elaboreze codul deontologic al profesiei sale;

· să propună strategii de adaptare la codul deontologic al profesiei

sale;

· să propună un model de specialist care va avea succes în viitor.

Cuvintecheie:

competenţă, măiestrie profesională, cod deontologic.

 Etica în contextul competenţei şi măiestriei profesionale

Termenul măiestrie presupune îndemânare desăvârşită într-o activitate,

dibăcie deosebită în executarea unui lucru, iscusinţă.

Competenţa este Aptitudine + Capacitate + Abilitate. E o rezultantă

a cunoştinţelor, aptitudinilor, capacităţilor, abilităţilor şi trăsăturilor

caracterial temperamentale care conduc la performanţe în diferite

domenii.

În orice profesie sunt identificaţi maeştri. Măiestria profesională

se întemeiază pe o profundă înţelegere a psihologiei colectivului, pe

priceperea de a aplica adecvat şi în spirit creator procedeele de lucru şi

metodice, pe capacitatea de a analiza rezultatele aplicării lor şi de a întrevedea

etapele desfăşurării procesului de lucru, ca şi eficienţa acestui

26

proces, ţinând seama de particularităţile de vârstă şi cele individuale

ale persoanelor cu care lucrează.

În acest sens, profesiilor le sunt necesare coduri etice. Pentru ca

aceste coduri să deţină o autoritate morală, trebuie să prezinte consimţământul

tacit sau explicit al fiecărui membru. Acest consimţământ

este cerut la intrarea într-o profesie şi, în lipsa lui, persoana nu este

acceptată sau, dacă încalcă principiile-cadru, este exclusă. Există cazuri

în care anumiţi practicanţi ai unei profesii pun un monopol absolut pe

regulile şi codul acesteia, ajungându-se la ceea ce se poate numi „mafie

a prototipului unei profesii”. Profesioniştii unui domeniu care îşi exercită

rolul în mod responsabil, cât mai aproape de aceste cerinţe, dobândesc

un statut recunoscut. Aceasta este proba că ei dau dovadă de

ceea ce este considerat drept profesionalism.

Profesionalismul este considerat o ideologie relevantă pentru cei

care lucrează în acelaşi domeniu. Prin exercitarea rolului de coagulare

a cerinţelor comune ale unei profesii, se consolidează identitatea şi

creşte stima faţă de sine a membrilor unui grup profesional.

Problema centrală a relaţiei dintre client şi profesionist este cea a

alocării responsabilităţii şi autorităţii. La modul ideal, între cei doi se

stabileşte un contract. În acest contract, în principiu, alocarea se conduce

de următoarele supoziţii:

1) clientul are mai multă responsabilitate şi autoritate;

2) cei doi contractanţi sunt aproximativ egali;

3) responsabilitatea şi autoritatea principală revin profesionistului.

Prima supoziţie, clientul are mai multă responsabilitate şi autoritate,

derivă din ideea că profesionistul este angajat de client şi acţionează

pentru acesta. Prin urmare, profesionistul este partizanul scopurilor

clientului său (am angajat un avocat, medic, arhitect, profesor,

deci acea persoană nu mai poate să fie neutră şi detaşată, ci ataşată

scopurilor mele în calitate de client).

Profesioniştii au obligaţia „celei de-a treia persoană”, care limitează

normativ acţiunea clienţilor. O astfel de abordare se potriveşte mai

mult profesiilor în care clientul trebuie apărat (de exemplu, avocaţii),

dar şi în acest caz profesioniştii trebuie să acţioneze în limite legal permise

şi moral corecte. Profesioniştii nu sunt simpli executanţi ai ordinelor

clienţilor, ei au expertiza, au autoritate epistemică, discernământ

profesional. Cu anumite excepţii (urgenţe medicale, de exemplu), un

27

profesionist îl poate refuza pe client. Pentru ca profesioniştii să fie

responsabili, ei trebuie să fie liberi moral (autonomi).

A doua supoziţie este cea a egalităţii şi reciprocităţii contractuale.

Contractul cuprinde obligaţii şi drepturi reciproce, prin urmare, autoritatea

şi responsabilitatea sunt egal împărţite (acest model este utilizat

în abordările liberale ale libertăţii şi egalităţii de şanse). După aplicarea

unui astfel de model, deşi dezirabilă, între părţi există cel mai adesea

inegalitate de negociere. Sunt situaţii în care profesioniştii au mai mult

acces la clienţi decât clienţii la profesionişti (cazurile de monopol profesional

sau chiar şi cazul funcţionarilor publici). Sunt situaţii în care

clientul are mai multă putere decât profesionistul. Există uneori presupunerea

că între client şi profesionist se instalează relaţii de prietenie

şi grijă. Relaţia se bazează pe cooperare, încredere reciprocă, parteneriat.

Totuşi, relaţia rămâne asimetrică. Doar una dintre părţi ia

grijile celeilalte pe umerii săi (profesionistul). Această grijă este de

fapt un serviciu plătit, nu o gratuitate amicală. Cerinţa prieteniei este

adesea distorsionantă.

A treia supoziţie este cea a responsabilităţii şi autorităţii profesionistului

în raport cu a clientului. Profesionistul acţionează pentru

binele clientului, are autoritatea profesională ca să cunoască binele

acestuia. Clientul nu are baze pentru un consimţământ deplin, în consecinţă,

poate să fie manipulat din lipsa autodeterminării; clientul nu

este suficient de bine informat, nu are experienţă şi nu poate decide în

cunoştinţă de cauză (analog relaţiei părinte-copil).

Valorile democratice ar trebui să fie în centrul oricărui cod etic al

celor care lucrează pentru public sau pentru clienţi. Nesubordonarea

este acceptată ca legitimă în cazul în care conflictul este derivat din

motive de încălcare a principiilor de bază ale democraţiei.

Interesul public poate să devină adeseori o simplă lozincă invocată

de complezenţa faţă de valorile acceptate. Uneori, profesioniştii

accentuează excesiv asupra componentei de obiectivitate şi neutralitate

politică. Alteori, pur şi simplu, nu-şi dau seama că politica este o

cauză importantă a deciziilor profesionale. În acelaşi context, problema

centrală a managerilor din diferite comunităţi este cum să utilizeze

puterea pe care o au, astfel încât să satisfacă: cerinţele legale, contribuabilii,

clienţii, guvernanţii etc.

28

 Factorii ce favorizează comportamentul etic

Comportamentul etic, atât în societate, cât şi în organizaţii, este

reglementat de un şir de factori, dintre care menţionăm:

 Legislaţia de stat care orientează, atât la nivel individual, cât şi

organizaţional, spre îndeplinirea unor legi care sunt reglementate de

stat. Legislaţia de stat apără drepturile cetăţenilor ţării respective, dar

stipulează şi obligaţiile lor, menţionând, totodată, că încălcarea legislaţiei

de stat este pedepsită în conformitate cu articolul şi alineatul respectiv

din lege.

