Tema 2. Particularităţile comportamentului etic

Factorii ce favorizează comportamentul etic

Conceptul de deontologie. Codul deontologic

Rezolvarea dilemelor etice

Etica muncii şi morala profesională

Factorii ce favorizează comportamentul etic

Comportamentul etic – o conduită ce corespunde unui cod de etică

al întreprinderii sau instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea persoana

în cauză.

Conform legislaţiei la nivel de stat comportamentul etic este

condiţionat de “CODUL DE ETICĂ ŞI CONDUITĂ PROFESIONALĂ”

[1] al ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor

vîrstnice.

Codul de etică şi conduităprofesională stabileştenormele

fundamentale şi reguli morale şi profesionale la care aderă toţi

demnitarii, funcţionarii publici şi personalul contractual dincadrul

Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor

Vîrstnice, precum şi colaboratorii instituţiei.

Cod de etică reprezintă un ghid în ceea ce priveşte comportamentul

acceptabil din punct de vedere moral Ia nivel instituţional.[1]

Rolul codului este să ghideze comportamentul moral al personalului

şi colaboratorilor Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi

Persoanelor Vîrstnice, atît în timpul activităţii profesionale, cît şi în afara

acesteia (în măsura în care afectează imaginea instituţiei). Obiectivul

codului este să contribuie la crearea unei conduite organizaţionale a

integrităţii la nivelul Ministerului şi a unei microclime etice care să

determine personalul şi colaboratorii să acţioneze cu încredere reciprocă

şi în interesul cetăţeanului.Codul de etică şi conduităprofesională pune

accent pe formarea şi dezvoltarea discernămîntului moral al personalului

şi colaboratorilor Ministerului în concordanţă cu valorile şi principiile

organizaţionale, şi nu pe o respectare mecanicăa regulilor.

30

Prezentul Cod are drept fundament patru valori – responsabilitate,

profesionalism, integritate şi transparenţă.

Principiul responsabilităţii–personalul şi colaboratorii Ministerului

trebuie să se asigure că prin modul în care îndeplinesc atribuţiile de

serviciu sau desfăşoară orice altă activitate profesională colaterală

respectă interesul public, interesele legitime şi drepturile cetăţenilor şi nu

afectează demnitatea şi integritatea acestora.

Principiul profesionalismuluitoate atribuţiile de serviciu care revin

personalului şi colaboratorilor Ministerului trebuie îndeplinite cu

maximum de eficienţă şi eficacitate, conform competenţelor deţinute şi

în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte reglementările legale.

Principiul integrităţii în orice situaţie, personalul şi colaboratorii

Ministerului trebuie să adopte un comportament bazat pe respect,

imparţialitate, obiectivitate, onestitate, egalitate de şanse şi

nediscriminare, deschidere şi diligenţă faţă de cetăţean şi fără ingerinţe

care să afecteze interesul public, interesele legitime şi drepturile

cetăţenilor ori prestigiul fundamental .

Principiul transparenţei–personalul şi colaboratorii Ministerului

trebuie să promoveze guvernarea deschisă către cetăţean, să asigure

accesul neîngrădit la informaţiile de interes public, dar în acelaşi timp să

protejeze informaţiile care nu sunt publice de care sunt responsabili ori

de care au luat la cunoştinţă.

Fiecare instituţie are propriul său cod de etică – codul deontologic al

întreprinderii.

Cod deontologic -codul de etică şi deontologie a administratorilor

autorizaţi trebuie să cuprindă ansamblul caracteristicilor ce definesc

calitatea activităţii profesionale a administratorilor autorizaţi, să

stabilească regulile de conduită ale administratorului în exercitarea

atribuţiilor funcţionale, precum şi în afara acestora.

Întrebare: Da-ţi exemple de profesii (Cunoaşteţi careva profesii)

ce nu pot exista fără un cod deontologic. Ce exemple putem aduce în

discuţie/dezbatere ?

Codul deontologic. Deontologia desemnează normele de conduită şi

obligaţiile etice din cadrul unei profesii şi aplicarea anumitor norme

morale particulare. Prin codurile etice se încearcă rezolvarea unor

conflicte de interese în mediul intern şi în relaţiile externe ale

organizaţiei, respective, sta-tuarea unor principii şi cerinţe care să-i facă

pe manageri mai sensibilila problemele etice. Ele nu conţin precepte pur

31

teoretice, ci stabilesc semnificaţii practice, utile pentru toţi membrii

organizaţiei. Aceasta nu înseamnă că un cod de etică asigură automat un

comportament moral sau că poate acoperi toate situaţiile întîlnite în viaţa

organizaţională.Limita de acţiune a codurilor etice constă în formularea

lor în termini generali tocmai pentru că, la început, managerii şi

subordonaţii lor se află în incapacitatea de a identifica toate problemele

etice care pot apărea. Universităţile şi-au creat propriile coduri

deontologice.

Un cod de etică trebuie să prevadă:

- modul în care membrii unei organizaţii să acţioneze într-o situaţie dată;

- modul în care membrii organizaţiei ar trebui să gîndească şi să se

comporte;

- probleme cum ar fi: conflicte de interese, concurenţă, caracterul privat

al informaţiilor, oferirea cadourilor, oferirea/primirea sponsorizărilor

politice;

- concurenţa dintre membrii unei profesiuni;

- conflictele dintre membri;

- relaţiile dintre profesionişti şi clienţi, consumatori, surse de

aprovizionare sau beneficiari;

- relaţiile angajaţilor cu superiorii;

- relaţiile dintre practicieni şi specialişti într-o profesiune etc.

Deontologia se referă la ceea ce este “drept”,“corect”, “just”.

Întrebare: De ce universităţile şi-au creat coduri deontologice şi nu

unul comun pentru toate universităţile?

Aplicaţie: În cadrul grupului de studiu împreună cu profesorul

încercaţi să creaţi un model de cod deontologic universitar. În opinia

voastră ce elemente ar trebui să conţină un cod etic universitar. Aduceţi

pe parcursul procesului argumente pro sau contra?

