Introducere în dreptul proprietății intelectuale

Tema 3. Introducere în dreptul proprietății intelectuale. Sistemul, particularitățile şi principiile dreptului proprietății intelectuale

1. Evoluția istorică și juridică a dreptului proprietății intelectuale. Activitatea intelectuală, creațiile intelectuale și specificul lor.

2. Noțiunea și esența, sistemul dreptului proprietății intelectuale.

3. Principiile, izvoarele dreptului proprietății intelectuale.

4. Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală.

5. Particularitățile reglementării juridice a proprietății intelectuale la nivel național și internațional

1. Evoluția istorică și juridică a dreptului proprietății intelectuale. Activitatea intelectuală, creațiile intelectuale și specificul lor.

Proprietatea intelectuală a fost recunoscută din cele mai vechi timpuri şi a apărut odată cu creaţia umană, cu tendinţa omului de a-şi perfecţiona uneltele de muncă, de a-şi îmbunătăţi condiţiile de trai, de a-şi satisface necesităţile vitale, care sunt în continuă creştere şi perfecţionare.

Creaţia umană este un produs al intelectului uman care apare în subconștient, având drept scop soluţionarea unor probleme apărute deja sau care ţin să apară în viitor. Procesul creativ nu poate fi stopat sau supus unor nor- me cantitative sau calitative, fiind declanşat de mediul înconjurător în coraport cu capacitatea persoanei de a percepe, într-un fel sau altul, acest mediu.

Imposibilitatea de a interveni în gândirea umană şi de a controla produsul acesteia, precum şi necesitatea asigurării unei protecţii adecvate acestui produs, care constituie obiectul proprietăţii intelectuale, a contribuit la apariţia unor norme de drept care au menirea să reglementeze procedura de obţinere a protecţiei obiectelor proprietăţii intelectuale, impunând unele criterii în privinţa produsului intelectual, în special în ceea ce priveşte forma şi conţinutul material al acestuia fără de care nu poate fi vorba despre noţiunea de obiect al proprie- tăţii intelectuale şi de protecţia acestuia.

Dorinţa oamenilor de a pretinde drepturi de proprietate pare a fi o chestuine ce ţine inclusiv de natura umană. Inclusiv dreptul de proprietate intelectuală la un nivel individual este o revendicare ce poate aparţine fiecăruia dintre noi, încă de la cele mai mici vârste, la un nivel desigur incipient prin protestele copilului atunci când este imitat de un alt copil sau de un adult.

Istoric

Reglementarea juridică a dreptului de proprietate intelectuală prin norme juridice specifice apare cu secole întârziere după recunoaşterea drepturilor de proprietate asupra pământului, a diverselor bunuri sau obiecte.

Se consideră în general că există o corelaţie între reglementarea juridică a drepturilor de proprietate intelectuală şi evoluţia tehnologică, aceasta din urmă ducând la evoluţia în drept. Este posibil ca primul semn al apariţiei unor astfel de norme juridice să fie legat de inventarea tiparului mobil.

Este posibil a stabili perioada şi spaţiul Europei Renascentiste ca fiind originea

acestor drepturi.

Trebuie totuşi a diferenţia momentul apariţiei în funcţie de cele trei ramuri tradiţional acceptate.

Astfel, în ceea ce priveşte drepturile de autor (copyright) acestea trebuie legate, aşa cum spuneam de apariţia tiparului. Inventat în extremul Orient antic (China, Japonia, Coreea), tiparul a fost „reinventat” în Europa, când în 1455 Johannes Gutenberg publică pentru prima dată o carte tipărită – „Biblia”.

Lejeritatea multiplicării a făcut necesară impunerea unei protecţii împotriva copierii neautorizate, pornind iniţial de la un monopol şi control statal, care a dus treptat la o liberalizare în paralel cu o reglementare tot mai atentă prin norme juridice.

Patentul sau brevetul de invenţie are, foarte probabil, la origine, monopolul regal al diveselor capete încoronate asupra anumitor produse sau afaceri (servicii), în perioada medievală, în întreaga Europă.

Oricum, primul patent cunoscut îi aparţine arhitectului Filippo Brunelleschi, căruia Florenţa îi acordă în anul 1421 un patent pentru un anumit model de corabie. Acest tip de corabie celebrul arhitect l-a folosit pentru transportul marmurei şi a pietrei pe râul Arno, material folosit pentru edificarea cupolei catedralei Santa Maria del Fiore, din Florenţa.

Cam în aceea şi perioadă, Veneţia începe să acorde patente pentru 10 ani, stabilindu-se ca regulă obligaţia inventatorului de a arăta cum funcţionează şi cum este realizabilă invenţia pentru a putea fi copiată după expirarea termenului menţionat.

Primul act legislativ în sensul protecţiei acordate unor astfel de drepturi datează din 1623 şi este aşa numitul Statute of Monopolies, rezultat al conflictului dintre Parlamentul şi regalitatea engleză.

Normele care reglementează marca înregistrată (trademark) au apărut ulterior, în Statele Unite ale Americii, unde s-a permis ca orice literă, slogan, motto, design, imagine, simbol, culoare sau combinaţie a acestora să devină marcă protejată de lege. De altfel, tot SUA a înregistrat ca marcă inclusiv un parfum – situaţia unor fire pentru brodat impregnate cu acest parfum.

Recunoaşterea şi protecţia dreptului autorilor asupra operelor lor este o cucerire târzie. Este incontestabil astăzi, că nici grecii şi nici romanii nu au cunoscut o asemenea protecţie. Surprinşi de această constatare, numeroşi erudiţi au procedat la o analiză minuţioasă a Digestelor, fără însă să poată descoperi, în acest izvor care părea atotcuprinzător, vreo referirea oarecare la drepturile autorilor¹.

Dar dacă izvoarele legislative ignoră drepturile autorilor, alte surse semnalează existenţa unui comerţ cu manuscrisele operelor diferiţilor autori. Cu alte cuvinte, dreptul autorului se reducea la dreptul asupra manuscrisului operei.

Copiile după manuscrisul original erau executate în multe exempla re şi difuzate până la mari depărtări. În Epigrame, Martial menţionează că operele sale au ajuns până în „deşertul geţilor” şi sunt citite şi de bretoni.

Destinul multor opere era, desigur, inegal. Nu este însă lipsit de interes pentru a înţelege că existenţa comerţului de manuscrise nu înseamnă şi recunoaşterea şi apărarea drepturilor autorilor manuscriselor originale. Să amintim că după moartea lui Eschyl, atenienii au permis altor poeţi să reia tragediile acestuia şi chiar să le modifice. Iar dacă fiul lui Eschyl, Eupharion, a putut prezenta tragediile neprezentate încă ale tatălui său, acest lucru se explică prin faptul că manuscrisul acestora rămăsese în mâinile sale, şi nu prin recunoaşterea vreunui drept asupra reproducerilor şi reprezentărilor ulter ioare ale acestor tragedii².

Situaţia este, în linii mari, aceeaşi şi în evul mediu. Se pare însă că, în această perioadă, cărţile (copiile) erau şi mai scumpe decât în antichitate. Este, de altfel, momentul în care începe să apară dreptul exclusiv de tra nscriere al manuscriselor, iar „industria copiiştilor” i -a o mare amploare.

Copierea manuscriselor a fost, într-o primă perioadă, un monopol al călugărilor, pentru a deveni apoi o industrie în mâna universităţilor. Unii autori menţionează, de pildă, dreptul exclusiv al Universităţii din Oxford de a transcrie operele³. Cât despre copiişti, numărul lor se ridica numai la Paris şi Orleans, în momentul descoperirii tiparului, la 10.000.

În Franţa, sub domnia lui Ludovic al XI-lea, tipăriturile erau libere, regele Francisc I a interzis şi tipografilor să publice sau să vândă ceva fără autorizarea prealabilă a Universităţii şi a Facultăţii de Teologie. Autorizarea prealabilă este extinsă la toate cărţile noi şi la cele imprimate în străinătate, prin ordonanţele din 1537, care stabilesc şi sancţiunile nerespectării acestei dispoziţii, iar în anul 1694 sunt create funcţii de „cenzori regali”.

În felul acesta s-a cristalizat ideea că tipărirea şi vânzarea cărţilor este un privilegiu concedat de autoritatea de stat. Oraşul Veneţia a acordat lui Johann von Speyer, care a adus arta tiparului în acest oraş în anul 1469, un privilegiu (exclusivitate) de 5 ani în folosirea acestei arte. S-au acordat privilegii şi pentru folosirea anumitor litere şi forme tipografice.

Dar, dincolo de aceste privilegii care nu privesc decât indirect dreptul de autor, au apărut privilegii purtând asupra unei anumite opere, încă din secolul al XV-lea în Italia şi începutul secolului al XVI -lea în Germania, Franţa şi Anglia.

Scopul imediat al sistemului de concedare al privilegiilor era dublu: protejarea monopolului general al corporaţiei librăriilor cât şi protejarea fiecărui librar în parte, cesionar sau reprezentant al autorului, împotriva propriilor săi confraţi.

După părerea autorilor care au studiat această perioadă, sistemul privilegiilor asigură, indirect, şi o protecţie eficace autorilor, întrucât nici o carte nu putea fi publicată fără autorizare, iar autorizarea nu se dă pentru o carte aparţinând altuia.