 Codul deontologic sau codul de etică poate fi definit în diferite

moduri:

1) un ansamblu de precepte, prescripţii de conduită pentru diverse

aspecte ale valorii morale de drept, socioprofesionale;

2) o declaraţie formală care constituie un ghid etic pentru modul

în care oamenii dintr-o organizaţie trebuie să acţioneze şi să ia decizii;

3) un ghid al practicilor de afaceri care direcţionează comportamentele

umane individuale şi de grup;

4) un document formal care statuează normele şi credinţele, reflectă

valorile obiective şi principiile promovate de o firmă, reflectând

gradul de cultură al firmei.

Exemple de documente cu rol de reglementare: Codul lui Hammurabi

(sec. XVIII-XVII), aparţinând Regatului vechi babilonian,

reprezentă o culegere de legi; Codul lui Manuc (sec. XIII-XVI) din

India antică era un ansamblu de legi civile şi religioase; Decalogul

sau cele 10 porunci din Vechiul testament (sec. XI î.Ch.), relevate lui

Moise pe Muntele Sinai; Jurământul lui Hipocrat (sec. V-IV) etc.

Majoritatea codurilor etice identifică comportamentele scontate

în cadrul relaţiilor sociale, recomandă evitarea acţiunilor improprii şi

ilegale în munca desfăşurată şi recomandă relaţii bune cu clienţii. În

majoritatea sondajelor de opinie adresate firmelor care au coduri etice

scrise, întrebările vizează în special aspecte legate de: diversitatea forţei

de muncă, practici ca mituirea şi înşelăciunea, susţineri ale partidelor

politice, onestitatea înregistrărilor contabile, relaţiile cu clienţii/

furnizorii, confidenţialitatea informaţiilor.

Un cod etic formulează idealuri, valori şi principii după care este

guvernată o organizaţie. Dincolo de aceste elemente, codurile etice

29

abordează aşa probleme, cum ar fi: conflictele de interese, concurenţii,

caracterul privat al informaţiilor, oferirea cadourilor etc.

Un cod de etică trebuie să prevadă:

- modul în care membrii unei organizaţii să acţioneze într-o

situaţie dată;

- modul în care membrii organizaţiei ar trebui să gândească şi să

se comporte;

- probleme cum ar fi: conflicte de interese, concurenţă, caracterul

privat al informaţiilor, oferirea cadourilor, oferirea/primirea

sponsorizărilor politice;

- concurenţa dintre membrii unei profesiuni;

- conflictele dintre membri;

- relaţiile dintre profesionişti şi clienţi, consumatori, surse de

aprovizionare sau beneficiari;

- relaţiile angajaţilor cu superiorii;

- relaţiile dintre practicieni şi specialişti într-o profesiune etc.

Prin codurile etice se încearcă rezolvarea unor conflicte de interese

în mediul intern şi în relaţiile externe ale organizaţiei respective, statuarea

unor principii şi cerinţe care să-i facă pe manageri mai sensibili

la problemele etice. Ele nu conţin precepte pur teoretice, ci stabilesc

semnificaţii practice, utile pentru toţi membrii organizaţiei. Aceasta nu

înseamnă că un cod de etică asigură automat un comportament moral

sau că poate acoperi toate situaţiile întâlnite în viaţa organizaţională.

Limita de acţiune a codurilor etice constă în formularea lor în termeni

generali tocmai pentru că, la început, managerii şi subordonaţii lor se

află în incapacitatea de a identifica toate problemele etice care pot

apărea. Universităţile şi-au creat propriile coduri deontologice.

În acest sens, Vl.Guţu, prof. univ., a elaborat Codul deontologic

universitar - factor al integrităţii academice, în care a propus pentru

profesia de cadru didactic un al treilea model ,,simbolul autorealizării

depline pe plan moral şi profesional”.

Principalele caracteristici ale unui cod de etică sunt:

· să fie riguroase, să prevadă clar idealurile şi/sau obligaţiile;

· nu trebuie folosite în interes propriu; nu vor servi unei profesiuni

în defavoarea interesului public;

· trebuie să protejeze interesul public;

· să fie specifice şi oneste;

30

· trebuie să prevadă şi pedepse, penalizări;

· trebuie să stabilească anumite priorităţi, adică adevăratele valori

ale firmei;

· să provină de la o autoritate legitimă;

· să nu contravină altor legi (ex. Constituţia);

· să fie posibile din punct de vedere fizic şi moral;

· să fie cât mai simple şi accesibile.

Problemele creării unor astfel de coduri sunt de tipul: cum ar putea

să coexiste bine şi armonios într-o anumită instituţie sau organizaţie,

indiferent de credinţele religioase, de principiile şi obişnuinţele

morale ale fiecăruia dintre noi?

Elaborarea codurilor se face, de obicei, în echipă. Obiectivele

organizaţiei sunt stabilite de către conducere. Tot conducerea numeşte,

de regulă, un colectiv de lucru. Acest colectiv pune în comun valorile

împărtăşite de membri, informaţii despre coduri similare cu obiective

similare.

Normele, credinţele sunt în general propuse, discutate şi definite

de manageri şi un colectiv de lucru, iar apoi publicate şi distribuite

angajaţilor, ţinându-se cont de nevoile şi specificul organizaţiei.

Specialiştii în domeniu fac următoarele sugestii legate de felul în

care poate să fie scris un bun cod de etică pentru o anumita profesie:

a)Obiectivele trebuie formulate în mod clar, astfel încât să existe

siguranţa că ele vor fi susţinute şi de către ceilalţi. Echipa de elaborare

a codului etic trebuie să se asigure în mod particular de acceptul conducerii;

b) Stabilirea unui termen realist pentru dezvoltarea şi

introducerea codului;

c) Conştientizarea costurilor de implementare a codului

şi previzionarea acestor costuri pe termen scurt şi lung;

d) Codul trebuie să fie deschis spre schimbări dacă apar

situaţii noi;

e) Codul trebuie orientat către problemele cu care se

confruntă profesia pentru care se realizează codul;

f) Codul trebuie să ia în considerare în mod corect

legislaţia şi reglementările aplicate profesiei pentru care se

31

realizează codul;

g) Echipa trebuie să consulte un jurist pentru partea de

acoperire legală a codului;

h) Referitor la felul în care trebuie promovat codul şi

influenţaţi angajaţii şi clienţii, este recomandat sfatul

experţilor;

i) Codul nu trebuie să creeze celorlalţi aşteptări

nerealiste;

j) Exprimările utilizate în cod trebuie să fie simple şi

clare, fără expresii sau cuvinte tehnice, de specialitate;

k) Managerul trebuie să-şi asume personal obiectivitatea

şi responsabilitatea codului;

l) Managerul trebuie să aleagă pe cineva care să administreze

competent şi integru codul etic.