Nu uitaţi: argumentaţi-vă poziţia.

Calitaţile personale. Calităţi personale –caracteristicile individuale

ale membrilor grupului organizaţional reprezintăun set propriu de valori

pe care îl dezvoltă fiecare persoană încă din copilarie.

Acest set de valori este influenţat de familie, şcoală, prieteni,

societate etc. Fiecare persoană învaţă să distingă între “bine” şi “rau”,

între “corect” şi “incorect”, structura psihică individuală şi sistemul de

educaţie avînd cel mai puternic impact asupra stabilităţii acestui set de

valori.

32

Extraversiunea – reprezintă gradul în care cineva este sociabil,

cordial, sigur de sine. Extraverţii se simt bine în situaţii sociale, căutînd

senzaţii şi emoţii, în timp ce acei care se situează la nivelul de jos pe

această dimensiune (introverţii) le evită. În dependenţă de nivelul

dimensiunii se determină comportamentul etic al persoanei în

organizaţie.

Stabilitatea emoţională –măsura în care o persoană are unnivel

corespunzător de control, echilibrare, încredere în forţele proprii. Cei cu

o stabilitate emoţională redusă tind spre şovăială şi deprimare.

Agreabilitatea – măsura în care o persoană este prietenoasă.

Persoanele agreabile se caracterizează prin încredere, loialitate, altruism,

colaborare, modestie, atenţie faţă de ceilalţi. Iar cei mai puţin agreabili

sunt distanţi.

Conştiinciozitatea – gradul în care o persoană este responsabilă

aceasta reprezintă un fundament spre realizări. Oamenii mai conştiincioşi

sunt de nădejde, pozitiv, competenţi, ordonaţi, autodisciplinaţi, au

dezvoltat simţul datoriei, dorinţa de reuşită şi capacitatea de a

fundamenta. Oamenii mai puţin conştiincioşi nu sunt cea mai bună

achiziţie pentru organizaţie.

Deschiderea la nou – măsura în care o persoană gîndeşte flexibil şi

estefundament la idei noi. Oamenii mai deschişi tind spre activitate şi

inovare, cei mai puţin deschişi, deseori, se opun schimbărilor.

Întrebare: Care persoane sunt mai deschise la nou cele tinere sau

cele în vîrstă? De ce? Analizaţi relevanţa acestor calităţi pentru profesia

dvs.

Regulament de activitate a organizaţiei. Codul etic al

întreprinderii ar trebui să fie în perfectă coordonare cu “Regulamentul de

activitate al organizaţiei”. Regulamentul de activitate al organizaţiei

stabileşte condiţiile şi modul de activitate a întreprinderii modalităţile

posibile de atingere a obiectivelor ei care ar trebui să fie strîns legate de

codul deontologic pentru a înlătura posibilităţile unui comportament

neetic încă de la faza de planificare.

Conform titlului VII al Codului muncii a R. Moldova stipulează:

Articolul 198. Dispoziţii generale

(1) Regulamentul intern al unităţii este un act juridic care se întocmeşte

în fiecare unitate, cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor, şi se aprobă

prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) angajatorului.

(2) Regulamentul intern al unităţii nu poate cuprinde prevederi care

33

contravin legislaţiei în vigoare, clauzelor convenţiilor colective şi ale

contractului colectiv de muncă.

(3) Prin regulamentul intern al unităţii nu se pot stabili limitări ale

drepturilor individuale sau colective ale salariaţilor.

Articolul 199. Conţinutul regulamentului intern al unităţii

(1) Regulamentul intern al unităţii trebuie să conţină următoarele

prevederi:

a) securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul unităţii;

b) respectarea principiului nediscriminării, eliminarea hărţuirii sexuale şi

a oricărei forme de lezare a demnităţii în muncă;

c) drepturile, obligaţiile şi răspunderea angajatorului şi ale salariaţilor;

d) disciplina muncii în unitate;

e) abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile potrivit legislaţiei în

vigoare;

f) procedura disciplinară;

g) regimul de muncă şi de odihnă.

(2) Regulamentul intern al unităţii poate cuprinde şi alte reglementări

privind raporturile de muncă în unitate.

(3) Regulamentul intern al unităţii se aduce la cunoştinţa salariaţilor, sub

semnătură, de către angajator şi produce efecte juridice pentru aceştia de

la data încunoştinţării.

(4) Obligaţia familiarizării salariaţilor, sub semnătură, cu conţinutul

regulamentului intern al unităţii trebuie îndeplinită de angajator în

termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării regulamentului.

(5) Modul de familiarizare a fiecărui salariat cu conţinutul

regulamentului intern al unităţii se stabileşte nemijlocit în textul acestuia.

(6) Regulamentul intern se afişează în toate subdiviziunile structurale

ale unităţii.

(7) Orice modificare sau completare a regulamentului intern al unităţii

se efectuează cu respectarea prevederilor art.198 şi se aduce la cunoştinţa

salariaţilor în termenul şi în modul prevăzute la alin. (4) şi (5).

Articolul 200. Statutele şi regulamentele disciplinare.

În unele ramuri ale economiei naţionale, anumitelor categorii de salariaţi

li se aplică statute şi regulamente disciplinare aprobate de Guvern.

Nivel de dezvoltare a organizaţiei. Odată cu avansarea nivelului de

dezvoltare a organizaţiei cresc cerinţele faţă de lucrători şi

responsabilitatea faţă de clienţi si uneori nu este doar profitul pe prim

plan ci scopul principal este menţinerea brandului la un nivel

corespunzător. Pentru acesta organizaţiile dezvoltă o cultură a

34

responsabilităţii sociale bazată pe etică în afaceri, respect pentru

drepturile consumatorului, echitate socială şi economica, tehnologii

preitenoase faţă de mediu, corectitudine în relaţiile de muncă,

transparenţă faţă de autorităţile publice, integritate şi investiţii în

comunitate.Serviciile sunt orientate spre îndeplinirea tuturor cerinţelor şi

aşteptărilor îndreptăţite ale părţilor interesate.Ea răspunde cerinţelor

pieţei prin apropierea faţă de client,dorinţa de inovaţie şi preţul accesibil.