În 1761, din discuţiile în jurul privilegiului acordat, la 14 septembrie, nepoţilor lui La Fontaine, mort cu 66 de ani înainte, asupra operelor acestuia, discuţii determinate de protestul comunităţii librăriilor (La Fontaine vânduse operele sale librarului Barbin) s-a desprins ideea care va defini prima etapă a evoluţiei dreptului de autor până la apariţia reglementărilor speciale, şi anume faptul că acest drept este, prin natura lui, o proprietate supusă dreptului comun. Drept urmare, operele achiziţionate sunt proprietatea dobânditorului, iar imprimarea şi reimprimarea lor constituie, în lipsa unei clauze derogatorii în contract, dreptul său exclusiv.

Rezultatul discuţiilor ivite a fost Regulamentul din 30 august 1777 privind librăriile şi imprimeriile. Articolul 5 consacra o regulă de o importanţă deosebită, stabilind perpetuitatea privilegiului obţinut de autor, care se transmite şi urmaşilor, cu condiţia de a nu fi cedat opera unui librar, în care caz durata privilegiului nu poate depăşi pe aceea a vieţii autorului. Solu ţia a făcut obiectul unor atacuri violente, fiind chiar adusă în discuţia Parlamentului.

În aceste condiţii a fost editat Decretul din 10 iulie 1793, care a reprezentat cea dintâi reglementare a drepturilor autorilor, aplicabilă tuturor categoriilor de opere.

În raportul care a însoţit prezentarea decretului se proclamă principiul că „dintre toate proprietăţile, cea mai puţin susceptibilă de contestaţie este, neîndoielnic, aceea a producţiilor geniului omenesc; şi este de mirare faptul că a fost necesar ca această proprietate să fie recunoscută şi să se asigure într-o lege potrivită liberul său exerciţiu”. S-a observat însă, cu oarecare ironie, că decretul a redus această proprietate, cea mai incontestabilă dintre toate, la o folosinţă viageră pentru autor şi un uzufruct de 10 ani în favoarea moştenitorilor sau cesionarilor.

Decretul din 5 februarie 1810 a extins la 20 de ani aceste drepturi, în favoarea copiilor şi a cesionarilor scriitorilor (art.30 şi art.40).

Soluţia a continuat să fie criticată şi diferite proiecte au fost prezentate, în legătură cu care discuţiile teoretice au fost reluate. Fără a ne opri asupra lor vom aminti doar că la un moment dat, Lamartine a susţinut, în Camera Deputaţilor, prelungirea la 50 de ani a dreptului de folosinţă al succesorilor autorului.

În Anglia, situaţia a fost oarecum asemănătoare, dreptul autorului fiind, într-o primă etapă, recunoscut în temeiul dreptului comun. Sub domnia reginei Ana a fost adoptat însă un statut special, în al cărui preambul se preciza că scopul reglementării este de a încuraja instrucţia, conferind autorilor şi succesorilor lor în drepturi, pe anumite perioade, un drept de reproducere a cărţilor imprimate. Ulterior, sub regele George al III -lea, un nou statut acorda autorului dreptul asupra operelor sale pe tot cursul vieţii.

În SUA, Congresul a adoptat în anul 1870, un act normativ care recunoştea autorului, automat, un drept de folosinţă de 14 ani asupra operei sale, cu posibilitatea ca acest drept să fie prelungit pentru o nouă perioadă de 14 ani, dacă la expirarea celui dintâi autorul se află încă în viaţă.

Legea din 3 februarie 1831 a înlocuit reglementările anterioare, recunoscând autorului – cetăţean al SUA, sau rezident în această ţară – un drept de reproducere al operelor sale, pe o perioadă de 28 de ani cu posibilitatea de prelungire încă 14 ani, dacă autorul, soţia sau copii săi sunt încă în viaţă la expirarea primei perioade.

O lucrare apărută la Jena încă din 1690, a lui Adrian Beier, afirma ideea unei proprietăţi intelectuale a autorului asupra operei sale. În filozofia germană, ideea a fost adâncită de către Fichte, Hegel şi Schopenhauer, iar Immanuel Kant a analizat dreptul de autor ca drept personal, în opoziţie cu dreptul de proprietate asupra lucrurilor corporale.

O reglementare specială a acestui drept intervine însă abia în anul 1837 în Prusia. Consacrând dreptul autorului, ea este considerată prima lege germană modernă în materie de drept de autor. Durata protecţiei era de 10 ani de la apariţia operei şi a fost prelungită, în 1845, la 30 de ani post mortem auctoris.

Importanţa şi situaţia actuală a drepturilor de proprietate intelectuală

Importanţa juridică şi mai ales economică a acestui domeniu, atât de recent şi de puţin reglementat în legislaţia noastră internă şi încă nu foarte bine sesizată este imensă.

Proprietatea intelectuală în sensul general, în statele cu economie dezvoltată, de tip capitalist occidental, reprezintă practic motorul afacerilor. Dreptul de proprietate intelectuală are toate trăsăturile unor alte forme de proprietate, lipsindu-i desigur substanţa materială, însă în rest este un drept care poate fi vândut-cumpărat-închiriat- cedat, pierdut, asigurat etc.

În actualul sistem economic, s-a lărgit foarte mult spectrul beneficiarilor drepturilor de proprietate intelectuală de la oameni de ştiinţă, artişti sau ingineri la orice tip de afacere, deoarece pot intra sub protecţia juridică orice tip de afaceri, inclusiv planurile de marketing ale companiilor, modalităţile de planificare a producţiei, produsele inginereşti sau design, modalităţile de reclamă şi promovare etc.

Statisticile provenind din SUA au stabilit profituri incredibile numai din beneficiile rezultate de patentele deţinute pentru companii ca IBM (peste 2 miliarde USD, profit pur, în 2001), Canon, Microsoft etc. Un alt exemplu interesant este cel al companiei Walt Disney, al cărei fondator, a patentat în anul 1937 cu „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici” filmul de desen animat de lung metraj, asupra căruia a avut o îndelundată perioadă de timp un monopol absolut, care a adus şi aduc în continuare venituri considerabile de ordinul miliardelor de dolari.

Chiar şi în contextul unei actuale crize economice, domeniul proprietăţii intelectuale rămâne unul care continuă să aducă venituri enorme, deoarece este singurul care gestionează şi permite folosirea anumitor tipuri de servicii, mecanisme, produse, programe etc. în toate domeniile economiei.

De aici, rezultă o foarte mare importanţă economică a acestei ramuri de drept, fiind importantă identificarea, protecţia şi folosirea proprietăţii intelectuale în mediul de afaceri.

Situaţia este problematică şi interesantă sub aspectul reglementării juridice, deoarece în această eră digitală, a Internetului, orice fel de bariere sunt minimalizate până la dispariţie, ceea ce din punct de vedere juridic se traduce printr-o necesitate acută de implementare a unui sistem legislativ cât mai coerent pe plan internaţional. De aici rezultă o tendinţă tot mai accentuată de internaţionalizare a legislaţiei în acest domeniu şi de uniformizare, care din păcate, nu reuşeşte să facă totuşi faţă avansului tehnologic extrem de pronunţat şi de rapid.

2. Noțiunea și esența, sistemul dreptului proprietății intelectuale.

Dreptul de proprietate intelectuală, definit în literatura de specialitate anglo-saxonă ca „Intellectual Property” se poate afirma ca fiind un drept de proprietate asupra ideilor. Desigur, aceasta este o definiţie care nu este consacrată ca atare, modelităţile de definire a acestei ramuri de drept fiind totuşi mult mai complexe.

Doctrina internaţională din acest domeniu face referire la proprietatea intelectuală ca la „produsele creativităţii şi minţii umane protejate prin lege”. Alţi autori dezvoltă şi apreciază că avem de-a face cu „un drept intangibil, legal recunoscut, de proprietate asupra produselor intelectului anumitor persoane”. Alte definiţii, se referă la acest drept ca fiind un drept asupra produselor intelectului uman, care au valoare comercială şi primesc protecţie legală.

O definiţie cât mai completă este cea care stabileşte dreptul de proprietate intelectuală ca fiind „ramura de drept cuprinzând ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile juridice privind protecţia creaţiei intelectuale în domeniul industrial, ştiinţific, literar şi artistic, precum şi semnele distinctive ale activităţii de comerţ”.

Toate aceste definiţii, subliniază însă, într-un fel sau altul că acest drept este unul strâns legat de activitatea creatoare, umană.

Ramura de drept a proprietăţii intelectuale include atât normele juridice privitoare la valorificarea socială a acestei activităţi creatoare specifice oamenilor, cât şi cele care privesc apărarea cu mijloace juridice a drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale ale creatorilor.

Dreptul de proprietate intelectuală implică un aspect de drept subiectiv pozitiv al titularului la valorificarea dreptului său privitor la creaţie şi un aspect de drept negative obligaţia tuturor terţilor de a se abţin de a atinge în vreun fel dreptul titularului.

Doctrina împarte în mod curent această ramură în trei ramuri principale, care în dreptul anglo-saxon şi nu numai, sunt denumite copyright, trademark şi patent, denumiri care au fost parţial sau integral preluate şi de către dreptul românesc, prin traducere literală sau ca atare, chiar dacă sensurile acestor termeni diferă din punct de vedere juridic în doctrina şi legislaţia românească.

Statul garantează dreptul cetăţenilor la proprietate intelectuală, libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice, precum şi apărarea, în baza legii, a intereselor lor economice şi personale ce apar în legătură cu practicarea diverselor genuri de creaţii intelectuale.

Pe teritoriul Republicii Moldova, protecţia juridică a proprietăţii intelectuale se asigură de către oficiul naţional de proprietate intelectuală, în conformitate cu legislaţia în domeniul proprietăţii intelectuale şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Proprietatea intelectuală

Proprietatea intelectuală este proprietate privată, care aparţine persoanelor fizice sau juridice cu drept de posesiune, folosinţă şi dispoziţie.