Modul în care codul etic este transpus în practică rămâne, până la

urmă, la latitudinea managerilor şi a subordonaţilor. Codul etic

rămâne valabil dacă toţi membrii organizaţiei îl respectă; când

managerul nu acordă importanţă acestuia, cu siguranţă nici angajaţii

nu vor urma prevederile sale.

De obicei, difuzarea codurilor etice are loc în mai multe moduri:

· mese rotunde de sensibilizare,

· anunţarea codului în preliminariile concursului de angajare,

· anexarea codului la contractul de muncă şi semnarea unei adeziuni.

În privinţa obiectivelor unui cod, există un consens de opinii că

prin formalizarea etică se încearcă promovarea virtuţilor şi valorilor

profesionale. Pe lângă acest deziderat, S.Mercier a remarcat şi alte

obiective:

· încheierea unui contract moral între beneficiari şi organizaţie, respectiv

între cei care fac parte din aceeaşi organizaţie;

· protejează organizaţia de comportamente necinstite sau oportuniste;

· promovează o imagine pozitivă a organizaţiei;

· oferă un mijloc de reglementare a adeziunii şi a devotamentului

colaboratorilor;

· creează (ca şi cultura organizaţională) sentimentul de unicitate şi

apartenenţă pentru membrii grupului;

32

· indică un angajament de principiu al managerilor;

· relaţii contractuale ce se bazează pe încredere şi responsabilitate;

· ghidează comportamentul în caz de dileme etice.

Avantajele elaborării codurilor de etică:

- formulează experienţa matură a unei profesiuni;

- încearcă să echilibreze interesul colectiv cu cel personal;

- pot oferi un ghid pentru persoanele tinere care intră în profesiune;

- pot constitui bazele unei acţiuni disciplinare împotriva

abaterilor;

- poate fi un mijloc de aliniere la normele profesiunii a celor ce

se abat de la ele;

- ajută la rezolvarea eficientă a problemelor de discriminare, a

dilemelor etice în general;

- este un mijloc de încurajare a practicilor etice în organizaţii;

- creşte loialitatea şi implicarea conducerii şi a salariaţilor;

- are loc îmbunătăţirea selecţiei, formării, promovării personalului

etc.;

- sporeşte încrederea şi cooperarea în echipă: iniţiativele personale

se îndreaptă către interesul general;

- deciziile adoptate vizează dreptatea, eficienţa şi nediscriminarea

etc.

 Dimensiuni de bază ale personalităţii şi caracteristici

specifice ce influenţează comportamentul organizaţional

Oamenii sunt unici şi complecşi. Psihologii au descoperit, însă, că

există 5 dimensiuni de bază, dar generale care descriu personalitatea:

1. Extraversiunea - reprezintă gradul în care cineva este sociabil,

cordial, sigur de sine. Extraverţii se simt bine în situaţii sociale, căutând

senzaţii şi emoţii pozitive, în timp ce acei care se situează la nivelul

de jos pe această dimensiune (introverţii) le evită. În dependenţă de

nivelul dimensiunii se determină comportamentul etic al persoanei în

organizaţie.

2. Stabilitatea emoţională - măsura în care o persoană are un nivel

corespunzător de control emoţional, echilibrare, încredere în forţele

proprii. Cei cu o stabilitate emoţională redusă tind spre şovăială şi

deprimare.

33

3. Agreabilitatea - măsura în care o persoană este prietenoasă.

Persoanele agreabile se caracterizează prin încredere, loialitate, altruism,

colaborare, modestie, atenţie faţă de ceilalţi. Iar cei mai puţin

agreabili sunt, distanţi.

4. Conştiinciozitatea - gradul în care o persoană este responsabilă

şi orientată spre realizări. Oamenii mai conştiincioşi sunt de nădejde,

motivaţi pozitiv, competenţi, ordonaţi, autodisciplinaţi, au dezvoltat

simţul datoriei, dorinţa de reuşită şi capacitatea de reflecţie. Oamenii

mai puţin conştiincioşi nu sunt cea mai bună achiziţie pentru organizaţie.

5. Deschiderea la nou - măsura în care o persoană gândeşte flexibil

şi este receptivă la idei noi. Oamenii mai deschişi tind spre activitate

şi inovare, cei mai puţin deschişi, deseori, se opun schimbărilor.

Aceste dimensiuni sunt relativ independente, s-a demonstrat că fiecare

din ele are legătură cu performanţa în muncă. De exemplu, pentru

manageri şi personalul de vânzări este importantă o extraversiune

mare, iar conştiinciozitatea are performanţă pentru toate ocupaţiile.

Conştiinciozitatea este un antidot important în cazul comportamentelor

contraproductive, cum ar fi furtul, absenteismul şi problemele disciplinare.

Aceste dimensiuni, însă, pot fi orientate spre modificare, adică

educaţia etică îşi poate spune cuvântul. Atunci când persoana ştie că

are de pierdut, că nu va avea succes atât în plan intern (satisfacţie,

încredere în sine etc.), cât şi extern (carieră, prieteni, material etc.), îşi

modifică comportamentul printr-un şir de acţiuni:

 Locul controlului - un set de convingeri referitoare la controlul

comportamentului realizat în principal de către forţele exterioare

sau interioare. La un capăt al axei se află interniştii, care cred că şansa

de a-şi controla comportamentul se află în ei înşişi. La celălalt capăt

se află externiştii, care cred că forţele externe le determină comportamentul.

În contradicţie cu interniştii, externiştii văd lumea ca fiind

imprevizibilă, un joc al norocului, în care şansa, soarta şi cei puternici

le controlează destinul. Interniştii tind să vadă legături puternice între

efortul pe care îl depun în munca lor şi nivelul de performanţă pe care

îl ating, în plus, ei percep într-o măsură mai mare decât externiştii

faptul că organizaţia nu va lăsa neobservată performanţa înaltă şi o va

recompensa. Deoarece interniştii cred că recompensele pe care le vor

primi vor fi influenţate de comportamentul lor legat de muncă, ei vor

34

fi mult mai probabil atenţi la informaţia care îi va face capabili să lucreze

mai bine şi o vor fructifica. Localizarea controlului influenţează

comportamentul etic organizaţional într-o mare varietate de ocupaţii.

Interniştii par mai degrabă să acţioneze mai bine în munci care

necesită iniţiativă şi inventivitate, în timp ce externiştii se descurcă

mai bine în cazul sarcinilor de rutină. Astfel, vom căuta să angajăm un

internist pentru o operaţiune aflată la început şi un externist pentru a

ocupa un post existent de mai mult timp, bine stabilit. Externiştii preferă

o supraveghere mai directivă, pe când participarea şi autoconducerea

par să fie mai potrivite pentru un subordonat internist.

