Ştiinţa a constituit întotdeauna un factor principal al progresului material şi spiritual al societăţii, fiind un ansamblu de cunoştinţe despre lume, o bază a concepţiei despre aceasta şi o formă de reflectare a lumii în conştiinţă, fiind o componentă a culturii spirituale.

Ştiinţa este o structură cu mai multe laturi, acestea se constituie într-un tot unitar coerent, definit prin:

-          materialul faptic acumulat de-a lungul procesului de dezvoltare a ştiinţei;

-          ipoteze confirmate şi neconfirmate;

-          rezultatul observaţiilor şi experienţelor, generalizările teoretice făcute pe baza materialului faptic (legi, teorii, axiome) şi confirmate de practică şi modele de cercetare a realităţii (metodologia).