Proprietatea intelectuală cuprinde obiectele ce rezultă din activitatea intelectuală în domeniile industrial, economic, comercial, ştiinţific, informaţional, literar şi/sau artistic, precum şi în alte domenii.

Proprietatea intelectuală se constituie din următoarele componente:

a) proprietatea industrială;

b) dreptul de autor şi drepturile conexe.

Obiectele de proprietate intelectuală

Se consideră obiect de proprietate intelectuală orice rezultat al activităţii intelectuale, confirmat şi protejat prin drepturile corespunzătoare privind utilizarea acestuia.

Obiectele de proprietate intelectuală se divizează în două categorii:

a) obiecte de proprietate industrială (invenţii, soiuri de plante, topografii de circuite integrate, mărci, desene şi modele industriale, indicaţii geografice, denumiri de origine şi specialităţi tradiţionale garantate);

b) obiecte ale dreptului de autor (opere literare, artistice şi ştiinţifice) şi ale drepturilor conexe (interpretări, fonograme, videograme şi emisiuni ale organizaţiilor de difuziune).

(1) De domeniul proprietăţii intelectuale ţin şi alte bunuri ce dispun de un sistem de reglementare separat, cum ar fi:

a) secretul comercial (know-how);

b) numele comercial.

În cazul obiectelor de proprietate industrială, dreptul asupra acestora apare în urma înregistrării obiectului, a acordării titlului de protecţie de către oficiul naţional de proprietate intelectuală sau în alte condiţii prevăzute de legislaţia naţională, precum şi în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. În cazul obiectelor dreptului de autor şi ale drepturilor conexe, înregistrarea nu este o condiţie obligatorie pentru apariţia şi exercitarea drepturilor respective, aceste obiecte fiind protejate din momentul creării lor.

Natura juridică

Discuţiile privind acest aspect, al naturii juridice a drepturilor de proprietate intelectuală, s-au purtat mai ales la nivel doctrinar, existând mai multe opinii diverse, care fundamentează mai multe teorii.

Dintre acestea, poate cea mai neutră, este cea care realizează un compromis, stabilind o dualitate a naturii juridice, având în vedere că avem de-a face atât cu drepturi patrimoniale, cât şi cu drepturi personale, nepatrimoniale, la fel de importante şi cu o pondere egală în această ramură de drept.

Prin proprietate intelectuală se înţelege totalitatea drepturilor referitoare la drepturile artistice, ştiinţifice şi drepturile conexe, drepturi privind invenţiile mărcile şi indicaţiile geografice, dreptul privind desenele şi modelele industriale drepturile privind combaterea concurenţei neloiale, precum şi orice alt drept referitor la creaţii intelectuale.

Dreptul de proprietate intelectuală reprezintă ansamblul normelor prin care se protejează creaţia intelectuală.

Natura raportului juridic din domeniul dreptului de proprietate intelectuale a suscitat controverse în literatura de specialitate:

- raportul juridic este de natură patrimonială şi are ca obiect creaţia intelectuală;

- dreptul de proprietate intelectuală este un drept sui generis, cu o natură proprie;

Raportul juridic are două laturi: una patrimonială şi una nepatrimonială. S-au susţinut mai multe puncte de vedere privind importanţa laturii patrimoniale sau a celei nepatrimoniale în acest domeniu.

Dreptul de creaţie intelectuală priveşte două domenii distincte: dreptul de autor; dreptul de proprietate industrială.

Denumirea de drepturi de proprietate intelectuală s-a conturat în perioada secolelor XV şi XVIII, când „drepturile asupra produselor spiritului au fost asimilate drepturilor de proprietate”. La acea vreme lipsind o reglementare specială, protecţia creaţiilor intelectuale era asigurată prin aplicarea regulilor de drept comun.

Într-o altă opinie se susţine că acest concept a apărut ca efect al influenţelor dreptului englez şi american, în care este utilizat termenul de „property”, resimţite în primele reglementări franceze în acest domeniu, în sensul că acest termen este tradus prin „propriete”, fără să se ţină seama că în dreptul anglo-american, conceptul de property este mai larg, cuprinzând şi drepturi personale şi că, spre deosebire de Codul lui Napoleon, proprietatea este limitată în timp.

Definiţii

Proprietatea intelectuală este ansamblul drepturilor asociate activităţii intelectuale în domeniul, literar, artistic şi ştiinţific. Proprietatea intelectuală, spre deosebire de proprietatea în general, care este legată de posesia bunurilor materiale, a fost consacrată ca o realitate obiectivă având în vedere “bunurile spirituale”.

Proprietatea intelectuală se identifică, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. viii al Convenţiei de la Stockholm din 1967 cu acele drepturi care privesc:

operele literare, artistice şi ştiinţifice;
interpretările artiştilor interpreţi şi execuţiile artiştilor executanţi,
fonogramele şi emisiunile de radiodifuziune;
invenţiile în toate domeniile activităţii umane;
descoperirile ştiinţifice;
desenele şi modelele industriale;
mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, precum şi numele comercial şi denumirile comerciale;
protecţia împotriva concurenţei neloiale, şi toate celelalte drepturi aferente activităţii intelectuale în domeniile industrial, ştiinţific, literar şi artistic.

Observăm că legiuitorul foloseşte, în încercarea de a da o definiţie proprietăţii intelectuale, ca tehnică legislativă, o enumerare care însă nu este limitativă, a acelor creaţii intelectuale care fac obiectul protecţiei pe tărâmul proprietăţii intelectuale, fapt ce permite adăugarea la cele mai sus enumerate şi a altor produse ale creaţiei intelectuale, a căror apariţie, evident în plan legislativ, este mai târzie. Creaţia intelectuală nu are limite. Nu putem să o reducem la ceea ce cunoaşte omenirea la un moment dat. Spiritul, veşnic creator, ne încântă cu noi descoperiri, care iată, prin grija legiuitorului, se bucură de protecţie în cadrul proprietăţii intelectuale. Astfel programele de calculator, noile soiuri de plante, topografii ale circuitelor integrate sunt cuceriri mai târzii, care astăzi se bucură de reglementări speciale.

Noţiunea de proprietate în cazul creaţiei intelectuale ce constituie un bun incorporal, nu se identifică cu sensul atribuit acestei noţiuni de Codul civil. Codul civil defineşte proprietatea ca fiind un drept real care este în acelaşi timp exclusiv, absolut şi perpetuu. Diferenţele decurg din caracterul limitat în timp al protecţiei juridice în ceea ce priveşte creaţia intelectuală.

În cadrul dreptului proprietăţii intelectuale se disting două mari domenii. Pe de o parte, proprietatea industrială, în cadrul căreia, protecţia are ca obiect brevetele de invenţie, modelele de utilitate, desenele şi modelele industriale, mărcile de fabrică sau de comerţ, mărcile de serviciu, numele comercial şi indicaţiile de provenienţă sau denumirile de origine, precum şi reprimarea concurenţei neloiale iar pe de altă parte dreptul de autor şi drepturile conexe dreptului de autor.

În sensul art. 2 lit. viii) al Convenţiei de la Stockholm din 1967 prin care s-a constituit Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (O.M.P.I.), organizaţie cu caracter interguvernamental specializată în cooperarea internaţională, prin proprietate intelectuală se înţeleg drepturile privind operele literare, artistice şi ştiinţifice, interpretările artiştilor interpreţi şi executanţi, fonogramele şi emisiunile radiofonice, invenţiile din toate domeniile activităţii umane, descoperirile ştiinţifice, desenele şi modelele industriale, marca de fabrică, marca de comerţ, marca de serviciu, numele şi denumirile comerciale, protecţia împotriva concurenţei neloiale, precum şi orice alte drepturi privind activitatea intelectuală în domeniul industrial, ştiinţific, literar şi artistic. Sintetic proprietatea intelectuală cuprinde un ansamblul de reguli prin care se asigură protecţia drepturilor de proprietate industrială, a drepturilor de autor şi a know-how-ului.

Noţiunea de „proprietate”

Noţiunea de „proprietate” în cazul creaţiei intelectuale, este diferită de accepțiunea sa potrivit Codului civil. Astfel în cazul proprietății intelectuale, protecția este limitată în timp, creațiile intelectuale fiind destinate să circule liber și neîngrădit. Așadar drepturile de proprietate intelectuală nu pot fi dobândite prin prescripție achizitivă și nici nu pot fi asigurate pe calea unei acțiuni în revendicare.

Proprietatea intelectuală este parte a dreptului civil care reglementează raporturile sociale născute din actul de creație al unui bun intelectual. Raportat la bunul intelectual creat, proprietatea intelectuală reglementează așa cum deja am arătat, atât domeniul operelor literare, artistice, științifice ș.a. protejate pe tărâmul dreptului de autor cât și creațiile intelectuale protejate pe tărâmul proprietății industriale, acestea din urmă cuprinzând și creațiile intelectuale ale profesioniștilor (evident avem în vedere titularul dreptului exclusiv de exploatare, cazul invențiilor de serviciu, sau în cazul mărcilor aparținând unei întreprinderi).

Prin prisma noilor reglementări în domeniul dreptului civil, în sensul că noțiunea de comerciant a dispărut ca urmare a unificării celor două ramuri de drept (civil și comercial), sistemul nostru legislativ împărtășind teoria monistă, prin înlocuirea sa cu cea de profesioniști și având în vedere și definiția dată întreprinderii de Codul civil în opinia unor autori noțiunea de proprietate intelectuală este susceptibilă de trei accepțiuni:

domeniu distinct al dreptului civil;
instituție de drept civil fiind alcătuită din totalitatea principiilor și regulilor de drept civil aplicabile creației

intelectuale;

drept subiectiv civil, recunoscut autorului creației intelectuale ce constă în posibilitatea recunoscută de lege acestuia de a folosi în mod exclusiv creația sa, evident în condițiile legii precum și de a se opune utilizării acesteia de către terți fără consimțământul său.

