Mișcarea -  atribut universal al materiei

 

1. Mișcarea ca fenomen (există sau nu există mișcare)

 

Heraclit

Problema mișcării în filosofia antică este analizată de către Heraclit din Efes. El este primul care susține că de fapt existența Universului și starea lui depinde de mișcare. Dacă n-ar fi mișcare splendidul Univers, spune el, ar fi o groapă de gunoi.

Fraza lui "panta rey", totul se mișcă, totul se schimbă, totul se transformă, susține că în lumea lucrurilor nimic nu este veșnic

Heraclit cercetează și izvorul miscării, care, după el, se găsește în contradicții. Părțile opuse ale întrgului, ale Unului, care se află în luptă, sunt izvorul mișcării.

 

Școala din Eleea

În același timp, în Grecia antică exista un punct de vedere contradictoriu care susținea că existența nu este în mișcare, că mișcare este doar datul oganelor senzoriale. Ființa este o sferă plină și în acest plin nu este loc pentru mișcare. Mișcare este doar în neant, în non-existență.

 

2. Legătura materiei cu mișcarea

 

Aristotel

Una dintre problemele importante ale mișcării este legătura ei cu materia. Aristotel considera că materia este pasivă și că mișcarea este introdusă în materie. După Aristotel există primul motor care pune în mișcare lumea. Primul motor este o forță exterioară materiei. Este clar, că Aristotel avea în vedere mișcare mecanică, unde pentru a pune în mișcare un corp este nevoie de o forță exterioară.

 

Newton

Aceeași poziție o va avea și Newton, care va susține punctul de vedere a existențe mișcării absolute, adică mișcarea în sine. De aceea, el va spune că sistemul nostru planetar a fost pus în mișcare printr-un impuls al lui Dumnezeu. Acesta se mișcă după anumite legi, care pot fi cunoscute.

 

Democrație

Dar de acum în antichitate a apărut poziția, după care nu există mișcare în afara materiei și că aceasta este atribut al materiei. Astfel, Democrit susținea că atomul are un atribut esențial – de a fi în mișcare. Deci, Democrit numai separă mișcarea de materie.

 

Hobbes

În Epoca Modernă, atunci, când se dezvolta mecanica, filosoful englez Hobbes va nega punctul de vedere despre existența absolută a mișcării și va spune că mișcarea este cauzată de interacțiunea lucrurilor, că acestea interacționează între ele și prin aceasta ele își schimbă direcția mișcării lucrurilor și viteza.

 

Hegel și legile dialecticii

Filosful german Hegel studiind gândirea agunge la concluzia, că de fapt mișcarea trebuie privită nu numai sub aspectul mecanicist, adică a schimbării locului în spațiu, ci ca orișice schimbare în general, aici incluzând și noțiunea de dezvoltare. Mai târziu aria de influiență a legilor dialecticii a fost lărgită și extrapolată și asupra materiei, a naturii și a societății. Astfel, s-a ajuns la concluzia că există legi, care explică schimbarea, transformarea, dezvoltarea, mișcarea în general.

Prima dintre aceste legi este unitatea și lupta contrariilor. Aceasă lege explică care este izvorul mișcării, izvorul schimbărilor. Orișice fenomen, lucru în esența sa, în substanță conține părți contrare opuse. Acestea fiind identice, adică existănd într- o anumită armonie sunt în mișcare. Inițial părțile formează doar o diferență, o deosebire. Însă acastă deosebire, difernță crește până trece în opoziții, ceea ce formează o contradicție dezvoltată. Contradicția, care aduce la o luptă între părțile opuse se rezolvă, adică fenomenul, lucrul vechi se nimicește, dar nu cu totul, în nucleul lui se naște un fenomen, lucru nou, car va avea aceeași soartă.

 

A doua lege, este trecerea schimbărilor cantitative, în schimbări calitative. Această lege explică mecanismul schimbărilor. Orișice calitate care este identică lucrului sau fenomenului conține anumite caracteristici cantitative (mărime, greutate, volum, dimensiuni etc.) și acestea se găsesc mereu în schimbare. Însă toate schimbările cantitative au o măsură până la care ele se petrec, dacă această măsură este depășită, atunci calitatea se scihimă, lucrul, fenomenul trece în altceva, el se transformă. (Floarea de măr se transformă în măr).

 

A treia lege este negarea negației. Ea demonstrează că mișcarea, transformarea, dezvoltarea nu este dreptliniară, sau conține nu doar faza progresivă, ci și pe cea regresivă. Mișcarea și mai ales dzvoltarea, se petrece în formă de spirală. Primul fir al spiralei este afirmarea unei calități, a unui fenomen, al doilea fir al spialei, care urmează după acesta este negarea primului fir, adică a ceea ce a fost afirmat de la îănceput, dar cu menținerea a ceea ce a fost trainic, viabil. Al trelea fir al spiralei, care-l neagă pe al doilea, repetă prima afirmație sau primul fir al spiralei, dar la un nivel superior, menținând pozitivul de la faza a doua..

 

Ştiinţa contemporană a descoperit un şir forme ale mişcării materiei

 

Formele mișcării materiei

În corespodență cu ierarhia formelor de materie există calitativ diferite forme de mișcare a materiei. Formele de mișcare ale materiei pot fi divizate în trei blocuri, care corespund nivelurilor de dezvoltatre a materiei: mișcarea în materia neorganică, mișcarea în materia organică și mișcarea socială.

În materia neorganică:

-                  mişcarea mecanică;

- mișcarea particulelor elementare,câmpurile electromagnetic, gravitațional, interacțiunile slabe și puternice, procesele de transformare ale particulelor elementare;

- mișcarea și transformarea atomilor și moleculelor, reacțiile cimice;

- schimbările în macrocorpuri, procesele termice, schimbările în stările de agregare, vibrațiile sonore etc.;

-                  procesele geologice

-                  schimbările în sistemele cosmice: planete, stele, galactici.

În materia organică:

-                  metabolismul;

-                  autoreglarea, dirijarea şi reproducerea în biocenoză şi în alte sisteme ecologice;

-                  interacţiunea biosferei cu sistemele naturale ale planetei;

-                  procesele biologice ale organismelor, îndreptate spre conservarea organismelor;

- procesele supraorganice care reflectă raporturile între reprezentanții difertor specii în ecosisteme și determină numărul și zona de distribuire a lor, evoluția.

În societate:

- diversitatea manifestării activității conștiente a omului;

- toate formele de reflectare și de transformare intenționată a naturii.

Formele superioare de mișcare apar pe baza formelor inferioare și le include în sine în formă transformată. Între ele există unitate și interacțiune, dar formele superioare calitativ sunt diferite de cele inferioare și nu se reduc la ele.