Concepția despre lume

Filosofia gândește după principii și studiază primele cauze ale realității.

Întrebările concepției despre lume:

1. 1.     Cum a apărut Universul:

a)     Este creat?

b)     A existat întotdeauna?

Ambele întrebări, de fapt,  pun în fața noastră două principii contrar opuse ale gândirii.

Pe care principiu îl vom considera adevărat, astfel vom gândi.

a)                       Primul principiu: Universul este creat ne va deschide în față drumul spre gândirea religioasă, cu toate postulatele și dogmele acetei gândiri.

b)                      Principiul al doilea: Universul a existat întotdeauna ne deschide altă cale, a rațiunii și științei, cu toate urmările din acest principiu.

 

1. 2.     Ce prezintă omul și societatea umană:

a)     Omul și societatea sunt creații ale forțelor divine?

b)     Omul și societatea au apărut natural?

           Din nou avem aceleași două principii:

a)     Primul principiu: Omul și societatea sunt creații ale forțelor divine ne pune față în față cu dependența fiecăruia dintre noi și a societății în general de voința acestor forțe divine.

b)     Principiul al doilea: Omul și societatea au apărut natural, ne eliberează de voința acestor forțe, dar aceasta nu înseamnă că suntem liberi de alte influențe. Asupra omului și societății în general influențiază atât natura înconjurătoare, cât și Universul în general. Principiul acesta ne spune că noi trebuie să fim conștienți de puterea necesității și să acționăm în armonie cu această necessitate.

 

 

1. 3.     Ce prezintă existența umană? Ce este soarta umană, fericirea, norocul? Ce este însăși viața noastră?

Și la această întrebare avem două principi:

1. 1.      Optimist.  Răspuns care vorbește despre o atitudine de adorare, iubire a vieții, încredere de a rezolva toate problemele, de a primi viața așa cum este ea cu toate contradicțiile și neajunsurile.

 

Johann Wolfgang Goethe. ȘI ÎNCĂ CINCI /reguli/

Cum să uiți complet de timp?
Lasă-te dus de val!
Ce transformă o zi într-o săptămână?
Lene!
Cum poți pierde pâinea?
Așteptând mană din cer!
Cum să găsești o cale spre prosperitate?
Lucrează fără să te uiți înapoi!
Cum să nu te desparți de onoare?
Ferește-te împotrivă!

 

НОВАЯ ЛЮБОВЬ - НОВАЯ ЖИЗНЬ

Сердце, сердце, что случилось,
Что смутило жизнь твою?
Жизнью новой ты забилось,
Я тебя не узнаю.
Все прошло, чем ты пылало,
Что любило и желало,
Весь покой, любовь к труду,-
Как попало ты в беду?

Беспредельной, мощной силой
Этой юной красоты,
Этой женственностью милой
Пленено до гроба ты.
И возможна ли измена?
Как бежать, уйти из плена,
Волю, крылья обрести?
К ней приводят все пути.

Ах, смотрите, ах, спасите,-
Вкруг плутовки, сам не свой,
На чудесной, тонкой нити
Я пляшу, едва живой.
Жить в плену, в волшебной клетке,
Быть под башмачком кокетки,-
Как такой позор снести?
Ах, пусти, любовь, пусти!

 

1. 2.     Pesimist.  Acesta presupune o atitudine negativă față de viață.

Omar Khayyam. Rubaiyat.

               Откуда мы пришли? Куда свой путь вершим?

               В чем нашей жизни смысл? Он нам непостижим.

               Как много чистых душ под колесом лазурным

               Сгорает в пепел, в прах, а где, скажите, дым?

 

Definiție: Concepția despre lume este un sistem de idei și reprezentări despre natură, societatea, om și locul omului în această lume.

Să atragem atenția că nu este vorba despre lumea materială, ci despre ideile noaste, reprezentările noaste: a) despre natură; b) despre societate; c) despre om și locul lui în lume. Să știți că ideile și reprezentările fac parte din lumea subiectivă și nu din lumea obiectivă. Lumea materială sau obiectivă este infinită, iar lumea subiectivă este o modelare a lumii obiective.

