FCIM.M.ADA24.1 Aplicații distribuite avansate
Cursul Aplicații Distribuite Avansate vine să contribuie la formarea competențelor privind teoria și practica sistemelor distribuite, în contextul fundamentelor teoretice și tehnologice stabilite de cursurile programului de nivel licență Tehnologia Informației Programarea în rețea și Programarea Aplicațiilor Distribuite. Prin urmare direcțiile curriculare sunt determinate profund de rețelistică, proiectare și dezvoltare de sisteme informatice și sunt plasate în contextul distribuirii calculului.
Obiectivele importante de atins ale cursului ar fi studiul a) unor tehnici și tehnologii de partajare a puterii de calcul într-o rețea de calculatoare, b) unor tehnici și tehnologii de decuplare a serviciilor (aplicațiilor) și independența de platformele de calcul, precum și c) concepte ale tehnologiilor blockchain.
Cursul de nivel master presupune nu doar abordări academice, dar și interacțiuni cu invitați din mediul de dezvoltare software (ale sectorului privat și public).