Totodată, mediul înconjurător, protejarea sa, responsabilitatea faţă de

comunitate şi dezvoltarea durabilă sunt deosebit de importante pentru

întreprindere. Strategia de dezvoltare durabilă a organizaţiei are la bază

principiul conform căruia responsabilitatea faţă de om şi faţă de mediu

sunt un fundament al identităţii. Compania este preocupată constant de

creşterea nivelului implicării angajaţilor săi, reprezentanţilor săi,

sindicatelor precum şi a celor din afara organizaţiei (creditori,

consumatori şi investitori) în dezvoltarea şi implementarea practicilor

sale în domeniul responsabilităţii sociale.

Cauzele comportamentului immoral.

Comportament neetic este acea conduită ce nu corespunde

normelor morale stabilite de instituţia în care îşi desfăşoară activitatea

persoana în cauză.

La fel cum etica se aplică în toate sferele activităţii umane, atît în

sectorul public, cît şi în cel privat, la fel apare şi comportamentul contrar

eticii şi moralei sănătoase. Astfel pentru a descoperi care sunt soluţiile în

înlăturarea comportamentului neetic, trebuie să identificăm care sunt

cauzele şi factorii care îl determină. Printre cauzele apariţiei acestuia se

regăsesc:

cîştigul – care duce la numeroase tentaţii, mai ales cînd se

anticipează un cîştig consistent şi, în general este de asteptat să se adopte

decizii neetice;

conflictul de roluri – multe dileme etice care apar în organizaţii sunt

în realitate forme ale conflictului de roluri care ajung să fie rezolvate

neetic. O formă răspîndită de conflict alrolurilor care generează

comportamente neetice apare atunci cînd „rolul birocratic” al angajatului

într-o organizaţie, intră în contradicţie cu rolul de „membru al unui corp

profesional”;

competiţia puternică pentru obţinerea de resurse deficitare poate

stimula un comportament neetic;

personalitatea – oamenii puternic orientaţi spre valorile economice

sunt mai expuşi la un comportament neetic decît ceilalţi. în plus, în

35

abordareaa chestiunilor morale de către oameni, există puncte de vedere

diferite. În condiţii normale, este raţional să ne aşteptăm ca oamenii ce

sunt mai conştienţi de problemele morale, să fie tentaţi să evite deciziile

neetice, iar cei cu o mare putere personală (machiavelici) vor fi mai

dispuşi să ia decizii neetice, folosindu-şi puterea pentru promovarea

interesului personal mai degrabă decît pentru binele întregii organizaţii.

Întrebare: Cum putem găsi echilibrul între scopurile economice a

întreprinderii şi păstrarea unui comportament etic ? Profit vs Morală

Conceptul de deontologie. Codul deontologic

Deontologia este un compartiment al eticii care se ocupă cu studiul

normelor şi obligaţiilor specifice unei activităţi profesionale. [2]

Definirea codului deontologic. Scopul şi obiectivele lui.

Deontologia este un ansamblu de principii care îşi au sursa în

calităţile morale ale persoanei şi care influenţează pozitiv întreaga

activitate profesională a acesteia.

Deontologia este bazată pe morală şi moralitate cu elemente de

legalitate. În sens restrîns, ea acoperă cadrul de cercetare şi interpretare a

drepturilor şi îndatoririlor şi a modului de comportare într-un anumit

domeniu al vieţii sociale şi profesionale.

Evident, deontologia diferă de la o profesie la alta datorită

specificului activităţii desfăşurate dar are pretutindeni aceeaşi bază: ideea

de onestitate şi corectitudine în relaţiile cu persoana care utilizează

serviciile profesionistului.

Codul deontologic este un summum de principii şi standarde etice

de exercitare a unei profesiei cu drept de liberă practică şi care instituie

regulile de conduită.[4]

Codul deontologic stabileşte standardele de conduită aangajaţilor în

conformitate cu onoarea şi demnitatea profesiei .Respectarea normelor

cuprinse în prezentul cod deontologic constituie un criteriu pentru

evaluarea eficienţei calităţii activităţii angajatului.