Scopul acordării protecţiei juridice

În Republica Moldova protecţia juridică se acordă, pentru obiectele de pro- prietate industrială, în baza înregistrării acestora la AGEPI, iar pentru obiectele dreptului de autor şi drepturilor conexe odată cu crearea acestora (emiterea acestora în public). Principiile expuse fac excepţii în privinţa unor obiecte care se bucură de protecţie în baza convenţiilor şi aranjamentelor internaţionale, a căror parte este Republica Moldova. În special, poate fi menţionată protecţia mărcilor pe cale internaţională realizată conform Aranjamentului de la Madrid din 14 aprilie 1891, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamen- tului nr.1624-XII din 26 octombrie 1993, sau Protocolului la Aranjamentul de la Madrid din 27 iunie 1989, ratificat de către Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1252-XIII din 10 iulie 1997, inclusiv beneficiază de protecţie fără înregistrare mărcile notorii în temeiul art.6 bis din Convenţia de la Paris.

Scopul acordării protecţiei juridice obiectelor de proprietate intelectuală are mai multe aspecte, şi anume:

- aspectul economic, care se manifestă în încurajarea elaborării unor pro- duse şi tehnologii noi, cu o capacitate sporită de producere sau economisirea substanţială a resurselor, inclusiv cu obţinerea sporurilor la calitatea produ- sului, îmbunătăţirea aspectului exterior. Aceste caracteristici fac ca produsul să fie competitiv atât pe piaţa internă, cât şi cea externă, bucurându-se de succes în rândurile consumatorilor prin satisfacerea mai amplă a necesităţilor acestora;

- aspectul proprietarist constă în faptul că doar acordarea protecţiei juridice produselor intelectuale poate confirma drepturile patrimoniale (exclusive) firești ale titularilor (autorilor, investitorilor) asupra creaţiilor elaborate sau finanţate de acestea;

- aspectul comercial se manifestă în oportunitatea includerii în condiţiile economiei de piaţă a rezultatelor activităţii intelectuale în circuitul comercial prin transformarea lor în mărfuri. Însă doar acordarea protecţiei juridice le poate acorda unor obiecte imateriale forma specifică de marfă cu comercializarea lor ulterioară.

Miezul acordării protecţiei obiectelor de proprietate intelectuală constă în stimularea activităţii creativ-inovaţionale, şi anume în faptul că inventatorul sau autorul unei opere de artă are dreptul la o remuneraţie corespunzătoare be- neficiului obţinut de pe urma utilizării obiectului de proprietate intelectuală, în majoritatea cazurilor acest onorariu fiind obţinut de pe urma utilizării proprii sau fiind stabilit printr-un acord de licenţă sau cesiune încheiat cu alte persoane.

Cel mai mare avantaj îi aparţine titularului de drepturi, ca urmare a obţinerii protecţiei asupra obiectelor de proprietate intelectuală acesta beneficiază de dreptul exclusiv asupra acestui obiect care se manifestă prin:

dreptul de a utiliza şi
dreptul de a dispune,
dreptul de a interzice utilizarea neautorizată.

Perioada, în decursul căreia titularul se bucură de acest drept, este limitată, fiind însă destul de suficientă pentru ca titularul să-şi recupereze de pe urma utilizării obiectului cheltuielile suportate în legătură cu implementarea acestuia şi să obţină un beneficiu esenţial atât de pe urma utilizării în producerea pro prie, cât şi în urma comercializării licenţelor de utilizare persoanelor interesate. Independent de avantajele obţinute de pe urma protecţiei asupra proprietăţii intelectuale, înregistrarea acesteia sau emiterea în public nu este o cerinţă obligatorie şi în fiecare caz aparte rămâne a fi obţinută conform voinţei inventatorului, autorului sau altor persoane care deţin acest drept în baza legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, precum şi conform normelor convenţiilor şi aranjamentelor internaţionale, parte a cărora este Republica Moldova.

Aspecte generale referitoare la dreptul de proprietate intelectuală

Dreptul de proprietate intelectuală, factor de dezvoltare şi progres

Pornind de la rolul substanțial al proprietății intelectuale în sistemul macro/micro economic, pe fondul unui accentuat fenomen de globalizare, proprietatea intelectuală a fost integrată în sistemul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (O.M.C.) creată prin Acordul de la Marrakech din 15 aprilie 1994.

Parte integrantă din acest Acord, "Trade Related Aspects on Intellectual Property Rights" (T.R.I.P.S.)/ Aspecte ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală legate de Comerţ stabilește standardele minime ce trebuie aplicate de Statele Membre ale OMC, în domeniul reglementăriilor din materia propretăţii intelectuale, reprezentând totodată, unul dintre cele mai importante instrumente multilaterale în ceea ce priveşte globalizarea reglementărilor în domeniul proprietăţii intelectuale. În privința dreptului de autor şi drepturilor conexe semnalăm în cuprinsul Acordului, numeroase prevederi ce se regăsesc în Convenţia de la Berna.

Un pas important în vederea aplicării T.R.I.P.S. a fost semnarea unui Acord de colaborare între OMC și OMPI la data de 22 decembrie 1995. Intrat în vigoare la 01.01.1996, Acordul stabilește perioade flexibile pentru aplicarea acestuia, stabilind termene înlăuntrul cărora statele membre au această obligație.

3. Principiile, izvoarele dreptului proprietății intelectuale.

Principiile care guvernează drepturile de proprietate intelectuală

Aceste principii fundamentale ale dreptului de proprietate intelectuală sunt consacrate în cadrul convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care R. Moldova este parte semnatară, în mod explicit sau implicit.

Primul dintre principiile la care ne referim este cel care consacră tratamentul naţional, principiu în conformitate cu care cetăţenii ale căror state sunt parte în cadrul Uniunii de la Paris şi Uniunii de la Berna în restul statelor membre la cele două tratate se bucură de aceleaşi drepturi ca cetăţenii acestora (art. 2, respectiv 5 din cele două convenţii menţionate). Practic, conform acestui principiu cetăţenii străini din statele membre sunt asimilaţi cu cetăţenii naţionali.

Un alt principiu este cel al dreptului de prioritate, consacrat în art. 4 al Uniunii de la Paris, prin care se stabileşte o situaţie privilegiată pentru persoana ce a efectuat în una din ţările Uniunii de la Paris, un prim depozit reglementar, de a depune cereri cu acelaşi obiect pentru obţinerea protecţiei în celelalte ţări membre.

Art. 4 bis al Convenţiei de la Paris, stabileşte cel de-al treilea principiu, al independenţei brevetelor, conform căruia cererile de brevete pentru aceleaşi invenţii depuse în diferite ţări membre ale convenţiei nu depind unele de altele.

Ultimul principiu, din art. 6 al aceluiaşi tratat, se referă la independenţa mărcilor şi prevede că după înregistrarea într-o ţară a Uniunii de la Paris, marca nu mai depinde de marca de origine sau de mărcile înregistrate în alte ţări ale Uniunii.

Principiile dreptului de proprietate intelectuală pot fi clasificate în:

principii fundamentale;
principii speciale.

Principiile fundamentale ale DPI caracterizează întregul sistem de drept şi sunt regăsite sau deduse din Constituţia RM: principiul egalităţii în faţa legii (art. 16), principiul exercitării drepturilor cu bună-credinţă (art. 55), principiul legalităţii (art. 1 şi 7), principiul neretroactivităţii legilor (art. 22) etc. În afară de aceste principii generale, DPI îi sunt caracteristice și o serie de principii, ce sunt consacrate în cadrul convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care R. Moldova este parte semnatară, în mod explicit sau implicit.

Primul, dintre principiile la care ne referim, este cel care consacră tratamentul naţional, principiu în conformitate cu care ,,cetăţenii ale căror state sunt parte în cadrul Uniunii de la Paris şi Uniunii de la Berna, în restul statelor membre la cele două tratate, se bucură de aceleaşi drepturi ca cetăţenii acestora (art. 2, respectiv 5 din cele două convenţii menţionate)”. Practic, conform acestui principiu cetăţenii străini, din statele membre, sunt asimilaţi cu cetăţenii naţionali.

Convenţia de la Berna prevede: „în cazul operelor autorii cărora sunt protejaţi conform prezentei Convenţii, pe teritoriul statelor Uniunii, altele decât ţara de origine, autorii se vor bucura de drepturile pe care legile interne ale acestor ţări le acordă sau le vor acorda în viitor cetăţenilor lor, precum şi de drepturile acordate expres de prezenta Convenţie”.

Convenţia de la Paris, la rândul ei, statuează: „Cetăţenii fiecărei ţări a Uniunii se vor bucura în toate celelalte ţări ale Uniunii, în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii industriale, de avantajele pe care legile respective le acordă în prezent sau le vor acorda în viitor naţionalilor, aceasta fără a se prejudicia drepturile prevăzute în mod special de prezenta Convenţie. În consecinţă, ei se vor bucura de aceeaşi protecţie ca naţionalii şi de aceleaşi mijloace legale de apărare împotriva oricărei atingeri aduse drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi formalităţilor impuse naţionalilor”.

Pentru a exista un drept de prioritate, primul depozit trebuie să aibă valoarea unui depozit naţional reglementar, care îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia naţională a fiecărei ţări membre sau a tratatelor bilaterale sau multilaterale încheiate între ţările Uniunii (art. 4, lit. A, alin. 2).

