Text

I.                   Textul:  Pământul, istoria şi limba

 

                                       Pământul, istoria şi limba sunt,

în esenţă,cei trei stâlpi pe care se ţine neamul.

I. Druță                                                          

                                                                                                                                                   

Limba unui popor este istoria lui. Limba nu este a scriitorilor, a savanţilor lingvişti, a profesorilor de limbă şi literatură română, ea aparţine poporului, celor care au trudit la ea de-a lungul veacurilor, înălţându-şi strălucitoarea fiinţă, adică aparţine strămoşilor noştri, şi mai ales celor care vin după noi.

Tinzând a vorbi corect şi frumos limba, omenim astfel pe cei care au creat societatea cuvintelor civilizate. Uitând un cuvânt trebuincios, o expresie din comoara graiului matern, uiţi ceva din istoria poporului tău.

Nicăieri dorul de limbă nu a fost atât de mare ca în ţara noastră. Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul şi-a făcut-o. Noi, basarabenii, primii pe glob am scris cu roşu în calendar - Ziua Limbii, deoarece  prea anevoioasă i-a fost reîntoarcerea limbii române acasă. Alături de  noi în lupta pentru limbă şi adevăr s-au aflat Ştefan cel Mare, Eminescu, Gr. Vieru, D. Matcovschi, strămoşii şi toţi oamenii de bună credinţă – contemporani de-ai noştri.

Frumos trebuie să vorbim cu toţii – studentul, agronomul, inginerul, profesorul, muncitorul simplu – pentru că maturitatea culturii publice a spiritului poporal, spunea marele Eminescu, se manifestă cu deosebire în limbă ca şi în culţii unui popor care au suit înălţimea şi domină terenul întreg.  Frumos nu în sensul de a folosi la fiecare pas neologisme pe care nu le înţeleg ceilalţi, iar uneori nici vorbitorul chiar, ci în sensul de a uni plastic, armonios în vorbirea orală sau scrisă cele mai obişnuite cuvinte. A vorbi sănătos în limba mamei este o datorie, a spus marele poet Gr. Vieru.

Nu avem dreptul să nu cunoaştem bine limba ţării noastre. Un popor are dreptul la existenţă doar dacă are o limbă, o istorie, tradiţii seculare. Cine nu are demnitate naţională, nu recunoaşte şi nu preţuieşte  patrimoniul naţional, acela nu se poate numi patriot al ţării sale. Un proverb chinezesc spune:

Cine bea din apa unei ţări,

  Cine mănâncă din pâinea ei

   Trebuie să-i cunoască limba

                                 Şi să-i respecte tradiţiile.

Nu există  patrie şi patriotism într-o ţară care nu are limbă. Limba suntem noi, urmaşii străbunilor neînfricaţi, limba este buciumul (трембита) care sună în codrii seculari, este doina ce deplânge eroii căzuţi pentru apărarea ţării, este balada celor ce au trudit în speranţa unui viitor mai bun.

Limba este semnul caracteristic prin care membrii aceluiaşi popor se recunosc, e lanţul trainic ce-i leagă împreună şi-i face a se numi fraţi. Mai multe inimi au cei care ştiu mai multe limbi, ziceau romanii din negură de vremi.

Limba este o fiinţă vie, mereu în dezvoltare şi ea trebuie mereu să fie sensibilă la toate înnoirile economice, sociale și culturale ale vieţii. Limba este comoara cea mai de preţ a poporului, şi veghea asupra strălucirii ei nu trebuie să pirotească niciodată.

Sursa:  L. Nicolaescu-Onofrei ş.a. Limba română pentru alolingvi (adaptare). Ch.: Cartier, 2006.


Последнее изменение: Wednesday, 16 September 2020, 11:09