Codul oferă o bază consensuală pentru luarea de atitudine colectivă

împotriva unor eventuale comportamente apreciate care încălca

principiile eticii profesionale. Acest cod pe lîngă valoarea sa normativă

are rolul de a orienta şi regla numai acele activităţi ale angajaţilor în care

aceştia se angajează ca reprezentanţi ai profesiei date, nu şi pe cele din

viaţa privată a acestora. Comportamentul personal al angajatului poate fi

luat în discuţie numai dacă este de o asemenea natură încît aduce

36

prejudicii profesiei de psiholog sau ridică serioase îndoieli privind

capacitatea acestuia de a-şi asuma şi îndeplini responsabilităţile sale

profesionale ca psiholog. Codul de etică şi deontologie profesională

reprezintă un cadru de formalizare a unor reguli consensuale între

membrii comunităţii academice, privitoare la modul de a acţiona în

acelaşi spaţiu social, pentru a conferi un spor de autoritate acestuia în

ansamblul societăţii. Parte integrantă a mecanismelor de asigurare a

calităţii instituţionale, Codul de etică şi deontologie profesională are

menirea de a contribui la îmbunătăţirea continuă a procesului de formare

profesională, morală şi civică, la punerea în act a unor atitudini şi

comportamente cît mai aproape de exemplaritate, în temeiul integrităţii

academice. Furnizînd un model de conduită, Codul este un contract

moral între membrii comunităţii universitare, a cărei coeziune o menţine

prin angajarea adeziunii şi devotamentului, a aprecierii, a imparţialităţii

şi a comunicării profesionale. La interferenţa dintre morală şi drept,

Codul de etică şi deontologie profesională este un instrument de

orientare, de intervenţie ameliorativă, de evaluare a moralităţii acţiunilor

membrilor comunităţii universitare, pe baza unor standarde generale

„bune pentru fiecare, dar şi pentru societate”, conciliind: concurenţa şi

cooperarea, individualismul şi solidaritatea, asumarea regulilor generale

şi liberul-arbitru, în scopul de a proteja atît libertatea şi demnitatea

persoanei, cît şi binele public. Expresie a poziţiilor etice definitorii

pentru ceea ce este permis sau nu, Codul desfăşoară un ansamblu de

drepturi şi obligaţii ce decurg din valori şi principii civice fundamentale,

aplicabile cu flexibilitate în situaţii concrete, în ideea afirmării unei

interacţiuni sociale armonioase – cadru de realizare justă şi eficientă a

potenţialului intelectual şi uman al tuturor membrilor comunităţii

universitare.

Întrebare: Care este rolul codului deontologic ?

Aplicaţie: Imaginaţi-vă că aţi ajuns singuri pe o insulă pustie.

Împărţiţi grupul în două tabere şi creaţi un model de bună purtare, un cod

deontologic. La final realizaţi o dezbatere.

b. Nivelurile normelor morale în sfera profesională şi de afaceri

În afaceri pot să fie detectate cîteva niveluri de aplicare ale eticii:

a) Nivelul micro (la nivel de agenţi economici) - este cel care se

stabileşte între indivizi în baza principiului corectitudinii schimbului.

Acest nivel este mai aproape de etica tradiţională şi cuprinde: obligaţii,

promisiuni, intenţii, consecinţe, drepturi individuale. Toate acestea se

37

află sub principiile schimbului cinstit, cîstigului cinstit, tratamentului

corect. Unui astfel de nivel i se aplică ceea ce Aristotel numea dreptate

comutativă, cea practicată între egali. O firmă care vinde maşini, trebuie

să-şi prevină cumparătorii dacă ele au defecte la sistemul de frînare sau o

firmă care vinde anticoncepţionale trebuie să prevină clienţii că acestea

produc dereglări hormonale. Clientul trebuie considerat raţional,

autonom şi trebuie informat ca să poată cumpăra serviciul sau produsul

în cunoştinta de cauză.

b). Nivelul macro (la nivel de stat) - se referă la reguli instituţionale

sau sociale ale comerţului, ale lumii afacerilor. Conceptele centrale cu

care se operează pentru acest nivel sunt: dreptate şi legitimitate.

Problemele puse în contextul nivelului macro sunt de natură filosofică,

preponderent etică şi sunt de tipul următor: Care e scopul pieţei libere?

Este proprietatea privatăun drept prioritar? Este drept sistemul de

reglementare al pieţei? Ce rol trebuie să aibă statul în afaceri? Sunt

corecte şi echitabile politicile de impozitare aplicate firmelor?

c). Nivelul corporatiilor. Discuţiile etice se referă preponderent la

rolul jucat în societate, la responsabilitatea socială şi internaţionala a

corporaţiilor.

Nivelul macroeconomic pune şi problema stringentă a problemelor

etice în globalizarea afacerilor. Ele apar mai ales cînd unele corporatii

internaţionale desfăşoara afaceri în ţări cu economii slab dezvoltate, cu

un nivel mai redus de maturizare a conştiinţei civice. Consimţămîntul

obţinut în urma unei informări deficitare sau mincinoase (în reclama

unor produse), dreptul la un mediu natural sănatos (ecologizarea

Occidentului prin transferul tehnologiilor poluante în Est), utilizarea unor

practici neloiale (dumpingul sub formă înlesnirilor de taxe acordate în

tarile lumii a treia), dependenţa de corporaţii (creşterea polarizării sociale

din cauza dominaţiei corporaţiilor în viaţa publică, în America Latină )

sunt tot atîtea exemple care demonstrează necesitatea implicării eticii

manageriale şi pe plan internaţional.

Astăzi, toate organizaţiile din lume trebuie să recunoască importanţa

şi necesitatea luării în considerare a unor concepte ca: etica, morala,

responsabilitate socială, echitate şi, totodată, să încerce să le

implementeze în cultura lor organizaţională.

Codul de etică internaţionale, naţionale, ramurale şi al unei

organizaţii.

Particularităţile codului etic depind de codul deontologic care este

respectat la acel moment:

38

1. Internaţional- se aplică la summituri sau conferinţe la care

participă reprezentanţii companiior din diferite ţări(ex. Honda şi General

Motors)

2. Naţional se aplică la întruniri la care participă reprezentanţii

companiilor din aceiaşi ţără(ex. Franzeluţa şi RED UNION FENOSA)

3. Ramurale se aplică cînd au loc şedinţe ale persoanelor care

aparţin aceleiaşi direcţiei profesionale (ex.Inginerul şi brigada de

lucrători)

Întrebare: Da-ţi încă cîteva exemple de situaţii în care se aplică

codul deontologic ramural ? În cadrul facultăţii dvs.încercaţi să

formulaţi cîteva situaţii în care se aplică codul deontologic ramural?

Analizaţi interdependenţa dintre codurile deontologice aplicate la nivel

internaţional, national, ramural.

Rezolvarea dilemelor etice

Noţiunea de dilemă etică

Esenţa problemelor etice în unitatea economică constă în conflictul

permanent dintre performanţa economică a firmei, măsurată prin

costuri, venituri, profit, dividende etc., şi performanţa socială a

acesteia, mult mai greu de evaluat şi reprezentînd obligaţiile faţă de

angajaţi, consumatori, creditori, furnizori.[7]

Rezolvarea conflictului este adesea extrem de dificilă, presupunînd

evaluarea complexă a balanţei dintre realizarea economică şi performanţa

socială, din perspectiva corectitudinii, cinstei, justeţei deciziei.