Concepția despre lume și conținutul ei depinde de epocă, structura de clasă a societății; ea include idei ale diferitor popoare, clase sociale. Până la urmă, ea include și ideile marilor personalități ale omenirii. Există și varietăți individuale ale concepției despre lume. Acestea depind de cultura, caracterul, educația fiecăruia.

Definiție: În sens larg concepția despre lume este ansamblul convingerilor și idealurilor filosofice, științifice, sociale, politice, morale, estetice și religioase ale oamenilor.

 

Structura concepției despre lume.

Concepția despre lume include în sine rerezentări, idei, gânduri, emoții, sentimente, convingeri, aspirații, proiecte, valori spirituale. Toate aceste elemente ale concepției despre lume pot fi separate în două blocuri: blocul intelectual și blocul emoțional-psihologic și de comportare.

Blocul intelectual include idei și reprezentări, el mai poate fi numit blocul cunoștințelor. Acest bloc este direcționat spre acumularea cunoștințelor, analiza și sinteza lor, separarea cunoștințelor adevărate  de cele false, deci el este preocupat de cunoașterea adevărului.

Blocul emoțional-psihologic și de comportare incluide sentimente, emoții, valori spirituale, proiecte, aspirații. Acesta este îndreptat spre crearea unui mod de a fi a omului, într-un anumit mod el creză personalitatea umană și comportarea lui.

Pentru a înțelege mai bine esența acestui bloc, trebuie să evidențiem noțiunea de percepere a lumii. Perceperea lumii depinde în primul rând de emoțiile și sentimentele omului. Unii oameni sunt dominați de sentimente și emoții pozitive, cum ar fi iubirea, pritenia, fericirea. Sub influența acestor sentimente se formează o percepere pozitivă a lumii, optimistă. Omul este încrezut în puterile sale, vede un viitor luminos cu alte cuvinte se bucură de viață. Alții invers, sunt dominați de sentimente și emoții negative, cum ar fi teama, invidia, neîncfrederea în puterile personale. În rezultat se formează o atitudine neagativă față de viață și viitor, deci o percepere pesimistă a realității.

Un rol important în formarea concepției despre lume îl joacă rațiunea. Rațiunea este instrumentul care permite să cunoști adevărul. Cunoscând adevărul îți formezi convingerile despre ceea ce există și cm există. Cunoațterea rațională este o cunoaștere critică, care pune sub îndoială ideile și reprezentările noastre nu pentru a le nega, ci pentru a cunoaște adevărul. În același timp există și cunoaștere dogmatică, care crede în tot ce i se spune, acest tip de cunoaștere de asemenea crează convingeri, însă este destul de greu să fim încrezuți în nadevărul acestor cunoștințe.

 

Nivelurile concepției despre lume

Există două niveluri ale concepției despre lume. Primul este nivelul obișnuit sau cotidian. Acesta este foarte bogat în cunoștințe, sentimente, emoții, dar el este destul de slab în posibilitățile de a desoperi adevărul. El include cunoștințe și principii contrar opuse, de exemplu, cunoștințe religioase, vrăjitorie, pe de o parte, iar pe de altă parte cunoștințe științifice. Acest nivel nu poate pătrunde în adâncurile existenței

Al doilea nivel este teoretic. Acesta se bazează pe cunoștințele științifice și filosofie, care dă anumite fundamente logice pentru a gândi și a-ți forma o concepție fundamentală despre lume.

 

Tipuri istorice de concepții despre lume

Din punct de vedere istoric concepția despre lume este în schimbare. De aceea vom spune că există mai multe tipuri de concepții despre lume. Printre ele vom evidenția concepția mitologică, religioasă și filosofică.

Concepția mitologică despre lume. Ea apare în societatea primitivă. Această societate este slab dezvoltată din toate punctele de vedere, dar în primul rând, din punct de vedere a cunoștințelor. De aceea oamenii nu aveau răspuns științific la un șir de întrebări existențiale, dar era necesar să se răspundă într-un fel sau altul. De aceea, pentru a răspunde la aceste întrebări au fost create legende, nituri, istorisir. Acestea au fost separate în patru categorii după întrebările la care se ofereau să răspundă:

a)     Miturile cosmogonice. Ele răspundeau la întrebarea: cum a apărut Universul, lumea în genera.

b)     Miturile teogonice. Ele răspundeau la întrebarea: cum au apărut zeitățile și care sunt puterile lor

c)     Miturile etiologice. Acestea răspundeau la întrebările: cum au apărut valorile spirituale, cunoștințele, meseriile.

d)     Miturile eshatologice. Răspund la întrebarea, cum va fi sfârșitul lumii.