 Automonitorizarea - măsura în care oamenii observă şi reglează

aparenţa şi comportamentul lor în cadrul social şi în relaţiile umane.

Există un contrast în materie de automonitorizare, adică cunoaştem

persoane care fac ceea ce cred şi spun ceea ce gândesc fără a ţine cont

de contextul social. Pe de altă parte, există oameni care sunt mult mai

atenţi la împrejurările sociale, mult mai preocupaţi să potrivească ceea

ce spun şi ceea ce fac cu natura acelor împrejurări, indiferent de ceea

ce simţeau sau gândeau în realitate. Ceea ce avem aici este un contrast

în materie de automonitorizare. Cei cu automonitorizare înaltă se comportă

ca nişte actori, iar cei cu un nivel redus de automonitorizare nu sunt

aşa de preocupaţi de a se supraveghea şi de a se adapta la cei din jur.

Anumite roluri, însă, solicită oamenilor să acţioneze împotriva curentului,

sau să apere ceea ce cred cu adevărat. Astfel, cei cu automonitorizare

înaltă tind să fie inovatori slabi şi să reziste dificil la presiunea socială.

 Stima de sine - gradul în care o persoană se autoevaluează pozitiv.

Oamenii cu un înalt grad de respect de sine au imagini favorabile

despre ei înşişi. Oamenii cu o scăzută stimă de sine au o imagine nefavorabilă

despre ei înşişi, sunt nesiguri în corectitudinea propriilor

opinii, atitudini şi comportamente. Oamenii cu un respect de sine scăzut

sunt mai susceptibili la influenţe externe şi sociale decât cei care

au o stimă de sine înaltă.

În general, nu există o relaţie consistentă între stima de sine şi performanţă.

Totuşi, angajaţii cu un grad redus de stimă faţă de sine tind să

reacţioneze mai rău la feedback-ul negativ - acesta le scade performanţa

ulterioară. Oamenii cu o stimă de sine redusă nu reacţionează favorabil

la situaţii ambigue şi stresante. Fiind foarte sensibili la mediul lor

35

social, ei tind să perceapă un stres mai mare şi să se descurce mai dificil

cu el, deci, trebuie evitată plasarea lor în posturi cu roluri concurente.

Consecinţele unui comportament contrar eticii

În cadrul afacerilor, nu de puţine ori, se adoptă un comportament

neetic. Cunoaşterea cauzelor comportamentului neetic poate ajuta la

prevenirea lui.

Dintre cauzele comportamentului neetic amintim1:

1. Câştigul (dorinţa de obţinere a profitului maxim) duce la numeroase

tentaţii, mai ales atunci când se anticipează un câştig consistent.

2. Conflictul de roluri - multe dileme etice care apar în organizaţii

sunt în realitate forme ale conflictului de roluri care ajung să fie rezolvate

neetic. De exemplu: „rolul birocratic” al angajatului într-o organizaţie

intră în contradicţie cu rolul de „membru al unui corp profesional”.

3. Competiţia puternică pentru obţinerea de resurse deficitare

poate stimula un comportament neetic, atât prin stimularea jocului de

afaceri, cât şi prin acte ilegale reale în care se constată delicte de comerţ,

cum ar fi, de exemplu, fixarea preţurilor şi încălcarea prevederilor

de monopol. Şi în cazul în care practic nu există competiţie puternică,

există totuşi o mare tentaţie spre adoptarea deciziilor neetice,

pentru că tentaţia unor mari câştiguri este foarte mare.

4. Personalitatea. Oamenii puternic orientaţi spre valorile economice

sunt mai expuşi la un comportament neetic decât ceilalţi. În plus,

în abordarea chestiunilor morale de către oameni, există puncte de

vedere diferite. În condiţii normale, este raţional să ne aşteptăm ca

oamenii ce sunt mai conştienţi de problemele morale să fie tentaţi să

evite deciziile neetice, iar cei cu o mare putere personală (machiavelici)

vor fi mai dispuşi să ia decizii neetice, folosindu-şi puterea pentru

promovarea interesului personal mai degrabă decât pentru binele întregii

organizaţii.

5. Cultura organizaţiei şi a domeniului de activitate. În acest sens,

s-a constatat o mare disponibilitate de încălcare a normelor în diferite

domenii. Avem de-a face aici cu aşa-zisele culturi caracterizate de

sloganul „Succes cu orice preţ!”, ale căror manageri, aflaţi în ierarhiile

superioare, par să fie neştiutori în privinţa „lapsusurilor etice” ale subordonaţilor.

1 Ionescu C., Cauzele comportamentului neetic (vezi Bibliografia recomandată,

p.5).

36

Factorii de influenţă a comportamentului neetic, rezultaţi în urma

unor studii realizate în marile corporaţii, sunt:

· afirmarea obiectivelor corporaţiei, conform cărora sistemele de

evaluare şi climatul organizaţional susţin profitul ca fiind singurul

obiectiv al organizaţiei;

· acceptarea de către management a legii, ca fiind unicul standard

pentru politicile şi acţiunile corporaţiei;

· promovarea unei politici ambigue a corporaţiei, astfel ca managerii

să poată presupune că politica este formulată ca o oglindă falsă

care nu reflectă adevărul; managementul inadecvat, când managerii

de la baza ierarhiei pot încălca standardele în scopul realizării

unor vânzări şi profituri mai mari, în folosul personal;

· eşecul managementului de a înţelege interesele etice ale publicului,

rezultat din izolare şi lipsa unei comunicări reale cu interesaţii

externi.

Utilizând anumite practici neetice, o organizaţie sau o persoană

poate obţine câştiguri, însă doar pe termen scurt. O cultură atât organizaţională,

cât şi individuală care promovează comportamentul etic nu

va fi doar compatibilă cu valorile culturale predominante, ci, totodată,

va da un sens „bun” (corect) afacerilor şi carierei.

Sociologia postulează că în ceea ce fac agenţii economici există o

raţiune care trebuie găsită şi care permite explicarea unor comportamente

incorecte. Agenţii economici nu fac acte gratuite, nemotivate.

Comportamentul uman are, cu adevărat, drept scop, un rezultat. Agenţii

economici sunt puternic marcaţi de scopurile lor, de profituri maxime

etc. Totul este raportat la scopuri economice, de eficienţă şi eficacitate.

Un succes obţinut prin înşelăciune, de cele mai multe ori are ca

rezultat:

· risipă de energie pentru a nu se afla despre aceasta, a nu fi prins, a

nu fi şantajat;

· păstrarea atentă a unor documente secrete, găsirea unor ascunzişuri

sigure;

· existenţa unor conversaţii telefonice periculoase, înregistrate;

· speranţe că organele fiscale nu vor afla, nu vor sesiza;

· obligarea unor oameni de a le păstra secretele etc.

