Reguli de redactare
Conținutul ME
Aspecte generale de redactare:
- lucrarea va fi scrisă în stil impersonal (nu se va utiliza persoana I-a) și se redactează în limba de instruire;
- textul de bază se culege cu fontul Times New Roman, Normal, Justify – 12pt, interval – 1,5, culoarea Fontului – Negru și cu cu următoarele alinieri față de margini (fără chenar și inscripții): dreapta (Righ) - 10mm; sus (Top) - 20mm; stânga, jos (Left, Buttom) - 20 mm.
- capitolele și subcapitolele se numerotează cu cifre arabe, cu excepția capitolului introductiv și a concluziilor (nu se scrie cuvântul capitol și fără punct). Exemplu: 1, 2, 3, etc., sau 1.1, 1.2, 1.3, etc… sau 1.1.1, 1.1.2 (se acceptă până la al treilea nivel);
- codul sursă se editează utilizând fontul Courier New cu o dimensiune de 10pt și un interval de 1, dacă codul sursă scris pe pagină ocupă mai mult de 50% din pagină, acesta va fi inclus într-o anexă și se va face referire la el în textul lucrării;
- abrevierile și cuvintele care nu fac parte din limba de instruire, cum ar fi cele în limba engleză, dar sunt utilizate în context, trebuie să fie înscrise în Lista de Abrevieri și Definiții, această listă trebuie să fie plasată înaintea introducerii și inclusă în cuprinsul lucrării;
- fiecare titlu de capitol se scrie din pagina nouă și cu majuscule, cu fontul Times New Roman, Bold, Center – 13pt;
- fiecare titlu de subcapitol se scrie cu fontul Times New Roman, Bold– 12pt aliniere la stânga;
- denumirile de capitole, subcapitole nu se scriu la sfârșitul paginii;
- în cadrul paragrafelor textul va fi aliniat între marginile din stânga și dreapta (Justify);
- primul rând al fiecărui paragraf va avea un alineat de 1,25 cm;
- distanța dintre capitol și text trebuie să fie nu mai mare de 1 interval;
- volumul unui subcapitol trebuie să fie minim de o pagină;
- paginația lucrării va fi realizată jos, la mijloc, fără punct, Foaia de titlu și alte foi până la Introducere sunt incluse în numărul de pagini dar nu se indică paginația;
- este recomandat ca ponderea paginilor cu caracter teoretic să nu depășească 40% din totalul paginilor;
- tipărirea se va face pe format A4, doar pe prima pagină (față) a fiecărei foi pentru teza de licență/master, pentru alte tipuri de lucrări se acceptă și tipărirea pe ambele părți;
- lucrarea se va lega cu spirală (euro-copertare), într-un singur exemplar pentru teza de licență, lucrarea de practica și de lucrarea de an la dorință copertați, lucrarea de laborator nu se copertează.
Se va folosi un limbaj simplu și clar. Informațiile vor fi comunicate într-o manieră directă și inteligibilă, într-o structurare logică și coerentă. Lucrarea trebuie să reflecte integral munca autorului. Sursele bibliografice utilizate vor fi menționate în lista bibliografică și la acestea vor fi făcute referințe în text.