Text

Realitatea virtuală este o tehnologie relativ nouă. Cu ajutorul ei putem pătrunde în lumi nevăzute, create de calculatoare, și putem chiar să infliențăm această lume ireală. Universul inve ntat este adus la viață prin intermediul graficii, imaginii video și sunetului stereo.

            Ideea de bază a realității virtuale s-a născut în anii 1930, când cercetătorii au creat un simulator de avion pentru piloți.

            Realitatea virtuală poate juca un rol deosebit de important în diferite domenii ale activității umane: în proiectare și design, în construcții, în industrie, în medicină, în tehnologii militare, în industria de divertisment.

            Ca dimensiuni, aceste ”lumi”mecanice pot avea mărimi cosmice, sau pot fi mărunte, ca lumea atomilor și a moleculelor.

            Efectele jocurilor virtuale asupra stării omului sunt diverse. Mulți se plâng, de exemplu, că li se face rău după asemenea jocuri, de cele mai multe ori au durer de cap și amețeli. Unii devin pasionați, fanatici, dependenți de aceste jocuri, ceea ce ar trebui să ne atenționeze pericolelor ce ar putea apărea.

            Realitatea virtuală poate fi, în același timp, foarte utilă pentru umanitate. Să ne gândim, de exemplu, la cei cu handicap fizic, pentru care aceasta este o modalitate de a participa la activități sociale inaccesibile pentru ei până atunci. RV le poate oferi senzația mișcării libere și chiar teleportarea într-o altă lume.

            Este important să conștientizăm că oricât de plăcută ar fi iluzia de control absolut pe care ne-o satisfacem în realitatea virtuală, realitatea umană din jur are valoare prin ceea ce ne învață și ne oferă.

 


Последнее изменение: Monday, 1 March 2021, 15:48