Metafizica, esenţa ei

Denumirea de metafizică este introdusă de Andronicus din Rodhos în calitate de titlu pentru lucrarea lui Aristotel „Prima filosofie”.  Ar surveni gândul că prima filosofie şi metafizica sunt unul şi acelaşi lucru, ori denumiri diferite pentru acelaşi domeniu. Denumirea de prima  filosofie o întâlnim şi la Rene Descartes pentru una din lucrările sale fundamentale. De aici reiese că sunt mai multe filosofii, dacă este prima, atunci trebuie să urmeze şi a doua, a treia, etc. De fapt, în acest caz este vorba de alte domenii ale filosofiei, cum ar fi etica, estetica, logica, filosofia istoriei etc.

Atunci apare întrebarea: ce rol îndeplineşte prima filozofie? La această întrebare răspunde Aristotel. Aceasta, spune el, „este ştiinţa cea mai înaltă, care ar drept obiect: cunoaşterea primelor principii şi cauze a ceea ce există şi poate fi cunoscut”. [1] Înseamnă că prima filozofie studiază primele principii ale realităţii, iar celelalte ştiinţe preiau aceste principii şi se dezvoltă reieşind din acestea. Reiese că prima filozofie este legiuitoare pentru alte domenii.

Noţiunea de „Metafizică”  care este sinonime pentru prima filozofie se formează de la termenii greceşti „meta” şi „fizica” care de asemenea explică esenţa acestui domeniu al filosofiei. „Meta” înseamnă înainte, dincolo de şi „fizica” înseamnă natură, deci dacă am traduce ar fi: dincolo de natură, înainte de natură. Reiese, după Aristotel, că metafizica studiază principiile fundamentale ale realităţii, esenţa ei ultimă, care este dincolo de experienţa sensibilă. Am putea face concluzia, că prima definiţie a metafizicii ar fi: metafizica este ştiinţa primelor cauze şi principii.

A doua definiţie a lui Aristotel dată metafizicii este: obiectul de studiu al metafizicii este „fiinţa ca fiinţă”sau „fiinţa întrucât ea este”. Dacă analizăm conţinutul aceste definiţii, atunci ea ne spune că metafizica nu studiază lucrurile particulare, ci integritatea aceasta universală, lumea ca un tot întreg şi modul ei de existenţă, pentru că lucrurile particulare se supun legilor de existenţă a întregului.

Din aceste două definiţii a metafizicii rezultă a treia, care este răspândită în istoria gândirii filosofice: metafizica este ştiinţa absolutului. Metafizica încearcă să pătrundă dincolo de lumea sensibilă să ajungă la realitatea suprasensibilă, eternă, perfectă, necondiţionată. Nici o ştiinţă nu are pretenţia de a depăşi limitele sensibilului şi a transcende într-o lume suprasensibilă. Metafizica ţine de însăşi natura fiinţei noastre de a transcende lumea fizicului, lumea materială şi de a se instala într-o lume suprasensibilă, perfectă, lipsită de contradicţiile lumii materiale.

Pretenţiile metafizicii de a cunoaşte absolutul, transcendentul au fost criticate de mai mulţi filosofi, cel mai frecvent critica o fac reprezentanţii curentului pozitivist. Ce este mai important să înţelegem din pretenţiile metafizicii? Sau ce încearcă să rezolve metafizica?

În primul rând, ea încearcă să înţeleagă ce prezintă existenţa în sine, care este esenţa ei. Filosoful român Nae Ionescu evidenţiind principalul din gândirea unui metafizician scrie: „Metafizicianul este foarte surprins şi neliniştit de faptul acesta simplu, că există ceva, şi prima problema care i se pune lui este să se lămurească de ce există ceva şi de ce nu s-a întâmplat ca să nu existe nimic, de ce adică, lumea a avut de la început existenţă, de ce existenţa a avut ceva în plus asupra neexistenţei; de ce adică trăim într-un regim de existenţă, de ce trăim pur şi simplu, când logic s-ar fi putut foarte bine să nu existăm; de ce s-a realizat, prin urmare, momentul existenţei şi nu s-a realizat momentul neexistenţei.” [2]

Deci problema metafizicii este o problemă de înţelegere a existenţei ca atare.

În al doilea rând metafizica este preocupată de orientarea omului în faţa realităţii ultime, de atitudinea personalităţii umane faţă de realitatea ultimă. Nae Ionescu susţine că metafizica este un drum ce trebuie urmat, căci metafizica există, fără doar şi poate prin ea însăşi; ea este o experienţă trăită personal, o soluţie personală de care depinde mult şi are efecte şi implicaţii nemijlocite asupra celui care o realizează.

Din cele spuse anterior reiese, că metafizica este necesară omului pentru a înţelege: ce există ca atare şi cum să se comporte omul în condiţiile acestei existenţe.

Spuneam mai sus că metafizica a fost criticată de mai mulţi filosofi pentru încercarea de a înţelege ce prezintă această realitate în ultimă instanţă, considerându-se că această cunoaştere nu este posibilă. Astăzi în filosofia contemporană metafizica a fost înlocuită prin ontologie, orizontul de interese a cărei se limitează la cunoaşterea lumii experienţei.