Dileme etică este o problemă morală dificilă, care implică două sau

mai multe variante de acţiune ce se exclud reciproc şi sunt egale moral.

[7]

Este etic de a nu divulga informaţia, care poate să-l facă pe un bun

lucrător să-şi schimbe locul de muncă?

Este etic de a da mită, pentru a primi un contract avantajos?

Este etic de a permite companiei de a amplasa deşeurile dăunătoare

într-o formă periculoasă? .

Dilemele etice se pot regăsi practic la nivelul oricărei decizii luate în

cadrul unităţii economice: în legătură cu salariaţii, furnizorii, clienţii,

concurenţii etc.

Complicitatea dilemelor etice este indiscutabilă şi sunt necesare

recomandări practice referitor la soluţionarea lor.

39

Problema luării unei decizii eticese complică atunci cînd intră în

conflict mai multe valori.

Întrebare: Da-ţi exemple de dileme etice din domeniul afacerilor ?

Aduceţi în prim plan câteva exemple de dileme etice (citite, din

auzite, de la tv sau din experienţa personală), haideţi să le discutăm.

Rezolvarea dilemelor etice

Nu este secret, că pentru manageri contează mai mult indicatorii

cantitativi ai eficienţei de aceea deseori ei tind să evite soluţiile primite

din aspect etic, care reprezintă pentru ei anumite dificultăţi. Aceste

dificultăţi pot fi legate de contrariul dintre abordarea etică şi economică

sau tehnică, fie de complicitatea operării cu diferite niveluri ale normelor

etice. Ca ajutor în această situaţie pot servi (ce-i drept într-o măsură

limitată) standardele menţionate mai sus şi unele recomandări referitor la

implementarea soluţiilor etice în management.

1. La apariţia unui conflict între normele etice din diferite nivele, el

se recomandă să fie soluţionat după principiul priorităţii. Aşa conflict e

posibil cînd are loc amplasarea filialelor unei companii în ţări şi regiuni

cu diferite culturi. Cu toate că hipernormele şi macronormele trebuie să

domine, e necesar să fie luate în consideraţie şi micronormele.

Astfel, dacă o companie din vest creează o întreprindere într-o ţară în

curs de dezvoltare, se utilizează regulile tehnicii securităţii primite în

occident, ce interzic discriminarea în timpul angajării şi utilizarea muncii

copiilor. Se consideră, că aceste hipernorme vor corespunde intereselor

ţării date, cît şi partenerilor săi. În acelaşi timp, remunerarea muncii

trebuie să fie stabilită în dependenţă de standardele locale, ca să se

respecte „principiul echităţii” în relaţiile cu partenerii săi.

2. Etica businessului contemporan pune pe prim-plan acele norme

care sunt clar formulate, deoarece în caz contrar ele sunt greu de utilizat

la luarea deciziei manageriale.

Astfel, unele companii păstrează confidenţialitatea corespondenţei

angajaţilor săi prin intermediul poştei electronice, motivînd aceasta prin

drepturile omului la taina corespondenţei, alţii o controlează,

argumentînd aceasta prin dreptul său la proprietatea computerelor şi

păstrarea informaţiei de serviciu. O decizie etică reprezintă o expunere

clară, fără ambiguitate al politicii companiei în ceea ce priveşte utilizarea

computerelor de către angajaţi (indiferent de conţinutul concret al acestei

expuneri).

40

3. La elaborarea deciziei manageriale e necesar de precăutat şi de

evaluat aspectele economice, tehnice, sociale şi etice. Dacă se iau în

consideraţie toate sau majoritatea din ele, decizia poate fi considerată ca

argumentată în mod ştiinţific. Aspectul moral îl au multe decizii, care

lezează interesele altor oameni sau organizaţii, deoarece alegerea corectă

nu întotdeauna ţine de domeniul eticii.

Astfel, pentru reputaţia firmei e important de determinat, dacă vor

influenţa asupra avantajului obţinut de întreprindere de la restructurarea

ei pierderile morale, care vor apărea în urma reducerii cadrelor, sau

invers, compania mai mult va cîştiga decît va pierde, în opinia

investitorilor, sau poate reducerea cadrelor nu are alternative şi nu poate

fi evaluată moral.

4. Cu toate că pentru business motivarea economică a deciziilor

joacă un rol primordial, aceasta nu presupune că etica cedează sau

împiedică interesul economic sau de alt ordin. Unii manageri, deseori,

atribuie eticii un sens de „antivenit” şi o exclud din criteriile posibile la

luarea deciziilor de conducere. Dar aceasta este o poziţie greşită. La

alegerea variantei optime e important, ca considerentele etice să

majoreze influenţa factorilor economici, iar aceştia, la rîndul său, să

sporească influenţa factorilor etici. Etica nu pretinde la rolul de

„judecător”, ci este îndreptată spre luarea unor decizii, fundamentate din

toate punctele de vedere.

Astfel, decizia de a finanţa o activitate de caritate sau de a procura

filtre noi de curăţire nu se poate de argumentat prin considerente

economice, dar numai prin abordarea etică. Realizarea băuturilor

spirtoase adolescenţilor majorează venitul, dar nu este admisibilă din

punct de vedere etic, juridic, social şi totalitatea lor prevalează asupra

argumentelor economice. Dacă din motive tehnice sau economice nu se

poate de majorat calitatea produselor, cerinţele etice faţă de ele nu se

anulează, dar se reduc la un nivel minim admisibil (produs nedăunător,

un număr mic de reclamaţii).