Consecinţele unui comportament neetic, pentru firmă, pot fi:

· pierderea încrederii partenerilor şi angajaţilor, comunicare redusă,

37

lipsă de implicare, loialitate scăzută;

· pierderea reputaţiei: vestea despre un produs prost se răspândeşte

mai repede decât cea despre un produs bun;

· pierderea renumelui, a imaginii firmei, a clienţilor şi colaboratorilor

valoroşi;

· pierderea unor sume imense pentru avocaţi, procese, daune, litigii;

· scăderea vânzărilor şi a profiturilor etc.

Consecinţele unui comportament neetic, pentru un individ (angajat),

pot fi:

· pierderea unor promovări, avantaje, premii, aprecieri;

· pierderea locului de muncă, a unor procente din salariu;

· pierderea încrederii, a respectului şi demnităţii;

· retrogradări;

· pierderea aprecierilor din partea şefului, prietenilor, colegilor,

familiei etc.

În consecinţă, un comportament contrar eticii dăunează grav şi societăţii,

în ansamblu, ducând la apariţia unor flageluri create de viaţa

modernă (crimă, abuzuri, discriminări, trafic de droguri, trafic de influenţă,

corupţie etc.), la agresiuni împotriva persoanei (suferinţe, boli

etc.), la prejudicierea condiţiei umane (mizerie materială şi sufletească)

etc. Pentru înlăturarea comportamentelor neetice, companiile ar

trebui să dezvolte programe care să cuprindă proiecte de educaţie formală

în etică, care să producă un impact pozitiv asupra atitudinilor

etice în organizaţii.

Activităţi:

IMPLICĂ-TE!

· Aminteşte-ţi de mai multe profesii în care se

observă pronunţat respectarea unui cod de etică

profesională.

· Identifică ce calităţi trebuie să posezi tu pentru a

respecta codul deontologic al profesiei.

INFORMEAZĂ-TE ŞI PROCESEAZĂ INFORMAŢIA!

38

· Aplicând metoda brainstorming-ului, defineşte

noţiunea de cod deontologic.

· Determină principala caracteristică a codului

deontologic.

· Determină raţionamentele necesităţii unui cod de

etică profesională.

COMUNICĂ, DECIDE!

· Analizează, discută cu colegii şi decide ce

principii ai pune la baza elaborării unui cod

deontologic.

· Formulează 2 întrebări pe baza materialului

studiat.

EXPRIMĂ-ŢI ATITUDINEA!

· Ce înseamnă pentru tine cod deontologic?

· Argumentează necesitatea respectării codului deontologic

al profesiei.

· Scrie un eseu prin care să prezinţi cauzele şi efectele

respectării codului deontologic (scrie un eseu

prin care să prezinţi cauzele şi efectele nerespectării

codului deontologic).

ACŢIONEAZĂ

· Elaborează codul deontologic al profesiei tale.

· Elaborează un program de dezvoltare şi implementare

a codului deontologic în UTM şi în viitoarea

profesie. Stabileşte în ce situaţii te vei încadra

pentru a-ţi realiza scopurile propuse.

· Elaborează concluzii în urma comparaţiei codului deontologic

elaborat de tine cu un cod deontologic elaborat de un coleg.

Expune ce puncte sunt asemănătoare şi ce puncte sunt diferite.

Din ce motiv ar diferenţia?

Bibliografie recomandată:

1. Christians C., Etica mass-media, Iaşi, Editura Polirom,

2001.

39

2. Cozma C., Elemente de etică şi deontologie, Iaşi, Ed. Univ.

„Al.I. Cuza”, 1997.

3. Baldrige L., Codul manierelor în afaceri, Business Tech

International, Bucureşti, 1997.

4. Bellu N., Sensul eticului în viaţa morală, Bucureşti, Editura

Paideia, 1999.

5. Ionescu C., Cauzele comportamentului neetic.

www.despresuflet.ro/.../ cauzele-comportamentului-neetic-in-afacerit1846.

html - ⁄

6. Gary J., Comportament organizaţional, Bucureşti, Editura

Economică, 1996.

7. Guţu Vl., Codul deontologic universitar - factor al

integrităţii academice, Ziarul „Universitatea”, 26 octombrie, 2010, nr.3

(114).

8. Keith Blois, Ethics in Business, în Peters Lawrence, Ken

Elliot, Introducting Management, London, Penguin Books, 1985.

9. Offen Neil, Commentary on Code of Ethics of Direct Selling

Association / În vol. The Ethical Basis of Economic Freedom, Chapel

Hill, NC, American Viewpoint, Inc, 1976.

10. Mercier Samuel, L’étique dans les entreprises, Paris,

Editions La Decouverte et Syros, 1999.

2.2. Sistemul de autoreglare a comportamentului etic

 Legităţi şi principii ale comportamentului etic

 Analiza sistemului de principii ale eticii profesionale

 Tipuri de principii etice

Studiind acest modul, studentul va fi capabil:

· să identifice principiile etice,

· să proiecteze comportamente etice în baza principiilor etice;

· să raporteze principiile eticii profesionale la cazuri reale din

colectiv, şcoală, familie;

· să estimeze rolul principiilor etice în procesul de lucru;

· să propună căi de înlăturare a obstacolelor pentru îndeplinirea

principiilor eticii profesionale;

· să prevadă consecinţele comportamentului fără respectarea

principiilor eticii;

· să direcţioneze comportamentul în baza principiilor etice;

40

· să orienteze comportamentul în dependenţă de codul

deontologic al profesiei.

Termenicheie:

principiu, categorie etică, devotament, patriotism,

solidaritate, umanism, tact, obligaţie, demnitate, autoritate.

