Activități

. Identificați în text și citiți fragmentele în care se relatează despre:

-       importanța limbii pentru un popor;

-       faptul că toți trebuie să vorbim frumos;

-       patriotism;

-       limba ca ființă vie.

2. Plasați în locul punctelor cuvintele care se potrivesc după sens: pământul, valori, om, trecut, strămoșii, patria, limba, istoria.

1.    Fiecare om trebuie să știe de unde vine și încotro se îndreaptă, trebuie să-și cunoască poporul,   limba, … .

2.    Adevăratul …  este acela care își apără patria, chiar dacă nimeni nu îl susține, chiar dacă toți îl  privesc cu ură.

3.    Cât de mică și de săracă nu ar fi patria  ta, ea va fi cea mai frumoasă, pentru că e țara în care te-ai  născut, e  țara în care au trăit … tăi.

4.    Omul nu poate trăi fără patrie, el nu are …, iar omul fără trecut nu are un nume, nu are aspirații, nu are un viitor și nu are un loc pe care să-l numească “acasă”.      

5.    ,,Numai în … sa omul își pricepe inima pe deplin” (M. Eminescu).

6.    … ni l-a dat soarta, istoria este rodul trecerii noastre prin lume, iar limba zice-se, e darul Celui de  Sus, căci, după cum se spune, la început a fost cuvântul.

7.    Dacă omul uită adevăratele … ale neamului său, atunci rămâne gol într-un univers sec.

8.    Pentru a păstra …, fiecare trebuie să cultive şi să promoveze valorile poporului.

 

3. Cum ați putea defini următoarele gânduri?

1.    Tinzând a vorbi corect şi frumos limba, omenim astfel pe cei ce au creat societatea cuvintelor  civilizate.

2.    Uitând un cuvânt trebuincios, o expresie din comoara graiului matern, uiţi ceva din istoria poporului tău.

3.    A vorbi sănătos în limba mamei este o datorie (Gr. Vieru).

4.    Mai multe inimi au cei care ştiu mai multe limbi.

 

4. Punctați trei argumente în susținerea proverbului chinezesc:

       Cine bea din apa unei ţări,

       Cine mănâncă din pâinea ei

       Trebuie să-i cunoască limba

       Şi să-i respecte tradiţiile.

5. Explicaţi sensul următoarelor proverbe:

1.    Limba e dulce ca mierea şi amară ca fierea.

2.    Limba oase n-are, dar unde atinge - doare.

 

6. Continuați enunțurile cu idei argumentative:

1.    A vorbi expresiv înseamnă …

2.    A vorbi tăios înseamnă …

3.    A vorbi voalat înseamnă …

4.    A vorbi coerent înseamnă ...

5.    A vorbi laconic înseamnă …

 

7. Explicaţi sensul următoarelor expresii: a înghiţi limba, a alerga cu limba scoasă,  a avea limbă lungă, a avea limbă ascuţită, a trage pe cineva de limbă, a se învârti pe limbă, a-şi muşca limba, a vorbi cu limbă de moarte.

 

8. Exprimați-vă opinia cu privire la următoarele afirmații:

1.    ,,Limba este un mişcător al învăţăturii şi al înaintării”

(A. Mateevici).

2.    ,,Limba e singura avere comună a unui popor” (G. Coșbuc).    

3.    ,,Limba este mijlocul universal al circulaţiei ideilor şi impresiilor” (B.P. Hașdeu).

4.    ,,Limba îl ajută pe om a-şi tălmăci  gândul” (A. Russo).

5.    ,,Limba şi legile ei dezvoltă cugetarea” (M. Eminescu).

6.    ,,A vorbi bine şi a gândi bine e acelaşi lucru”  (Ch. Bally).

7.    ,,În ştiinţă se intră pe uşa limbii” (Cervantes).      

8.    ,,Limba este cartea de noblețe a unui neam ” (V. Alecsandri).

 

9. Împărtăşiţi din experienţa proprie câteva sfaturi care ar asigura însuşirea cu succes a unei limbi  străine.

 

10. Răspundeți la întrebări:

1.    V-aţi întrebat vreodată pentru ce învaţă oamenii limbile străine? Ce aţi răspunde la această  întrebare?

2.    Cum credeți, este important să fim la curent cu toate schimbările la care este supusă o limbă? Argumentați.

3.    Sunteţi de acord cu faptul că cunoașterea superficială a limbii duce la o gândire sumară, la o simțire săracă și   la o capacitate creativă limitată?

4.    Sunteți de acord de necesitatea unificării vorbirii tuturor oamenilor din întreaga ţară  în conformitate cu normele limbii literare? Argumentați.

 

11. Prezentaţi în scris (6-8 enunțuri) o compunere în care să explicați următoarea cugetare: Limba este comoara cea mai de preţ a poporului, şi veghea asupra strălucirii ei nu trebuie să pirotească niciodată.