Importanţa aspectului etic, sau măsura în care el trebuie să fie luat în

consideraţie depinde, de un şir de factori prognozabili:

 Consecinţele morale, atît pozitive, cît şi negative;

 Consensul social – nivelul de acord sau dezacord moral din

partea societăţii, consumatorilor sau colectivului organizaţiei cu o decizie

sau acţiune;

 Dauna sau folosul probabil, la primirea deciziei pentru grupurile

cointeresate;

41

 Viteza apariţiei consecinţelor;

 Mărimea distanţei (psihologice, culturale) între persoanele care

au participat la luarea deciziei şi acei asupra cărora această decizie o să

influenţeze (dacă distanţa e mică, atunci consecinţele se vor manifesta

repede, dacă e mare, consecinţele vor ajunge mai tîrziu, într-o formă mai

slabă sau nu se vor manifesta deloc);

Concentrarea urmărilor – procentul de persoane, asupra cărora se vor

manifesta consecinţele deciziei luate.[4]

În scopul soluţionării dilemelor etice din unităţile economice şi luării

unor decizii manageriale, este util să se conducă de următorul model,

care presupune parcurgerea anumitor etape:

I. Se culege informaţia pentru o fundamentare multilaterală a deciziei.

Dacă sunt atinse interesele participanţilor de bază în afaceri, managerii

prognozează nivelul de influenţă.

II. Se cumulează normele etice corespunzătoare de la diferite nivele.

Dacă între ele apar careva conflicte, se utilizează regula priorităţilor:

domină hipernormele, apoi macronormele şi doar, la sfîrşit,

micronormele. Însă toate trebuie să fie expuse clar şi pe înţelesul tuturor.

III. După excluderea variantelor inacceptabile se pregătesc două

variante argumentate etic – varianta dorită şi minim acceptabilă.

IV. Se determină, dacă e posibil de modificat varianta minim

acceptabilă în cea dorită.

V. Cînd nu este clar fundamentată decizia din punct de vedere etic este

necesar de condus de alte aspecte: economice, sociale, tehnologice.

Astfel, reducerea personalului în urma modernizării procesului de

producţie, dacă este dictată de necesităţile producţiei, e greu de evaluat

din aspect moral. Cîştigul sumar de la aşa reducere (economic,

tehnologic) este superior considerentelor morale în folosul păstrării

locurilor de muncă.[5]

Utilizarea flexibilă al eticii afacerilor permite firmelor de vază din

străinătate să folosească maximal potenţialul factorului etic, fără a crea

conflicte cu alte componente.

În scopul utilizării mai eficiente a eticii în luarea deciziilor

manageriale sunt necesare cel puţin două condiţii: atenţia managerilor la

aceste întrebări şi cultura organizaţională înaltă.

Prima este caracteristică pentru acele companii, unde

conducătorii sunt lideri profesionişti, tot personalul se află pe

poziţia că „un business etic – un business bun”, strategia şi tactica

se subordonează satisfacerii cerinţelor participanţilor în afaceri, s-a

42

format un mecanism flexibil de adaptare la mediul ambiant. În aşa

organizaţii se consideră, că etica susţine cultura organizaţională la

un anumit nivel cerut şi aceasta permite de a solidifica businessul.

Algoritm de rezolvare a dilemelor etice: analiza economică,

analiza legală analiza etică.

În acest caz, situaţiile conflictuale trebuie trecute succesiv prin trei

filtre pentru a obţine o decizie etică, decizie care să optimizeze raportul:

performanţa economică – performanţa socială. De fapt, este vorba de trei

tipuri de analiză:

 analiza economică;

 analiza legală;

 analiza etică.

Analiza economică abordează problema managerială din

perspectiva teoriei microeconomice. Această analiză se bazează pe

convingerea că managerii unei organizaţii trebuie întotdeauna să

acţioneze pentru maximizarea veniturilor şi minimizarea cheltuielilor.

Analiza legală tratează dilemele etice prin prisma teoriei legalităţii,

pornind de la ideea că, într-o societate democratică, fiecare lege

reprezintă judecăţile colective, morale făcute de membrii ei în legătură

cu un litigiu determinat. Acest tip de analiză ajută la cunoaşterea

legalităţii unei situaţii dar, deoarece legea nu acoperă decît parţial sfera

standardelor morale, analiza legală este insuficientă în soluţionarea unei

dileme etice.

Analiza etică este bazată pe procesele de gîndire raţională. Optica

este aceea că un manager va trebui să acţioneze întotdeauna în

concordanţă cu anumite principii de comportament, care mai sunt

denumite „standarde etice”.

Deciziile etice, ca soluţii pentru rezolvarea dilemelor etice, prezintă o

serie de particularităţi:

Majoritatea deciziilor etice au consecinţe ample ce nu se limitează la

un singur nivel managerial;

Consecinţele deciziilor etice sunt, în general, nesigure şi greu de

estimat;

Cele mai multe decizii etice au implicaţii personale asupra vieţii şi

carierei managerilor, mai ales în condiţiile în care controlul managerial

înregistrează rezultatele financiare ale activităţii şi nu calitatea etică a

deciziilor ce au condus la rezultatele respective;

Cele mai multe decizii etice au multiple variante, ele nu reprezintă o

simplă alegere între „da” şi „nu”.

43

Întrebare: Aplicaţi acest algoritm în rezolvarea unei dileme etice ce

poate apărea în domeniul dstră de formare profesională.

Etica muncii şi morala profesională

Datoria Profesională-Datoria Morală

Termenul măiestrie presupune îndemînare desăvîrşită într-o

activitate, dibăcie deosebită în executarea unui lucru, iscusinţă.