 Legităţi şi principii ale comportamentului etic

Literatura ştiinţifico-filozofică din ultimele decenii ale secolului

al XX-lea ne-a demonstrat fidel necesitatea acută a reconstruirii (transformării)

radicale a gândirii etice, a realizării unui reviriment adecvat

şi concret în interpretarea obiectului eticii, a metodologiei ei, mai întâi

de toate. Omenirea a păşit în al treilea mileniu, în epoca tehnologiilor

globale avansate, dar discuţiile despre aceea cum trebuie să fie etica,

în ce limite ale realităţii obiective ar fi logic să se desfăşoare influenţa

ei, ce se cuvine să facă filozoful pentru a implementa mai efectiv teoria

etică în practică, care este adevărata funcţie a moralei ş.a., nu numai

că nu încetinesc, însă iau amploare şi au un caracter tot mai acut. Aceasta

are loc din mai multe motive, dar principala cauză constă în apariţia

problemelor cu caracter planetar ce ţin de condiţiile supravieţuirii

omenirii, de depăşirea crizei antropoecologice planetare. În consecinţă,

au apărut probleme etice netradiţionale, ce se rotesc în jurul

unor întrebări, la care omenirea aşteaptă un răspuns adecvat. Printre

ele pot fi evidenţiate următoarele: ce-i mai superior - valoarea omului

sau a biosferei?; ce-i mai important - valoarea omului sau a mediului

înconjurător? (etica ecologică); ce-i mai merituos - valoarea speciei

umane sau a individului? (etica medicală); ce-i mai semnificativ -

valoarea planetei sau a omului? (etica planetară); ce-i mai prestigios -

valoarea omului sau a tehnicii create de el? (etica tehnico-inginerească

şi informaţional-computerizată) ş.a. Anume răspunsurile la aceste întrebări

au devenit esenţiale în dezvoltarea gândirii etice la etapa contemporană

a evoluţiei societăţii, iar soluţionarea lor necesită o nouă

interpretare, o nouă metodologie a acesteia.

Drept moment iniţial pentru selectarea interpretărilor netradiţionale

în teoria moralei serveşte reevaluarea principiilor teoretico-metodologice

fundamentale, care ar determina dezvoltarea eticii la diverse etape,

mai ales în ultimele decenii ale secolului trecut şi începutul secolului

al XXI-lea. Referindu-ne la bazele existenţei Homo Sapiens-ului,

41

problemele menţionate şi altele nu se încadrau în limitele analizei

conceptuale. Acestea au impus interesul faţă de etica normativă şi,

respectiv, de metodologia normativă adecvată. Ultima, spre deosebire

de metodologia conceptuală şi-a pus scopul principal nu de a studia

noţiunile, ci de a elabora principiile şi normele morale ce stau la baza

determinării şi soluţionării şirului larg de probleme, de care ar fi necesar

să se ocupe etica. Etica normativă avea obligaţia, conform părerii

adepţilor săi, de a contribui la autoreflecţia personalităţii privind identitatea

propriilor probleme, de a-i dezvolta capacitatea de a acţiona

bazându-se pe principiile morale conştient comprehensibile şi liber

alese.Spre sfârşitul anilor ’70, începutul anilor ’80 ai secolului trecut,

etica normativă nu a fost capabilă să indice modalitatea în care principiile

iniţiale teoretico-metodologice şi morale, şi în special cerinţele

(imperativele) dreptăţii, suveranităţii, „fă bine”, „nu dăuna” ş.a. ale

eticii să fie utilizate în practică. Această problemă rămânea una dintre

cele mai importante, din momentul ce ea necesită o soluţionare.

Unii cercetători considerau că nu-i cazul implementării unei noi

metodologii, unei noi etici în depăşirea rupturii dintre teoria etică,

principiile ei teoretico-filozofice de bază şi practică. Pentru aceasta,

afirmau aceşti autori, este suficient de a îmbina analiza sistemelor

normative, din lucrările privind compartimentului eticii, cu modul

adecvat al problemelor contemporane morale şi, mai apoi, de a arăta

modalitatea utilizării principiilor moral-teoretice în diferite şcoli.

Mai târziu şi alţi cercetători, cum ar fi K.E. Gudpaster, M. Singer

ş.a., au înaintat ideea creării unei noi etici, cu o metodologie neordinară

şi cu noi principii ştiinţifice, legând această interpretare de extinderea

acţiunii noţiunii de „morală” şi asupra naturii vii.

Aspectul etic al acestor procese este evident şi drept consecinţă e

necesar de a-l analiza. Faptul menţionat este clar, pentru că fenomenele

menţionate (cercetările ş.a.) practic în toate situaţiile şi în toate

timpurile au o legătură strânsă cu omul, cu sănătatea şi viaţa lui. În

asemenea situaţie, fără îndoială, urmează de a avea anumite imperative

(principii morale) ale cunoştinţelor etice care ar oferi posibilitatea

de a proteja integral nu doar omul, viaţa lui, dar şi animalele şi plantele.

 Analiza sistemului de principii ale eticii profesionale

42

Principiile generale ale eticii. Principiile reprezintă norme cu

valoare strategică şi operaţională, care trebuie respectate în vederea

asigurării eficienţei activităţilor proiectate la nivel organizaţional.

1. Principiul egalităţii în faţa normelor. Morala există nu pentru

eroi şi sfinţi, nici pentru genii, ci pentru oamenii obişnuiţi. Aceasta nu

înseamnă că eroii, sfinţii şi geniile nu trebuie să se supună normelor

morale, ci subliniază doar faptul că morala este regula şi nu excepţia.

Când este vorba despre egalitatea între oameni, nu ne referim la

egalitatea lor intelectuală, biologică, estetică, ci la egalitatea lor în faţa

principiilor şi a normelor morale şi la egalitatea în faţa legii, tot aşa

cum, din punct de vedere religios, ne referim la faptul că, în faţa lui

Dumnezeu, toţi suntem egali. Pentru ca o astfel de egalitate să fie

posibilă, principiile şi normele morale trebuie să fie înţelese,

indiferent de gradul de educaţie al persoanei şi, în acelaşi timp, ele

trebuie să fie practicabile.

Prin urmare, conţinutul moralei vizează în cea mai mare măsură

dilemele de zi cu zi şi se adresează celor care se confruntă cu astfel de

dileme inserate în termenii a ceea ce am numit mai sus - probleme

morale.

2. Principiul clarităţii şi clarificării (conceptelor, poziţiilor). Într-o

societate deschisă, pluralistă, oamenii pot sa-şi enunţe clar poziţia faţă

de o problemă morală şi, în consecinţă, să acţioneze. De exemplu,

dacă un medic este de părerea că avortul este imoral (e crimă), nu are

decât să lucreze într-o clinică în care nu se fac avorturi sau să rămână

doar obstetrician. Dacă o persoană nu este interesată să acţioneze pentru

binele public, moral ar fi să nu se implice în politică sau în administraţia

publică. În aceste cazuri este evidentă şi atitudinea diferită faţă de

anumite poziţii fundamentaliste: o religie este impusă ca morală de

stat şi transferată integral, sau aproape integral, în legislaţie.

Etica nu invocă adevăruri absolute, ci poziţii diferite faţă de problemele

de alegere morală. Etica studiază standardele generale care se

aplică celor mai mulţi oameni, în cea mai mare parte din viaţa lor. De

aceea rareori ea ţine cont de particularităţi cum ar fi: sexul, rasa, capacităţile

şi talentele, statutul unei persoane. Eventual, aceste particularităţi

sunt tratate în context tematic (drepturi, dreptate, egalitate de

şanse pentru membrii grupurilor defavorizate: drepturile femeilor, ale

minorităţilor rasiale, etnice, religioase, sexuale). Principiile generale

43

ale eticii tind să depăşească orice fel de diferenţe (chiar dacă această

posibilitate este adesea pusă sub semnul întrebării).

