ISA.M.TI
Courses tagged with "ISA.M.TI"
FCIM.M.ADA24.1 Aplicații distribuite avansate
Cursul Aplicații Distribuite Avansate vine să contribuie la formarea competențelor privind teoria și practica sistemelor distribuite, în contextul fundamentelor teoretice și tehnologice stabilite de cursurile programului de nivel licență Tehnologia Informației Programarea în rețea și Programarea Aplicațiilor Distribuite. Prin urmare direcțiile curriculare sunt determinate profund de rețelistică, proiectare și dezvoltare de sisteme informatice și sunt plasate în contextul distribuirii calculului.
Obiectivele importante de atins ale cursului ar fi studiul a) unor tehnici și tehnologii de partajare a puterii de calcul într-o rețea de calculatoare, b) unor tehnici și tehnologii de decuplare a serviciilor (aplicațiilor) și independența de platformele de calcul, precum și c) concepte ale tehnologiilor blockchain.
Cursul de nivel master presupune nu doar abordări academice, dar și interacțiuni cu invitați din mediul de dezvoltare software (ale sectorului privat și public).
FCIM.M.MMO24.1 Modele matematice si optimizari
Scopul principal al cursului „Modele matematice şi optimizări" ca disciplină didactică reprezintă obţinerea cunoştinţelor teoretice şi practice de modelare prin metodele de acumulare, prelucrare şi de transfer a informaţiei şi însuşirea metodelor moderne de optimizare
FCIM.M.SARI18.1 Securitatea avansată a rețelelor informatice
Cursul Securitatea Avansata a Rețelelor Informatice (SARI) își propune familiarizarea studenților cu
noțiunile necesare pentru înțelegerea conceptelor și a tehnicilor ce țin de securitatea informațională
a rețelelor de calculatoare. Cursul demarează cu o recapitulare a conceptelor de bază ale rețelisticii, după care sunt prezentate tipurile algoritmilor criptografici, tipurile de vulnerabilități și de atacuri in cadrul rețelelor, principiile de baza și mecanismele de protecție a rețelelor .
Obiectivele studierii cursului sunt: studierea metodelor de securizare a infrastructurii rețelelor, a protocoalelor criptografice, a semnăturii digitale, a tipurilor de atacuri în rețea, a infrastructurii de chei publice, a metodelor de proiectare a unei infrastructuri securizate a rețelelor .
FCIM.M.SC24.1 Statistica computațională
Statistica computaţională reprezintă interfața dintre statistici și informatică.
Este domeniul științei computaționale specific științei matematice a statisticilor, care se dezvoltă rapid și are un spectru larg de aplicabilitate.
Obiectivul general al cursului este însuşirea celor mai importante metode de calcul computațional utilizate în Statistica Matematică.
Obiectivele specifice:
- cunoaşterea metodelor computationale moderne folosite în statistici, în special metode de simulare, estimare și vizualizare a datelor statistice;
- înţelegerea rolului calcului computational ca un instrument de analiză statistică a datelor;
- aplicarea în mod corespunzător metodologiilor computaționale în rezolvarea problemelor de statistică.
- rezolvarea problemelor economice şi inginereşti folosind metode matematice, metode statistice şi tehnici informatice.
FCIM.M.AED24.1 Analiză exploratorie a datelor
Acest curs are drept Obiectiv General: Însușirea noțiunilor de bază din Analiza Exploratorie a Datelor (AED) Statistice (populație statistică, eșantion de volum n, scale de măsurare, caracteristici statistice, etc.), dar și a principiilor și elementelor de bază ale AED utilizate in organizarea datelor statistice in vederea analizei si interpretării acestora, la un nivel mai avansat, prin prisma modelelor probabiliste si statistico-matematice ce țin de Analiza Inferențială, Data Mining, etc.
În calitate de Obiective Specifice urmărim ca drept rezultat al cunoștințelor acumulate, studentul sa aibă abilitatea de a utiliza sau Tabelul de calcul Excel sau cel puțin unul din pachetele dedicate (SPSS, Statistica, Mathematica, etc.) la prelucrarea datelor statistice si a aplica metodele analizei primare (exploratorii) a datelor statistice la identificarea legităților statistice elementare legate de fenomenele aliatoare întâlnite in domeniile Tehnologia Informației, Tehnologia Informației in Afaceri, Ingineria Software.
TI.M.PCETM18.1 Practica de cercetare și elaborarea tezei de master
Prezentul curs descrie regulile generale privind documentarea, elaborarea și susținerea tezelor de master în cadrul Universității Tehnice a Moldovei, departamentul Ingineria Software și Automatică, programul de studii: Tehnologia Informației, ciclul II de studii.