Competenţa este Aptitudine + Capacitate + Abilitate. E o rezultantă a

cunoştinţelor, aptitudinilor, capacităţilor, abilităţilor şi trăsăturilor

caracterial temperamentale care conduc la performanţe în

diferitedomenii. În orice profesie sunt identificaţi maeştri. Măiestria

profesională ne întemeiază pe o profundă о înţelegere a psihologiei

colectivului, pepriceperea de a aplica adecvat şi în spirit creator

procedeele de lucru şi metodice, pe capacitatea de a analiza rezultatele

aplicării lor şi de a întrevedeaetapele desfăşurării procesului de lucru, ca

şi eficienţa acestui proces, ţinînd seama de particularităţile de vîrstă şi

cele individualeale persoanelor cu care lucrează în acest sens, profesiilor

le sunt necesare coduri etice. Pentru ca aceste coduri să deţină o

autoritate morală, trebuie să prezinte consimţămîntulexplicit al fiecărui

membru. Acest consimţămînteste cerut la intrarea оntr-o profesie şi, оn

lipsa lui, persoana nu esteacceptată sau, dacă оncalcă principiile-cadru,

este exclusă. Există cazuri în care anumiţi practicanţi ai unei profesii pun

un monopol absolut peregulile şi codul acesteia, ajungîndu-se la ceea ce

se poate numi „mafiea prototipului unei profesii". Profesioniştii unui

domeniu care îşi exercitărolul în mod responsabil, cît mai aproape de

aceste cerinţe, dobîndesc un statut recunoscut. Aceasta este proba că ei

dau dovadă deceea ce este considerat drept profesionalism.

Profesionalismul este considerat o ideologie relevantă pentru ceicare

lucrează în acelaşi domeniu. Prin exercitarea rolului de coagularea

cerinţelor comune ale unei profesii, se consolidează identitatea şi creşte

stima faţă de sine a membrilor unui grup profesional.Problema centrală a

relaţiei dintre client şi profesionist este cea aalocării responsabilităţii şi

autorităţii. La modul ideal, între cei doi se stabileşte un contract. În acest

contract, în principiu, alocarea se conducede următoarele supoziţii:

1) clientul are mai multă responsabilitate şi autoritate;

2) cei doi contractanţi sunt aproximativ egali;

3) responsabilitatea şi autoritatea principală revin profesionistului.

44

Prima supoziţie, clientul are mai multă responsabilitate şi

autoritate,derivă din ideea că profesionistul este angajat de client şi

acţioneazăpentru acesta. Prin urmare, profesionistul este partizanul

scopurilor clientului său (am angajat un avocat, medic, arhitect,

profesor,deci acea persoană nu mai poate să fie neutră şi detaşată, ci

ataşatăscopurilor mele în calitate de client). Profesioniştii au obligaţia

„celei de-a treia persoană", care limitează normativ acţiunea clienţilor. O

astfel de abordare se potriveşte mai mult profesiilor în care clientul

trebuie apărat (de exemplu, avocaţii), dar şi în acest caz profesioniştii

trebuie să acţioneze în limite legal permiseşi moral corecte. Profesioniştii

nu sunt simpli executanţi ai ordinelorclienţilor, ei au expertiză, au

autoritate epistemică, discernămîntprofesional. Cu anumite excepţii

(urgenţe medicale, de exemplu). Termenul datorie poate fi analizat fie la

nivelul simţului comun, ca "datorie, în genere", fie la un nivel

specializat,de natură economică, juridică, psihosocială, morală. [6]

Datorie este obligaţie asumată sau impusa faţă de cineva. Aceasta

obligaţie poate avea caracter material (datorie în bani sau obiecte) sau

spiritual (datorii morale, juridice, administrative etc).[6]

În sens restrîns, ca datorie morală, aceasta are dublă semnificaţie:

1. Cantitativă, ca ansamblul normelor morale pe care o persoană

trebuie să le urmeze semnificaţia cantitativă nu este însa lipsită de una

derivată, de ordin calitativ: ansamblul normelor morale este înteles, ca

datorie , prin unitatea şi corelaţia părţilor-norme, ceea ce adaugă

întregului un plus faţă de suma acestora, acel plus semnificat de Kant

prin sintagma "lege morala". Norma, în sens logic nu are, încă,

demnitatea legii. În unitatea lor, normele capată acel plus de demnitate

care le face apte să genereze Legea.

2. Calitativă, ca latură deontologica a moralităţii; este expresia

forţei de influenţă a moralei asupra conduitei individului, acea forţă carel

face pe individ să acorde "prioritate la ceea ce este corect din punct de

vedere moral, faţă de ceea ce este bun" pentru sine. (J. Rawls)

S-ar părea că datoria morală nu are, aşa cum a remarcat Kant, nimic

de-a face cu scopurile străine moralităţii şi nici măcar cu unele

intermediar morale, de tipul celor exprimate de etica utilitaristă.

Studiul lui Michael Sandel[6] asupra teoriei lui Rawls scoate în

evidenţă viziunea sa asupra eticii deontologice, prin cîteva accente bine

delimitate:

a. Principala teză a eticii deontologice este susţinerea că "dreptatea

este cea dintîi virtute a instituţiilor sociale".

45

b. Baza argumentaţiei în etica deontologica o constituie "ideea

generală că ceea ce este corect din punct de vedere moral este prioritar

faţă de ceea ce este bun".

c. Teoriile deontologice proclamă prioritatea eului în raport cu

scopurile pe care le promoveaza si capacitatea lui de a alege.Două sunt

sensurile acestei prioritati: primul indica un "trebuie" moral care impune

respectul demnitatii persoanei, indiferent de rolul pe care-l îndeplineste

al doilea indică, în sens epistemologic, posibilitatea ca eul să fie

identificat în mod independent.

d. Un rol central în etica deontologista îl joacă conceptul voluntarist

de "capacitate de a acţiona".

Întrebare: Ce părere aveţi despre afirmaţia lui Michael Sandel

"ideea generală că ceea ce este corect din punct de vedere moral este

prioritar faţă de ceea ce este bun"?