Prin depozit naţional reglementar se înţelege orice depozit care este suficient pentru a stabili data la care a fost depusă cererea în ţara respectivă, oricare ar fi soarta ulterioară a cererii (art. 4, lit. A, alin. 3). Primul depozit se poate constitui în ţara de origine a resortisantului sau într-o altă ţară a Uniunii. Cea de a doua cerere este necesar să aibă acelaşi obiect ca şi prima. În ambele cereri se vor formula aceleaşi revendicări. Succesorii în drepturi ai primului depunător pot invoca dreptul de prioritate.

Termenele de prioritate, conform lit. C, alin. 1 al art. 4, au fost stabilite la 12 luni pentru brevetele de invenţie şi modelele de utilitate şi la 6 luni pentru desenele sau modelele industriale şi pentru mărcile de fabrică sau comerţ. Termenele încep să curgă de la data depozitului primei cereri, fără ca ziua depozitului să fie cuprinsă în calcul (art.4, lit.C, alin. 3). Cererile depuse de alte persoane pentru acelaşi obiect, în intervalul de prioritate, vor fi lovite de nulitate.

Convenţia de la Paris consacră şi o prioritate de expoziţie. Prin dispoziţiile art. 11, alin. 1 se prevede, că ţările Uniunii vor acorda, în conformitate cu legislaţia lor internă, protecţia temporară invenţiilor brevetabile, modelelor de utilitate, desenelor sau modelelor industriale, precum şi mărcilor de fabrică sau de comerţ, pentru produsele care vor figura la expoziţiile internaţionale oficiale sau oficial recunoscute, organizate pe teritoriul uneia din ele.

Art. 4 al Convenţiei de la Paris, stabileşte cel de-al treilea principiu, al independenţei brevetelor, conform căruia cererile de brevete pentru aceleaşi invenţii depuse în diferite ţări membre ale convenţiei nu depind unele de altele.

Ultimul principiu, din art. 6 al aceluiaşi tratat, se referă la independenţa mărcilor şi prevede, că după înregistrarea într-o ţară a Uniunii de la Paris, marca nu mai depinde de marca de origine sau de mărcile înregistrate în alte ţări ale Uniunii.

Principiile speciale privesc doar sistemul dreptului de proprietate intelectuală sau una din instituţiile acesteia:

1) Principiul libertăţii de creaţie – acest principiu îşi găseşte reglementare atât în Constituţia RM, Cod Civil al RM, cât şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Conform art. 33 alin (1) din Constituţie, libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată, creaţia nu este supusă cenzurii.

La art. 32 alin. (1) al Constituţiei se stipulează că ,,oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil”. Aceste prevederi se referă şi la cetăţenii străini şi apatrizii, care se află pe teritoriul RM, deoarece aceştia au aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi cetăţenii R.Moldova, cu excepţiile stabilite de lege.

Legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe la art. 5 prevede, că ,,beneficiază de protecţie toate operele, exprimate în orice formă obiectivă din domeniul literar, artistic şi ştiinţific indiferent de faptul, dacă acestea au fost sau nu aduse la cunoştinţa publicului”. Autorul beneficiază de protecţia dreptului de autor asupra operei sale prin însăşi faptul de creare a ei, pentru apariţia şi exercitarea dreptului de autor nu este necesară înregistrarea operei, nici alt act de notificare sau alte formalităţi.

2) Principiul egalităţii în drepturi a operelor obţinute prin activitatea de creaţii (art. 16 alin. (2) din Constituţie) conform căruia toţi cetăţenii R. Moldova sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.

3) Principiul îmbinării intereselor autorului cu cele ale societăţii - rezultă tot din prevederile Constituţiei R. Moldova, conform căruia ,,libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoanela viziune proprie, orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora.”

Astăzi, dreptul de proprietate intelectuală nu este unul absolut or, odată cu divulgarea produsului creaţiei intelectuale, autorul nu mai poate ignora interesele terţelor persoane şi ale societăţii, deoarece legea garantează nu doar dreptul la proprietate intelectuală dar şi dreptul membrilor societăţii de a participa la viaţa culturală şi de a utiliza rezultatele acesteia. În acest sens, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede în art. 27 alin. (1) „orice persoană are dreptul de a lua parte în mod liber la viaţa culturală a colectivităţii, de a se bucura de arte şi de a participa la progresul ştiinţific şi la binefacerile lui”. În acest sens, se consideră că dreptul de proprietate intelectuală vine să echilibreze interesele societăţii şi interesele creatorilor, pe de o parte asigurând accesul membrilor societăţii la produsele intelectuale, iar pe de altă parte protejând efectiv drepturile creatorilor de proprietate intelectuală.

În legătură cu acest fapt, legislaţia privind proprietatea intelectuală stabileşte o serie de reguli menite să asigure realizarea principiului vizat, cum ar fi:

- existenţa limitelor de protecţie în timp după expirarea cărora creaţiile trec în domeniul public;

- posibilitatea de a valorifica drepturile asupra creaţiilor, numai în baza contractelor negociate cu autorii, existenţa excepţiilor şi limitelor de exercitare a drepturilor subiective etc.

4) Principiul realităţii şi garantării drepturilor – reiese din prevederile Constituţiei ,,Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate”.

5) Principiul inalienabilităţii drepturilor morale. După cum este cunoscut, dreptul de proprietate intelectuală are o natură complex, adică autorii acestora dispun de două categorii de drepturi: morale şi patrimoniale. Drepturile patrimoniale sunt susceptibile de a fi transmise atât în virtutea legii, cât şi în baza actelor juridice încheiate cu autorul, pe când drepturile morale, fiind legate indisolubil de personalitatea creatorilor săi, nu pot fi înstrăinate, asemenea convenţii fiind nule.

Acest principiu îşi găseşte reflectare în majoritatea legilor cuprinse în sistemul dreptului de proprietate intelectuală, fiind imposibil a înstrăina, urmări, prescrie aşa drepturi morale ale autorilor de opere, invenţii, soiuri de plante, modele şi desene industriale cum ar fi: dreptul la nume, dreptul la paternitate, dreptul la divulgare etc.

6) Principiul stimulării morale şi materiale a autorilor obiectelor de proprietate intelectuală. În R.Moldova sunt instituite diferite titluri onorifice conferite diferitor personalităţi distincte, cum ar fi „om emerit”, „artist al poporului” etc. De asemenea, se organizează concursuri, cum ar fi: „cel mai bun savant al anului”, „premiul de stat în domeniul ştiinţei” etc. În această ordine de idei, Hotărârea Guvernului cu privire la decernarea Medaliei de Aur a Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală (OMPI) „Inventator remarcabil” şi Trofeului OMPI „Întreprindere inovatoare” nr. 933 din 12.09.2000, prevede: „în scopul stimulării activităţii inovaţionale în domenii cu pondere intelectuală şi eficientizării utilizării proprietăţii industriale în diverse ramuri ale economiei naţionale, Guvernul RM hotărăşte ...”.

În ceea ce priveşte stimularea materială a autorilor, considerăm că însăşi sistemul de proprietate intelectuală este construit pe ideea remunerării creatorilor pentru aportul lor la progresul societăţii. În acest sens, recunoaşterea de către stat a dreptului exclusiv al autorului de a valorifica creaţia sa, pe o anumită perioadă de timp, nu este decât un monopol de exploatare ce reprezintă o răsplată pentru munca sa intelectuală.

Izvoarele dreptului de proprietate intelectuală

La fel ca orice domeniu de drept, dreptul de proprietate intelectuală, indiferent de ramură, are mai multe categorii de izvoare, care reglementează şi asigură protecţia juridică.

Izvoarele pot fi împărţite în funcţie de mai multe criterii în diverse categorii, însă în prezenta expunere vom avea în vedere trei categorii:

Izvoarele interne ale DPI:

Acte normative generale:

Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29.07.94, în vigoare din 27.08.1994;
Legea cu privire la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală nr. 114 din 03 iulie 2014;
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 325 din 02.06.2015 privind reorganizarea Întreprinderii de Stat „Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală”;
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1247 din 19.12.2018 privind organizarea și funcționarea Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală;
Codul cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova nr.259-XV din 15.07.2004
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 489 din 29.03.2008 cu privire la Comisia națională pentru proprietatea intelectuală;
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 880 din 22.11.2012 cu privire la Strategia națională în domeniul proprietății intelectuale pîna în anul 2020;
Hotărârea Guvernului nr. 491 din 11.08.2015 cu privire la aprobarea Planului de acţiuni pentru anii 2015-2017 privind implementarea Strategiei naţionale în domeniul proprietăţii intelectuale pînă în anul 2020.

Legile speciale privind protecția proprietății intelectuale:

1. Legea privind protecția topografiilor circuitelor integrate nr. 655-XIV (adoptată la 29.10.1999, în vigoare din 06.01.2000);

2. Legea privind protecția desenelor și modelelor industriale nr. 161-XVI (adoptată la 12.07.2007, în vigoare din 01.12.2007);

3. Legea privind protecția mărcilor nr. 38-XVI (adoptată la 29.02.2008, în vigoare din 06.09.2008);

4. Legea privind protecția soiurilor de plante nr. 39-XVI (adoptată la 29.02.2008, în vigoare din 06.09.2008);

5. Legea privind protecția invențiilor nr. 50-XVI (adoptată la 07.03.2008, în vigoare din 04.10.2008);

6. Legea privind protecția indicațiilor geografice, denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate nr.66-XVI (adoptată la 27.03.2008, în vigoare din 25.10.2008);

7. Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe nr. 139 (adoptată la 02.07.2010, în vigoare din 01.01.2011);

8. Legea cu privire la difuzarea exemplarelor de opere şi fonograme nr. 1459-XV (adoptată la 14.11.2002, în vigoare din 01-05-2003);

9. Legea pentru aprobarea simbolurilor naționale asociate indicațiilor geografice protejate, denumirilor de origine protejate și specialităților tradiționale garantate nr.101 (adoptata la 12.06.2014).

