Help with Search courses

RM.SVA21.1 Sisteme de vedere artificială

Unitatea de curs „Sisteme de Vedere Artificială” este inclusă în categoria unităților de curs de orientare spre specializare. Consolidarea materialului teoretic și obținerea abilităților practice se realizează în procesul de realizare a lucrărilor de laborator și a proiectelor de master.

Disciplina își propune pregătirea teoretica si practica a masteranzilor în scopul familiarizării lor cu metodele de achiziție și algoritmii de procesare a imaginilor pe calculator. Sunt prezentate și studiate noțiunile de baza ce țin de metodele de procesare a imaginilor pe calculator: formarea și reprezentarea imaginilor 2D, transformări ale nivelurilor de gri, segmentarea imaginilor, descrierea şi reprezentarea formelor și recunoașterea formelor.

Disciplina prezintă problemele fundamentale ale proiectării sistemelor de vedere artificială, modalitățile de implementare și varietățile de algoritmi care execută  operații specifice, accentuând aspectele legate de analiza si performanțele acestora:

- prezentarea noțiunilor de bază privind achiziția imaginilor grafice și a modului de dezvoltare de aplicații pentru procesarea imaginilor folosind diferite biblioteci, ca biblioteca grafică P5.js sau biblioteca Processing, OpenCV, sau toolbox-uri: Matlab Image Processing Toolbox.

-  prezentarea unor metode de preprocesarea și recunoaşterea a formelor, a unor tehnici de dezvoltare arhitecturală și conceptuală a sistemelor cu vedere artificială.

Studentul va fi capabil: să explice conceptele și noțiunile fundamentale referitoare la sistemele de vedere artificială, să dezvolte și să utilizeze metodele de procesare a imaginilor cu ajutorul calculatorului în sistemele de vedere artificială; sa cunoască modalitățile de implementare și varietățile de algoritmi care realizează operații specifice privind procesarea imaginilor. Studentul va utiliza limbaje de programare vizuală, structuri de date și tehnici moderne de programare pentru a dezvolta aplicații în domeniul sistemelor de vedere artificială.