Help with Search courses

FAF.PC16.1 Programarea calculatoarelor

Cursul Programarea Calculatoarelor, este adresat studenţilor anului I de la ciclul I de instruire universitară, are statut de unitate academică fundamentală, obligatorie (FO) şi corelează cu cursuri fundamentale şi speciale: "Matematici speciale", „Structuri de date și algoritmi”, "Complexitate și Calculabilitate". În ansamblu cursul contribuie la abordarea ştiinţifică şi pragmatică a bazelor informatice, matematice și logice a proiectării instrumentelor soft în câmpul tehnologiilor informaționale.

cursul are în vizor formarea competenţelor metodologice şi conceptuale asupra metodelor de rezolvare a problemelor informatice, folosind instrumentele limbajelor de programare C / C++ în componentele lor procedurale.

Elementele formative de bază ale modulului sunt lecțiile teoretice, axate pe comunicarea interactivă, dezbateri teoretice,  studiu colectiv și individual, efectuat de către studenți, precum și activitățile practice, în cadrul orelor de proiectare individuală și de grup, avînd ca scop dezvoltarea și consolidarea aptitudinilor de analiză și dzvoltare eficientă a produselor software.

Studierea modulului „Programarea Calculatoarelor” nu implică prezența unor cunoştinţe şi competenţe acumulate în cadrul altor cursuri universitare.