3. Principiul relativismului şi absolutismului. Problemele din care

derivă relativismul şi absolutismul, obiectivismul şi subiectivismul,

sunt de tipul: Cine sunt eu (sau oricare om) să-i judec pe alţii? Ce îmi

dă mie dreptul să impun propriile standarde altor oameni? Ce le dă

altor oameni dreptul să îmi impună principiile lor despre bine sau rău,

dreptate sau nedreptate? (Aceste întrebări vizează legitimitatea normatorului).

Oamenii sunt făcuţi pentru principii şi reguli sau regulile sunt

făcute pentru oameni? (Întrebarea respectivă vizează legitimitatea

normei). Acest mod de a aborda morala intră în conflict cu caracteristicile

considerate substanţiale oricărei morale: universalitatea, caracterul

absolut şi obiectivitatea. Normele ar trebui să aibă un caracter

absolut şi obiectiv: să nu depindă de credinţe, sentimente, obiceiuri

particulare, nici de voinţa arbitrară a cuiva aflat în posesie de putere

normativă. În interiorul unei comunităţi principiile şi normele anume

aşa şi sunt interpretate: morala acelei comunităţi este Morala, iar binele

ei este Binele tuturor.

Relativismul susţine că nu există standarde absolute, universale.

Ele diferă în funcţie de comunitate şi istorie. Pentru a fi moral, trebuie

să trăieşti în acord cu codul comunităţii tale şi să-l respecţi pe cel al

altora. Problema toleranţei absolute faţă de alte coduri creează situaţii

uneori inacceptabile. Naziştii aveau codul lor moral, dar nu putem

spune că respectăm dreptul la genocid, fiindcă purificarea rasială era

cerută de un astfel de cod. Nu se poate afirma că, în numele respectului

pentru multiculturalitate şi toleranţă putem accepta, de exemplu,

sclavia, sexismul (discriminarea pe baza apartenenţei la un sex), eugenia

spartană, arderea văduvei (în India).

Nu există standarde morale dincolo de coduri particulare, nimic

nu e nici absolut, nici universal. Absolutiştii cred că standardele trebuie

să fie accesibile universal şi se sprijină în această idee pe asemănările

dintre normele diferitelor comunităţi, de exemplu: respectul faţă

de părinţi, prohibirea incestului. Aceste standarde vin din intuiţie, conştiinţă,

revelaţie divină.

 Tipuri de principii ale eticii pedagogice

44

Totalitatea cerinţelor de baza care reglează activitatea morală şi

raporturile dintre pedagog şi elev/student alcătuiesc esenţa principiilor

eticii profesionale:

1. Patriotismul şi conştiinţa civică. A fi patriot înseamnă a munci

conştiincios la locul de muncă, cu tragere de inimă şi dăruire de sine.

Pedagogul se conduce, în special, de acelaşi principiu, şi are datoria de

a cultiva această atitudine conştiincioasă şi responsabilă faţă de îndatoririle

sale şi faţă de elevi/studenţi - viitori profesionişti. Prin controlul

sistematic al îndeplinirii obligaţiilor sale de către elev/student,

aceste capacităţi devin o obişnuinţă pentru toată viaţa. Patriotismul

profesionistului se manifestă şi prin dragostea de ţară, neam, când prin

ceea ce el produce contribuie la sporirea nivelului de trai al cetăţenilor,

fiind, totodată, demn de a reprezenta ţara la diferite foruri. Pedagogul

va căuta modalităţi de a-i familiariza pe elevi/studenţi cu trecutul ţării,

cu personalităţile neamului, trezindu-le interesul de a afla cât mai

multe despre ţara noastră, le va educa mândria faţă de acest popor,

mândria că vorbeşte limba maternă, convingându-l pe fiecare că are

anumite obligaţii faţă de ţară, neam şi de a o iubi aşa cum este. Totodată,

pedagogul îi va educa şi instrui cu grijă şi responsabilitate pe

toţi elevii, atât dotaţi, cât şi mai puţin dotaţi, îndeplinind, astfel, porunca

marelui pedagog Comenius, care considera că cei mai puţin inteligenţi

trebuie instruiţi, pentru a scăpa de acest viciu, iar cei deştepţi –

pentru a-i feri de vicii, deoarece mintea lor este ca un lan mănos pe

care, dacă nu-l îngrijiţi, cresc buruiene. Pedagogul patriot este devotat

muncii sale, adică este ataşat sincer de profesie şi o serveşte cu dăruire

de sine în orice împrejurare.

2. Devotament. Acest principiu trebuie respectat de toţi care sunt

implicaţi în formarea viitorului cetăţean. Pedagogul trebuie să activeze

creativ, educaţia nu este un şablon, reproducere neschimbată sau mecanică

a recomandaţiei metodice şi a conţinutului manualului sau lecţiilor

profesorului, ci permanent creează, fiind în căutare îşi sacrifică

timpul pentru perfecţionarea activităţii profesionale. În relaţia cu

elevii, pedagogul devotat profesiei este ca un părinte, un model de

pedagog devotat. Pestalozzi mărturiseşte următoarele: din zori şi până

în noapte eram singur printre ei, inima mea era în inima lor, ochii mei

priveau în ochii lor, lacrimile mele ajungeau împreună cu lacrimile lor

şi zâmbetul lor însoţea zâmbetul meu, eu nu aveam nimic: nici casă,

nici prieteni – îi aveam pe ei. Pedagogul devotat profesiei va ţine la

45

onoarea şi demnitatea profesiei ca la propria onoare şi demnitate.

Ţinând la colectivul în care lucrează ca la propria sa familie, succesele

sale vor fi şi succesele elevilor/studenţilor, colectivului şi invers.

3. Solidaritate şi colectivism profesional. Profesorul care dă dovadă

de solidaritate profesională va ţine cont de observaţiile elevilor/

studenţilor, va interveni când va observa nereguli în activitatea lor, le

va da sfaturi utile acelor tineri, împărtăşindu-le experienţa sa de lucru,

se va bucura de succesul fiecărui membru sau se va nelinişti de insuccese,

căutând soluţii pentru situaţiile create.