Acte normative subordonate legii:

1. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 987 din 21.11.2017 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Arbitrajului specializat în domeniul proprietății intelectuale şi procedura arbitrală;

2. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 774 din 13.08.97 cu privire la nomenclatorul serviciilor cu semnificaţie juridică în domeniul protecţiei obiectelor proprietăţii intelectuale;

3. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 291 din 28.03.2000 cu privire la instituirea Premiului Guvernului Republicii Moldova „Inventator remarcabil”;

4. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 641 din 12.07.2001 despre tarifele minime ale remunerației de autor;

5. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.852 din 16.08.2001 cu privire la modul de folosire a mărcilor - proprietate a statului;

6. Hotărârea Guvernului nr. 975 din 15.08.2016 privind gestionarea mărcilor proprietate a statului pentru producția alcoolică;

7. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 744 din 20.06.2003 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de producere, eliberare și aplicare a marcajelor de control pe exemplarele de opere și fonograme și Regulamentului cu privire la modul de înregistrare în Registrul de stat al titularilor marcajelor de control;

8. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 783 din 30.06.2003 cu privire la evaluarea obiectelor de proprietate intelectuală;

9. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 8 din 12.01.2022 privind modul și condițiile de acordare a permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marcă/desen sau model industrial;

10. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1609 din 31.12.2003 despre aprobarea Regulamentului privind obiectele de proprietate intelectuală create în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu;

11. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 257 din 02.04.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului Comisiei de contestații a Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală;

12. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 644 din 19.07.2010 cu privire la desemnarea autorităților competente abilitate cu atribuții și responsabilități referitoare la produsele cu denumiri de origine și indicații geografice și la specialitățile tradiționale garantate și a autorităților competente responsabile de controalele oficiale privind conformitatea acestor produse;

13. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 541 din 18.07.2011 cu privire la aprobarea Regulamentului privind activitatea mandatarilor autorizați în proprietatea intelectuală;

14. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 612 din 12.08.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind înregistrarea contractelor de cesiune, licența, gaj și franchising referitoare la obiectele de proprietate industrială;

15. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 485 din 05.07.2011 cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru crearea simbolurilor naționale asociate indicațiilor geografice protejate, denumirilor de origine protejate și specialităților tradiționale garantate;

16. Hotărârea Guvernului nr. 184 din 16.04.2015 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei de mediere în domeniul proprietății intelectuale și procedura de mediere;

17. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 805 din 28.06.2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la susținerea brevetării în străinătate a invențiilor și a soiurilor de plante create în Republica Moldova;

18. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 721 din 30.09.2020 cu privire la Platforma informațională în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală;

19. Regulamentul-model al Serviciului de proprietate intelectuală și transfer tehnologic al întreprinderii, instituției (aprobat prin Ordinul Directorului General AGEPI nr. 228 din 05.12.2014);

20. Regulament privind accesul la informația deținută de către AGEPI, (aprobat prin ordinul Directorului General al AGEPI nr.63 din 02.06.2009);

21. Metodologia de determinare a nivelului taxelor pentru servicii cu semnificaţie juridică în domeniul protecţiei obiectelor proprietăţii intelectuale (aprobată prin Ordinul Directorului General nr. 166 din 14.12.2010).

Alte acte normative:

Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.97, art. 12, 28, 71 lit. (j), 75 alin. (4) lit. a), 103 alin. (1) pct. 6), 111 alin. (1) lit. (e), 117-1 alin. (5);
Codul vamal al Republicii Moldova nr. 1149-XIV din 20.07.2000, art. 301-308, cap. XII;
Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18.04.2002, art. 185-1, 185-2, 185-3, 246-1, 246-2;
Codul civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06.06.2002, Cartea întâi - Dispoziții generale (art. 8 alin. (2) lit. e), 21 alin. (2) lit. b), Cartea a doua – Drepturile reale (art. 301, 470 alin. (2) lit.f)), Cartea a treia – Obligațiile (art. 925 alin. (1) lit. d), art.1171-1178 Franchisingul, Cartea a cincea - Dreptul Internațional privat (art.1607);
Codul de procedura penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14.03.2003 (Partea specială), art. 275 pct. 6), art. 276;
Codul de procedura civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din 30.05.2003, art. 33 alin. (3-1) , 85 alin. (1) lit. a) poz. doi, lit. j), 127-1, 127-2, 127-3, 460 alin. (1) lit. j), alin. (2), 33-1;
Codul Serviciilor Media Audiovizuale al Republicii Moldova nr. 174 din 08.11.2018;
Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008, art. 96-103, 283, 400.

Izvoarele internaţionale ale dreptului proprietăţii intelectuale:

Republica Moldova este parte la următoarele convenţii internaţionale în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe:

1) Convenţia de la Berna cu privire la protecţia operelor literare şi artistice, din 09.09.1886 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.511- XIII din 22.06.1995);

2) Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor interpreţilor, ale producătorilor de fonograme şi ale organizaţiilor de difuziune, semnată la Roma la 26.10.1961 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 510- Xllldin 22.06.1995);

3) Convenţia mondială cu privire la drepturile de autor, semnată la Geneva la 06.09.1952 (Hotărîrea Parlamentului nr.1318-XII din 02 martie 1993);

4) Convenţia de constituire a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, semnată la Stockholm la 14.07.1967 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1328-Xlldin 11.03.1993);

5) Convenţia privind protecţia producătorilor de fonograme împotriva reproducerii neautorizate a fonogramelor lor, semnată la Geneva la 29.10.1971 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 796-XIV-din 10.02.2000);

6) Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPs) (Legea Republicii Moldova nr. 218-XV din 01 iunie 2001);

7) Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ, semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994 (Republica Moldova a aderat prin Legea pentru aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului nr. 218-XV din 01.06.2001);

8) Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind dreptul de autor, semnat la Geneva la 20.12.1996 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1452-Xllldin 28.01.1998);

9) Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind interpretările, execuţiile şi fonogramele, semnat la Geneva la 20.12.1996 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1452-XIII din 28.01.1998);

10) Acordul cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii dreptului de autor şi a drepturilor conexe, semnat la Moscova la 24.09.1993 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 206-XIVdin 25.11.1998);

11) Hotărârea Consiliului şefilor de guverne al Comunităţii Statelor Independente cu privire la Regulile controlului vamal asupra trecerii peste frontiera vamală a mărfurilor ce conţin obiecte ale proprietăţii intelectuale, semnată la Moscova la 28.09.2001 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Guvernului nr. 1094 din 19.08.2002);

12) Acordul privind colaborarea în domeniul protecţiei juridice şi apărării proprietăţii intelectuale şi crearea Consiliului Interstatal pentru problemele protecţiei juridice şi apărării proprietăţii intelectuale, semnat la Sankt Petersburg la 19.11.2010 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Guvernului nr. 442 din 16.06.2011);

13) Tratatul de la Beijing privind interpretările și execuțiile audiovizuale din 24.06.2012 (Legea nr. 118 din 28.05.2015);

14) Aranjamentul de la Lisabona privind protecția indicațiilor locului de origine a produselor și înregistrarea lor internațională din31.10.1958 (Legea Republicii Moldova nr. 1328-XIV din 27 octombrie 2000);

15) Tratatul de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficienţe de vedere sau cu alte dificultăţi de citire a materialelor imprimate (Legea nr. 240 din 23.11.2017).

Directive europene în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe:

1) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2009/24/CE din 23 aprilie 2009 privind protecţia juridică a programelor pentru calculator (versiune codificată);

2) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2006/115/CE din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere şi de împrumut şi anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietăţii intelectuale (versiune codificată);

3) Directiva Consiliului nr. 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 privind coor donarea anumitor dispoziţii referitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit şi retransmisiei prin cablu;

4) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2006/116/CE din 12 decembrie 2006 privind durata de protecţie a dreptului de autor şi a anumi tor drepturi conexe (versiune codificată);

5) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 96/9/CE din 11 martie 1996 privind protecţia juridică a bazelor de date;

6) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2001/29/CE din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională;

7) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2001/84/CE din 27 septembrie 2001 privind dreptul de suită în beneficul autorului unei opere de artă originală;

8) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/48/CE din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

4. Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală.

Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, organizarea activităţii în cadrul acesteia, finanţarea şi activitatea economico-financiară a acesteia, precum şi activităţile sale de bază în domeniul proprietăţii intelectuale.

Oficiul naţional de proprietate intelectuală

Oficiul naţional de proprietate intelectuală este Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (denumită în continuare AGEPI), care îşi exercită funcţiile şi atribuţiile stabilite de prezenta lege şi de alte acte normative, asigură implementarea strategiilor de dezvoltare a domeniului proprietăţii intelectuale şi monitorizează respectarea legislaţiei în acest domeniu.

AGEPI activează în calitate de oficiu receptor al cererilor de acordare a protecţiei pentru obiectele de proprietate intelectuală în străinătate, conform tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

AGEPI este independentă în adoptarea hotărîrilor privind protecţia juridică a obiectelor de proprietate intelectuală. Aceste hotărîri pot fi atacate la Comisia de contestaţii a AGEPI, în Arbitrajul specializat sau în instanţa de judecată.