Importanța miturilor. Mitul pentru prima dată pune întrebăril eterne ale gândirii umane: Cum a apărut Universul? Cum a mpărut omul? Care este esența vieții lui?

Mitul îndeplinea un șir de funcții sociale: a) se făcea legătura dintre prezent și trecut; b) se făcea legătura dintre cultura diferitor generații; c) se forma părerile colective ale neamului; d) se statornicea idealurile societății; e) stimula anumitg mod de conduită; j) au descoperit unitatea omului, societății și a naturii; h) a întruchipat începuturile cunoștințelor, religiilor, teoriilor politice, eticii și esteticii.

 

Concepția religioasă despre lume.

Provine de la noțiuneda latină religio ce înseamnă cuvios, cucernic, evlavios.

Este următoarea concepție despre lume, însă în mare măsură este legată de cea mitologică. Dar are specificul său. Ea conștient separă lumea în două părți deosebite: lumea pământească și cea cerească. Aceste lumi esențial sunt diferite. Din cea cerească fac parte forțele divine, ele sunt majore și hotărăsc mersul lucrurilor din lumea pământească. Lumea pământească este inferioară și supusă forțelor divine.

Ce înseamnă în esență această separare?

 Pentru a înțelege acest lucru trebuie să vorbim despre izvoarele apariției religiei. Primul izvor este cel gnoseologic, el ține de cunoaștere. Întotdeauna oamenii vor să cunoască esențele lucrurilor. Însă aceasta nu întotdeauna este posibil. De exemplu: cum a apărut Universul? Cunoașterea este contradictorie. Ea conține și adevăr și neadevăr. Religia propune o cunoaștere în esență, adică a ultimelor cauze. Aceste cauze sunt considerate forțele supranaturale.Toate fenomenele au cauze. Cauzele sunt naturale tot așa cum și fenomenele. Însă în religie cauzele finale sau esențele se separă de fenomene. Și aceste esențe sau cauze finale sunt declarate forțe supranaturale. De fapt, esențele lucrurilor nu sunt supranaturale, ci naturale tot astfel ca si lucrurile.

Al doilea izvor al religiei este cel social. Societatea în dezvoltarea sa întotdeauna a folosit religia pentru a supravețui. În primul rând religia susține o anumită stare în orișice societate, pentrua aceasta ea folosește anumite coduri morale, pe care le consfințește, considerând ca acestea sunt date oamenilor de forțele supranaturale. Conducătorii de stat în toate vremurile au folosit religia pentru a dirija cu masele.

Al treilea izvor este cel psihologic. Omul pur și simplu se teme de forțele supranaturale, ca acestea să nu-l pedepsească pentru neascutare.

 Formele credințelor și a religiilor. Religia ca și alte forme ale conștiinței umane evoluează, își scimbă forma sa după necesitățile societății. Cunoaștem forme primitive ale religiei și forme avansate, complexe. Formele avansate au diferite poziții față de cele primitive. Oficial le neagă, numindu-le credințe păgâne. Însă uneori asimilează anumite forme ale acestora.

Formele credințelor primitive:

a)     Animismul- credința în existența sufletelor sau credința că natura în general esteînsuflețită.

b)     Totemismul – credința în existența unui strămoș și oacrotitor al neamului

c)     Magia – credința în posibilitate folosirii puterii forțelor supranaturale pentru rezolvare anumitor probleme.

d)     Fetișism- credința în puterea supranaturală a unor lucruri și vietăți.

e)     Politeismul – credința în existența zeităților

f)      Monoteism- credința într-un singur Dumnezeu.