4. Umanism şi democratism. Pedagogul umanist în relaţie cu

elevii/studenţii va da dovadă de demnitate, de respect a drepturilor şi

libertăţii elevului, va contribui la lărgirea orizontului intelectual, îi va

ajuta elevilor să pătrundă în tainele ştiinţelor şi să înţeleagă frumosul

în relaţiile dintre oameni. Astfel, elevul/studentul va avea un model,

care îi va trezi dorinţa de a se comporta uman în viaţă, adică va fi capabil

să aibă o atitudine pozitivă faţă de sine, să iubească şi să respecte

oamenii, să ramână om, indiferent de atitudinea celor din jur, să colaboreze

cu colegii învăţând de la ei, va fi capabil să înţeleagă că pentru

obţinerea succesului trebuie să depună mari eforturi. Aceste deprinderi

le sunt formate de către pedagog prin relaţia sa cu elevii. Un pedagog

poate fi numit umanist atunci când el va ţine cont de părerea studenţilor

şi de faptul că nota nu este un mijloc de pedeapsă etc. Principiul

umanismului poate fi realizat, dacă pedagogul dă dovadă de o atitudine

democratică în relaţia cu elevii. Democratismul presupune recunoaşterea

elevilor/studenţilor ca parteneri egali în procesul de învăţământ, le

stimulează iniţiativa şi gândirea independentă.

5. Principiul optimismului şi pozitivismului. Acest principiu prevede

o atitudine de încredere în ceva bun. Optimismul dă putere de a

munci cu elan, cu entuziasm, deşi rezultatele nu se văd imediat, deoarece

ele se văd doar atunci când elevii s-au format ca personalitate.

Recunoştinţa elevilor/studenţilor pentru munca depusă ajunge la pedagog

târziu sau poate niciodată. Optimismul îl susţine pe învăţător.

El trăieşte cu speranţa şi încrederea că discipolii lui vor deveni oameni

demni, iar cele învăţate le va ajuta să se orienteze în viaţă. Optimismul

conduce la formarea încrederii în propriile forţe, trezind interesul pedagogului

faţă de activităţile şcolare, astfel el descoperă aptitudinile

elevilor, calităţile lor, pe baza cărora îi va antrena în activităţi în care

46

se vor putea afirma, insuflându-le încredere în forţele proprii.

Principiul pozitivismului este expus şi în tratatele filozofice antice,

în care se sugera educatorilor să-l găsească pe cel mai dezordonat om

şi prin influenţe pozitive, să-l readucă în societate ca pe o persoană cu

o integritate morală pozitivă.

Principiul pozitivismului presupune:

- evidenţierea calităţilor pozitive ale celor mai dezordonaţi

elevi;

- sprijinul calităţilor bune, care lipsesc la unii elevi;

- cultivarea germenilor pozitivi în conştiinţa şi conduita

elevilor, dezvoltându-le deprindere şi obişnuinţă;

- stimularea pe diferite căi a renunţului la deprinderi

negative;

- observarea atentă a schimbărilor intervenind în cazurile

când elevul întâmpină greutăţi.

Aceste principii permit pedagogului să intervină în destinul elevilor,

asemenea medicului, care îl întoarce la viaţă pe pacient.

6. Principiul toleranţei. Acest principiu este relativ nou pentru cei

care au fost educaţi într-un regim totalitar. Sensul cuvântului a tolera

este „a îngădui, a admite o situaţie neplăcută, a permite, a suporta, şi a

îndura”. Toleranţa este unitatea de măsură a disponibilităţii unor membri

ai societăţii de a accepta persoane, grupuri, idei sau activităţi pe care

le dezaprobă din motive morale, estetice, spirituale, religioase etc.

Toleranţa în instruire şi educaţie prevede:

1. Să se dea dovadă de o atitudine de respect faţă de opinia

celui educat.

2. Să se accepte dreptul de a greşi.

3. Să se renunţe la stereotipul de a eticheta.

4. Să nu fie lăudaţi unii în defavoarea altora, şi să nu fie

criticaţi în public pentru insuccese sau greşeli.

Toleranţa, ca şi medicamentul, contribuie la tămăduirea unor răni

făcute de viaţă din următoarele considerente:

1. Operaţiile profesionale ale managerului sunt puse în faţa lui

indiferent dacă doreşte sau nu. Îndeplinirea datoriilor profesionale

depinde de personalitatea fiecăruia, de motivaţie. Motivaţia îndeplinirii

obligaţiilor profesionale este: „îndeplinesc datoriile ca să nu fiu

47

dezaprobat, condamnat”.

2. Ca să fie aprobaţi de colegi şi lăudaţi de conducători.

3. Pentru că îndeplinirea datoriilor este cerută de administraţie.

4. Obişnuinţa de a îndeplini ceea ce se cere.

5. Plăcere, satisfacţie morală şi fiindcă există o înaltă conştiinţă

pedagogică.

Un alt grup de principii care necesită a fi evidenţiate sunt principiile

practice ale eticii în afaceri. Implementarea în tema respectivă

este condiţionată de faptul că universitatea, prin funcţiile sale, prestează

servicii de educaţie, iar marketingul său trebuie să aibă la bază

câteva principii etice:

1. Respectarea confidenţialităţii informaţiilor: de către salariat -

faţă de firmă; de către furnizor - faţă de clienţi; de către negociator -

faţă de parteneri străini etc.

2. Sensibilitatea faţă de conflictele de interese.

3. Respect faţă de regulile de drept.

4. Conştiinţă profesională, profesionalism.

5. Loialitate şi bună credinţă.

6. Simţul responsabilităţii.

7. Respectarea drepturilor, libertăţilor celorlalţi.

8. Respectarea fiinţei umane etc.

Este recunoscut de întreaga umanitate că în conţinutul celor 10

porunci biblice sunt tot atâtea legi etice universal valabile şi verificate.

Din această perspectivă s-a instituţionalizat practica generală, conform

căreia oamenii care încalcă preceptele etice absolute trebuie să fie

pregătiţi să suporte consecinţele, indiferent dacă aceste precepte au

fost evidenţiate şi sistematizate în coduri etice sau sisteme legale sau

acţionează în mod spontan, prin tradiţiile culturale ale colectivităţii

umane. Sistemele etice absolutiste promovează întotdeauna principii

democratice: bine, libertate, echitate.

În realitate nu există o graniţă distinctă între aceste abordări, ele

realizându-se împreună şi fiind strâns legate, dar în practică fiecare se

sprijină pe principiile ce le caracterizează.

Activităţi:

48

IMPLICĂ-TE!

· Caracterizează principiile eticii. Care sunt avantajele

respectării lor?

· Aminteşte-ţi de cunoştinţele din viaţă primite de la

părinţi, educatori, profesori. Ce principii au respectat

ei atunci când ofereau sfaturi de conduită.

Care au fost acestea?

· Realizează o scriere liberă la subiectul comportamentul etic al

profesorilor/părinţilor mei.

· Determină cele mai frecvente cauze care duc la încălcarea

principiilor etice la universitate, la locul de muncă.

INFORMEAZĂ-TE ŞI PROCESEAZĂ