AGEPI asigură protecţia proprietăţii intelectuale şi desfăşoară activităţi ce includ, drept componente de bază, examinarea cererilor din domeniul proprietăţii intelectuale şi acordarea titlurilor de protecţie conform legislaţiei naţionale în domeniu, activităţi de soluţionare extrajudiciară a litigiilor, de mediere şi arbitraj specializat în domeniul proprietăţii intelectuale, de informare şi documentare, de promovare şi diseminare a informaţiei, editorial-poligrafice, de instruire şi pregătire a specialiştilor în domeniul proprietăţii intelectuale.

AGEPI îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, prezenta lege, legile speciale din domeniu şi alte acte legislative, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile şi ordonanţele Guvernului, tratatele internaţionale în domeniul proprietăţii intelectuale la care Republica Moldova este parte.

Statutul juridic

AGEPI este o autoritate administrativă central în subordinea Guvernului, responsabilă de promovarea şi realizarea activităţilor în domeniul protecţiei juridice a proprietăţii intelectuale privind drepturile de proprietate industrială, dreptul de autor şi drepturile conexe. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea AGEPI, precum şi structura şi efectivul-limită ale acesteia se aprobă de Guvern.

AGEPI are statut de persoană juridică cu sediul în municipiul Chişinău, cu o denumire oficială şi o denumire prescurtată în limba de stat şi o ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova.

Bugetul AGEPI se elaborează, se aprobă şi se administrează în conformitate cu principiile, regulile şi procedurile stabilite de Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014.

AGEPI reprezintă Republica Moldova în Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, în alte organizaţii internaţionale, regionale şi interstatale pentru protecţia proprietăţii intelectuale, întreţine şi dezvoltă relaţii de colaborare cu acestea, precum şi cu instituţiile de profil ale altor state.

Funcţiile şi atribuţiile AGEPI

AGEPI exercită următoarele funcţii:

a) planifică din punct de vedere strategic şi implementează obiectivele de dezvoltare a sistemului naţional de proprietate intelectuală;

b) organizează şi gestionează funcţionarea sistemului naţional de proprietate intelectuală în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;

c) asigură promovarea propunerilor referitoare la cadrul normativ privind protecţia proprietăţii intelectuale şi perfecţionarea legislaţiei naţionale în domeniu, avizează proiecte de acte normative elaborate de alte autorităţi publice;

d) prestează servicii aferente domeniului proprietăţii intelectuale, în conformitate cu legislaţia.

AGEPI are următoarele atribuţii:

a) recepţionează şi examinează cererile pentru acordarea protecţiei, acordă şi eliberează, în numele statului, titluri de protecţie pentru obiectele de proprietate intelectuală, conform legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale;

b) gestionează şi depozitează registrele naţionale ale cererilor depuse şi registrele naţionale ale titlurilor de protecţie acordate pentru invenţii, soiuri de plante, topografii de circuite integrate, mărci, desene şi modele industriale, registrele naţionale ale indicaţiilor geografice protejate, denumirilor de origine protejate şi specialităţilor tradiţionale garantate, registrul de stat al obiectelor protejate de dreptul de autor şi drepturile conexe, registrele naţionale ale contractelor de licenţă, de cesiune, de gaj şi de franchising referitoare la obiectele de proprietate industrială, registrul de stat al titularilor marcajelor de control, registrele naţionale ale mandatarilor autorizaţi şi evaluatorilor în domeniul proprietăţii intelectuale;

c) administrează, stochează şi dezvoltă bazele de date în domeniul proprietăţii intelectuale în conformitate cu legislaţia;

d) elaborează, coordonează şi execută programe şi acorduri de colaborare cu alte ţări şi/sau organizaţii internaţionale în domeniul său de activitate;

e) elaborează şi implementează programe de formare continuă şi de perfecţionare a specialiştilor în domeniul proprietăţii intelectuale;

f) organizează cursuri de pregătire şi de perfecţionare a consilierilor, a mandatarilor autorizaţi şi a evaluatorilor în domeniul proprietăţii intelectuale şi eliberează certificate de calificare profesională;

g) desfăşoară activităţi editoriale în limita funcţiilor atribuite, editează şi publică Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală şi alte publicaţii destinate promovării domeniului proprietăţii intelectuale;

h) elaborează şi aprobă regulamente şi instrucţiuni, formulare-tip şi alte acte de procedură necesare executării prevederilor legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale;

i) monitorizează activitatea Comisiei de contestaţii, Comisiei de mediere şi a Arbitrajului specializat în domeniul proprietăţii intelectuale;

j) organizează şi participă la expoziţii, simpozioane, conferinţe, concursuri, seminare şi la alte activităţi naţionale sau internaţionale în domeniul proprietăţii intelectuale;

k) acordă, la solicitare, servicii şi consultanţă în domeniul proprietăţii intelectuale;

l) înregistrează contractele de cesiune, de licenţă, de gaj şi de franchising ale drepturilor privind obiectele de proprietate industrială;

m) publică datele privind cererile din domeniul proprietăţii intelectuale şi titlurile de protecţie;

n) asigură evidenţa, stocarea şi completarea colecţiei de documente şi publicaţii de specialitate din domeniul proprietăţii intelectuale;

o) efectuează, la cerere şi contra plată, cercetări documentare în domeniul proprietăţii industriale;

p) recepţionează şi examinează cererile şi actele necesare pentru înregistrarea solicitanţilor în Registrul de stat al titularilor marcajelor de control;

q) eliberează marcaje de control pentru titularii drepturilor asupra exemplarelor unor opere sau fonograme înregistraţi la AGEPI;

r) efectuează, la cererea organelor competente, examinarea exemplarelor unor opere sau fonograme şi întocmeşte rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică şi de expertiză;

s) avizează, monitorizează şi supraveghează activitatea organizaţiilor de gestiune colectivă a dreptului de autor şi/sau a drepturilor conexe.

Drepturile AGEPI

Pentru realizarea funcţiilor şi atribuţiilor sale, AGEPI are următoarele drepturi:

a) să încheie contracte conform funcţiilor şi atribuţiilor sale, inclusiv contracte de prestări servicii, precum şi alte acte juridice conform legislaţiei în vigoare;

b) să stabilească sistemul de retribuire şi stimulare a muncii conform legislaţiei în vigoare;

c) să asigure pregătirea, reciclarea şi perfecţionarea cadrelor naţionale în domeniul proprietăţii intelectuale;

d) să desfăşoare activităţi editoriale în limita funcţiilor atribuite, să încheie şi să execute contracte de editare conform legislaţiei privind activitatea editorială;

e) să sprijine brevetarea în străinătate a invenţiilor create în Republica Moldova conform procedurii aprobate de Guvern;

Obligaţiile AGEPI AGEPI are următoarele obligaţii:

a) să activeze în strictă conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu prezenta lege şi cu alte acte normative;

b) să asigure protecţia şi stocarea informaţiilor confidenţiale şi a altor informaţii ce au devenit cunoscute în exerciţiul atribuţiilor angajaţilor săi. Aceste informaţii pot fi prezentate unor autorităţi în condiţiile legii;

c) să acorde sprijinul necesar, în limita competenţelor atribuite prin lege, organelor împuternicite cu identificarea şi combaterea contravenţiilor şi a infracţiunilor comise în materia drepturilor de proprietate intelectuală;

d) să creeze angajaţilor săi condiţii corespunzătoare de muncă, să asigure securitatea muncii şi securitatea antiincendiară, să respecte normele sanitare şi de protecţie a mediului ambiant;

Colaborarea cu alte autorităţi, instituţii şi organizaţii

(1) În vederea realizării obiectivelor de dezvoltare a sistemului naţional de proprietate intelectuală este instituită Comisia naţională pentru proprietatea intelectuală, în calitate de organ consultativ pe lîngă Guvern, care are drept scop coordonarea activităţii şi asigurarea interacţiunii ministerelor şi a altor autorităţi administrative centrale, precum şi a titularilor dreptului de proprietate intelectuală în activitatea de dezvoltare şi consolidare a sistemului naţional de proprietate intelectuală şi în lupta cu contrafacerea şi pirateria în Republica Moldova. La fel, AGEPI colaborează cu autorităţile publice centrale şi locale, cu alte instituţii şi organizaţii, cu societatea civilă şi cu organizaţiile internaţionale.

(2) Modul de interacţiune şi colaborare se stabileşte în temeiul acordurilor încheiate cu autorităţile, instituţiile şi organizaţiile menţionate la alin.(1), în temeiul tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi al actelor normative din domeniu.

(3) În cadrul AGEPI pot fi create comisii şi grupuri de lucru care sînt convocate pentru examinarea şi soluţionarea unor probleme specifice. În lucrările comisiilor şi ale grupurilor de lucru pot fi implicaţi specialişti şi experţi din diverse domenii din cadrul altor instituţii/organizaţii.

ACTIVITĂŢILE DE BAZĂ ÎN DOMENIUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Activitățile de examinare, de informare şi documentare, de promovare şi diseminare a informației, activitatea editorial-poligrafică, activitatea de instruire şi pregătire în domeniul proprietății intelectuale
Soluționarea extrajudiciară a litigiilor în domeniul proprietății intelectuale
Reprezentarea în domeniul proprietății intelectuale
Evaluarea în domeniul proprietății intelectuale

5. Particularitățile reglementării juridice a proprietății intelectuale la nivel național și internațional

Organisme interne şi internaţionale

Necesitatea acordării unei protecţii eficiente pentru drepturile de proprietate intelectuală a determinat înfiinţarea unor organisme internaţionale – Organizaţia Mondială de Proprietate Intelectuală (WIPO – World Intellectual Property Organization, înfiinţată în 1893, cu sediul la Geneva) şi Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO – World Trade Organization, înfiinţată abia în 1995, după ani de negocieri, cu sediul la Geneva).