Datoria ca unitate dintre obligativitate si responsabilitate

În uzul cotidian al limbii exista doua moduri de a folosi termenul

"datorie":

 Unul imperativ, indicînd obligaţiile persoanei: "Fă-ţi datoria!";

Datoria ta este să." "Sunt dator şi cu asta" etc. Aceasta este perceptia

exterioară a datoriei, ca venind de la o instanţă care supraveghează,

oarecum din afară, "ce trebuie să fac";

 Unul apreciativ, indicînd starea de fapt a persoanei care are

conştiinţa datoriei: "nu şi-a făcut decît datoria", "este om al datoriei", "a

căzut la datorie". Aceasta este percepţia interioară a datoriei, ca produs al

transformării obligaţiilor impuse în obligaţii asumate deliberat, cum

spune Kant, "în virtutea libertatii şi autonomiei voinţei" sau, cum spune

Nikolai Hartmann, "în virtutea libertăţii de a alege".

Este demnă de reţinut aprecierea lui Traian Gînju, potrivit careia

"datoria morală, prin natura conţinutului său, nu este compatibilă cu

obligaţia, nu suportă rigorile constrîngerii, ale fatalităţii. Întotdeauna se

exprimă şi rămîne un act de libertate izvorînd din necesităţi interioare".

Cu toate acestea, considerăm că în întelegerea datoriei ca

responsabilitate, deci ca "simţ al datoriei", trebuie luate în seamă toate

cele trei determinaţii puse în evidenţă de Kant: exterioritatea Legii

morale, libertatea (autonomia) voinţei şi condiţia că aceasta să fie o

voinţă bună.

Mihai Florea face o utilă prezentare a acestor determinatii în lucrarea

"responsabilitatea acţiunii sociale", prezentîndu-le sub forma:

46

"necesităţile obiective ale vieţii sociale, libertatea (de voinţă şi acţiune)

agentului si autoangajarea lui voită şi bazată pe opţiune la realizarea unui

obiectiv social (propus de el însusi sau de către alţii, dar adoptat în mod

liber şi voit, pe bază de opţiune sau de interes propriu)" Dincolo de

nuanţele vădit colectiviste, proprii ideologiei marxiste, identificarea si

examinarea acestor determinari este benefică. Particularizate la

responsabilitatea morală, cele trei determinaţii dau seama de modul

specific de instituire a conştiinţei datoriei. Este semnificativă observaţia

autorului, în consonanţă cu cea a lui Kant, ca factorul decisiv în

constituirea simţului datoriei, deci a responsabilităţii este autoangajarea

(voinţă bună, după Kant). Sub formă exterioară, autoangajarea este actul

voinţei în faţa opiniei publice; sub formă interioară, este actul vointei în

faţa propriei conştiinţe.

Aplicaţie: Imaginaţi-vă o situaţie la locul de muncă în care sunteţi

puşi în faţa unei dileme moralevs dilemă profesională. Creaţi

corespondentul în sala de curs şi discutaţi exemplul. (ca o idee se poate

de reformulat, când am citit subpunctul mi-am imaginat o atare situaţie.)

CONCLUZIE:

Comportamentul etic este un lucru absolut necesar pentru

funcţionarea în armonie al oricărei instituţii, organizaţii, întreprinderi. El

este cel ce domneşte asupra structurii relaţiilor membrilor instituţiei între

ei cît şi cu persoane din exterior,fiind influenţat de o sumedenie de

factori de la legislaţia în cauză care stabileşte limitele acestor raporturi

pînă la calităţile personale ale fiecărui individ care influenţeză nemijlocit

cercul oamenilor cu care el interacţionează. Totodată este foarte

important de stabilit cauzele comportamentului imoral pentru că doar

ştiind cauzele putem neutraliza incidental de la rădăcină evitînd repetarea

sa în timp. Organizarea cuvenită a climei etice a organizaţiei este

domeniul de studiu al deontologiei, ştiinţă care “furnizează” coduri

deontologice caracteristice fiecărei profesii .În dependenţă de nivelul

organizaţiilor la convorbiri pot fi aplicate diferite coduri etice care cu

avansarea nivelului cuprind mai multe aspecte pentru a nu leza drepturile

nimănui,a respecta tradiţiile ,a egala participanţii din punct de vedere

etic. Deseori apare conflictul între performanţa economică şi cea socială

aceste conflicturi în cele mai frecvente cazuri sunt dileme etice greu

rezolvabile care presupun o pregătire bună a celui ce le rezolvă pentru a

alege din două “rele” răul mai mic cantitativ şi a argumenta ştiinţific

această decizie, necesită capacităţi psihologice adecvate.Toate aceste

47

aspecte sus-numite au scopul ca datoria profesională să fie desfăşurată în

perfectă armonie cu datoria morală.

Bibliografie

1. “Codul de etică şi conduită profesională al Ministerului

Muncii,Familiei,Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vîrstinice”-anexă la ordinul

109/29.01.2015

http://www.mmuncii.ro/j33/images/intranet/Rapoarte/2015_Codul_etic_con

duita.pdf

2. STUDIU PRIVIND STANDARDELE ETICE PREVĂZUTE DE

CODUL DEONTOLOGIC AL EXECUTORULUI JUDECATORESC al

Ministerului Justiţiei al RM Chişinău 2015

http://www.justice.gov.md/public/files/file/reforma_sectorul_justitiei/proiec

te/proiect_standardele_etice_02.06.pdf

3.Etica Profesională Viorelia LUNGU Suport de Curs Chişinău 2011

4. Christians С., Etica mass-media, Iaşi, Editura Polirom, 2001.

5. Cozma C., Elemente de etică şi deontologie, Iaşi, Ed. Univ. „Al.I. Cuza",

1997.

6. Baldrige L., Codul manierelor în afaceri, Business Tech International,

Bucureşti, 1997.

7. COMPORTAMENTUL ETIC ÎN AFACERI - UN AVANTAJ AL

DEZVOLTĂRII ECONOMIEI ROMÎNEŞTI

http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2005/economie-siadministrarea-

afacerilor-internationale/24.pdf

8. CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ AL

UNIVERSITĂŢII ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAŞI

http://www.uaic.ro/wp-content/uploads/2013/12/3CoduldeEtica.pdf