 

Concepţia filosfică despre lume

Următoarea concepție despre lume este concepția filosofică. Aceasta spre deosebire de celelalte tipuri de concepții despre lume îi are fundamentul său în rațiune Deci, nu credința și nu reprezentările subiective ori imaginația sunt principiile ei, pe care se construiește, ci gândirea raională, logica. Aceasta i-a oferit filosofiei posibilitatea, chiar de la apariția ei să aibă o atitudine critică față de mitologie și religie. Ea a evidențiat ceea ce este sănătos, viabil în aceste concepții și a negat neajunsurile, metehnele acestor forme ale gândirii. Filosofia a avut o atitudine critică și față de gândirea cotidiană care se bazează pe experiența de toate zilele. Filosofia începe cu studierea naturii și a societății. Acesta cercetări au devenit fundamentul științelor naturii și ale societății, care cu timpul s-au separat din cadrul filosofiei. Filosofia se deosebește de științele particulare prin atitudinea sa față de realitate. Ea studiază nu un domeniu particular la realității, ci realitatea, lumea ca un tot întreg. Și în acest întreg evidențiază principiile care stau în fundamentul gândirii noastre și ultimele cauze ale realității.

 

Obiectul de studiu al filosofiei

În general filosofia, ca și alte științe studiază ființa, adică ceea ce există, dar spre deosebire de alte științe care au domeniu concret de cercetare, filosofia studiază ființa ca un tot întreg. Și în întregul acesta ea cercetează primele principii și ultimele cauze.

Funcțiile filosofiei. Filosofia îndeplinește un șir de funcții:

a)     Funcția de cercetare a realității;

b)     Funcția de generalizare a cunoștințelor;

c)     Funcția metodologică;

d)     Funcția conceptuală.

Ne vom opri la funcția metodologică. Filosofia înaintează un șir de metode de cercetare, de care se folosesc științele în general. Putem enumera un șir de metode pe care le utilizează științele, dar sunt lansate de filosofie: analiza, sinteza, deducția, inducția, verificarea, idealizarea, abstractizarea etc. Metode utilizate în însăși filosofie putem numi metafizica și dialectica. Metafizica este utilizată în secolele XVI – XVIII, iar dialectica în antichitate și XVIII – XX. Metafizica este o metodă de cercetare, care este preocupată mai mult de selectarea datelor, organizarea lor. De aceea ea nu explică cum au loc transformările, schimbările în această lume, trecerile de la schimbările cantitative la cele cantitative. Mișcarea despre care discută ea este de fapt o mișcare în cerc și izvorul  schimbărilor în concepe în exterior.

Metoda dialectică dezvoltă punctul de vedere că lumea este în veșnică schimbare și transformare. Iar izvorul mișcării nu este în exteriorul lumii, ci în însăși lucruri. Acest izvor sunt contradicțiile din această lume.

Funcția conceptuală. Filosofia a format un șir de concepții despre lume. Însă aceste concepții pot fi divizate în două tipuri: materialiste și idealiste. Principiul separării lor este întrebarea principală a filosofiei, și anume, întrebarea despre raportul dinte conștiință și materie, gândire și ființă. Această întrebarea are două părți. Prima Ce este primar? Materia sau conștiința ? în caliatate de răspuns la această întrebarea apar două curente filosofice: materialismul și idealismul Materialismul siusține că materia este primară față de conștiință. și că conștiința este dependentă de materie, atât în plan ontogenez, cât și în plan filogenez. Idealismul susține că primar este conștiința. Idealismul este de două tipuri. Idealism obiectiv și idealism subiectiv. Idealismul obiectiv susține că există o conștiință universală care este primară materiei și de care depinde realitatea. Idealismul subiectiv susține că primară este conștiința individuală că anume ea este creatoare a acestei realtăți și cum că realitatea nu este altceva decât o totalitate de senzații ale individului.

A doua parte a întrebării principale a filosofiei întreabă dacă conștiința umană este în stare să cunoască realitatea. Marea majoritate a filosofilor răspund pozitv la această întrebarea, adică conștiința umană are o înțelegere adecvată a realității. O mică parte de filosofi care poartă denumirea de agnostici susțin că conștiința umană nu este în starea să cunoască lumea.