1. Convenţii internaţionale în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe la care Republica Moldova este parte

Republica Moldova este parte la următoarele convenții internaţionale în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe:

Convenţia de la Berna cu privire la protecţia operelor literare şi artistice, din 09.09.1886 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 511-XIII din 22.06.1995);
Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor interpreţilor, ale pro- ducătorilor de fonograme şi ale organizaţiilor de difuziune, semnată la Roma la 26.10.1961 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 510-XIII din 22.06.1995);
Convenţia mondială cu privire la drepturile de autor, semnată la Gene va la 06.09.1952 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1318-XII din 02.03.1993);
Convenţia de constituire a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, semnată la Stockholm la 14.07.1967 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1328-XII din 11.03.1993);
Convenţia privind protecţia producătorilor de fonograme împotriva repro- ducerii neautorizate a fonogramelor lor, semnată la Geneva la 29.10.1971 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 796-XIV din 10.02.2000);
Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ, semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994 (Republica Moldova a aderat prin Legea pentru aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului nr. 218-XV din 01.06.2001);
Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind dreptul de autor, semnat la Geneva la 20.12.1996 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1452-XIII din 28.01.1998);
Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind inter- pretările, execuţiile şi fonogramele, semnat la Geneva la 20.12.1996 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1452-XIII din 28.01.1998);
Acordul cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii dreptului de autor şi a drepturilor conexe, semnat la Moscova la 24.09.1993 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 206-XIV din 25.11.1998);
Hotărârea Consiliului şefilor de guverne al Comunităţii Statelor Inde- pendente cu privire la Regulile controlului vamal asupra trecerii peste frontiera vamală a mărfurilor ce conţin obiecte ale proprietăţii intelectuale, semnată la Moscova la 28.09.2001 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Guvernului nr. 1094 din 19.08.2002);
Acordul privind colaborarea în domeniul protecţiei juridice şi apărării propri- etăţii intelectuale şi crearea Consiliului Interstatal pentru problemele protecţiei juri- dice şi apărării proprietăţii intelectuale, semnat la Sankt Petersburg la 19.11.2010 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Guvernului nr. 442 din 16.06.2011).

Directive europene în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe:

Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2009/24/CE din 23 aprilie 2009 privind protecţia juridică a programelor pentru calculator (versi- une codificată);
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2006/115/CE din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere şi de împrumut şi anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietăţii intelectuale (versiune codificată);
Directiva Consiliului nr. 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 privind co- ordonarea anumitor dispoziţii referitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit şi retransmisiei prin cablu;
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2006/116/CE din 12 decembrie 2006 privind durata de protecţie a dreptului de autor şi a anumitor drepturi conexe (versiune codificată);
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 96/9/CE din 11 martie 1996 privind protecţia juridică a bazelor de date;
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2001/29/CE din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională;
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2001/84/CE din 27 septembrie 2001 privind dreptul de suită în beneficul autorului unei opere de artă originală;
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/48/CE din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

3. Legislaţia Republicii Moldova în domeniul dreptului de au- tor

şi al drepturilor conexe

Legea nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile co-

nexe, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 191-193/630 din 01.10.2010;

Legea nr. 1459-XV din 14.11.2002 cu privire la difuzarea exempla- relor de opere şi fonograme, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 11-13/42 din 31.01.2003;
Hotărârea Guvernului nr. 89 din 10.02.2012 pentru aprobarea Regu- lamentului cu privire la înregistrarea obiectelor dreptului de autor şi drepturilor conexe, Monitorul Oficial nr. 34-37/114 din 17.02.2012;
Hotărârea Guvernului nr. 744 din 20.06.2003 pentru aprobarea Regu- lamentului cu privire la modul de producere, eliberare şi aplicare a marcajelor de control pe exemplarele de opere şi fonograme şi Regulamentului cu privire la modul de înregistrare în Registrul de Stat al titularilor marcajelor de control, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 134/805 din 01.07.2003;
Hotărârea Guvernului nr. 641 din 12.07.2001 despre tarifele minime ale remuneraţiei de autor, Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 81-83/682 din 20.07.2001;
Hotărârea Guvernului nr. 774 din 13.08.1997 cu privire la Nomenclato- rul serviciilor cu semnificaţie juridică în domeniul protecţiei obiectelor proprietă- ţii intelectuale, cu modificările ulterioare.

Făcând referire la asigurarea protecţiei proprietăţii intelectuale, menţionăm alte organe şi organizaţii statale, de competenţa cărora ţine depistarea şi investigarea cazurilor de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv reţinerea şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea aces- tor infracţiuni. Astfel, pot fi menţionate Serviciul Vamal (SV), Ministerul Afaceri- lor Interne (MAI), Procuratura, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi Consiliul Concurenţei (CC).

Serviciul Vamal ca autoritate competentă în aplicarea măsurilor de protecţie la frontieră a drepturilor de PI este axat pe acţiunile de contracarare a traficului internaţional de produse contrafăcute și opere-pirat.

Activitatea organelor vamale în domeniul protecţiei drepturilor asupra obiectelor de proprietate intelectuală constă în aplicarea măsurilor la frontie- ră conform procedurii stabilite de Codul Vamal, Capitolul XII. Acest domeniu de activitate vamală se realizează în colaborare cu instituţiile, organizaţiile im- plicate în asigurarea protecţiei proprietăţii intelectuale şi cu titularii drepturilor şi are drept obiectiv principal contracararea traficului internaţional cu produse contrafăcute şi opere-pirat.

Activitatea Serviciului Vamal în acest domeniu este orientată spre asigu- rarea aplicării eficiente a măsurilor de protecţie la frontieră în scopul prote- jării pieţei interne de importul mărfurilor contrafăcute şi operelor-pirat, comer- cializarea cărora cauzează prejudicii titularilor de drepturi, generează acte de concurenţă neloială, prezintă un pericol pentru securitatea economică a ţării şi sănătatea consumatorului.

Mecanismul actual de aplicare a măsurilor de protecţie la frontieră în privin- ţa obiectelor de proprietate intelectuală se constituie din următoarele compo- nente:

- iniţierea procedurii - prin depunerea de către titularul de drept la Serviciul Vamal a cererii de intervenţie şi examinarea cererii de către organul vamal;

- acceptarea cererii de intervenţie şi stabilirea perioadei de intervenţie. În baza cererilor de intervenţie acceptate, Serviciul Vamal gestionează „Registrul obiectelor de proprietate intelectuală”;

- aplicare de măsuri de protecţie prin reţinerea mărfurilor susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală şi/sau suspendarea ope- raţiunii de vămuire cu notificarea titularului de drept şi a declarantului/destina- tarului mărfurilor în vederea iniţierii procedurii în instanţele de judecată. Aces- te măsuri pot fi aplicate şi la iniţiativa organului vamal, dacă sunt temeiuri suficiente de a considera că aceste mărfuri aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală. În cazul în care titularul de drepturi nu acţionează în judecată în termenul stabilit, organul vamal dispune eliberarea mărfurilor şi/sau acordarea liberului de vamă, cu condiţia îndeplinirii celorlalte prevederi legale;

- aplicarea de măsuri asupra mărfurilor în privinţa cărora s-a dovedit că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală (distrugere, scoaterea în afara cir- cuitelor comerciale, predare cu titlu gratuit unor instituţii publice, alte măsuri, în condiţiile legii).

Ministerul Afacerilor Interne investighează şi/sau cercetează faptele săvâr- şite de persoanele ce încalcă legislaţia în domeniul economic, cu respectarea prevederilor procesual-penale, efectuând acte premergătoare de urmărire pe- nală la regimul juridic ce reglementează domeniul proprietăţii intelectuale.

De asemenea, MAI organizează şi exercită nemijlocit prevenirea, desco- perirea şi curmarea infracţiunilor de ordin economic cu caracter internaţional, transnaţional sau cu rezonanţă socială deosebită, în special a cazurilor de con- trabandă şi trafic ilicit de mărfuri, infracţiunilor din domeniul sistemelor infor- maţionale şi al proprietăţii intelectuale.

Procuratura examinează sesizările persoanelor fizice şi juridice, organelor de constatare şi de urmărire penală, care conţin date despre comiterea infrac- ţiunilor informatice şi din domeniul telecomunicaţiilor, altor categorii de infrac- ţiuni.

Totodată, Procuratura coordonează, conduce şi exercită urmărirea penală, se autosesizează, în cazurile comiterii infracţiunilor şi/sau încălcărilor legislaţiei în vigoare ce vizează încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, precum şi declaraţiile intenţionat false în documentele de înregistrare ce ţin de protecţia proprietăţii intelectuale.

Centrul Naţional Anticorupţie efectuează expertiza anticorupţie a proiecte- lor de acte legislative şi a proiectelor de acte normative ale Guvernului în vede- rea corespunderii lor cu politica statului de prevenire şi combatere a corupţiei.

Consiliul Concurenţei efectuează expertiza proiectelor de acte legislative prin prisma impactului pe care îl pot genera acestea asupra mediului concurenţial şi elimină prevederile care pot genera bariere la intrarea/ieşirea pe anumite pieţe, cre- area de condiţii mai avantajoase pentru anumiţi agenţi economici, discriminarea altora etc.

Apărarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe

Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24.10.2008, art. 96, 400;
Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18.04.2002, art. 1851, 1853;
Codul vamal al Republicii Moldova nr. 1149-XIV din 20.07.2000, art. 1, cap. XII.

În cazul în care un tratat internaţional la care Republica Moldova este parte stabileşte alte norme decât cele prevăzute de legile naţionale, se aplică normele tratatului internaţional.

This lesson is not ready to be taken.