Contur secțiune

  • Prelegerea nr. 4  Tipuri ale comunicării. Comunicarea orală

    După codul utilizat comunicarea umană este divizată în comunicarea verbală, comunicarea paraverbală și comunicarea nonverbală, iar comunicarea verbală la rândul ei se divizează în comunicare orală și comunicarea scrisă. Deci limbajul verbal privește atât vorbirea cât și scrierea. Expresia vocală a cuvintelor se numește vorbire sau oralitate. Expresia grafică și vizuală se numește scriere. Ambele folosesc cuvintele ca materie primă, iar principala distincție dintre oralitate și scriere ține de natura canalului de comunicare:

    • Canal auditiv, pentru expresia verbală orală
    • Canal vizual, pentru expresia verbală scrisă.

    Esența limbajului verbal stă în caracterul său simbolic, bazat pe corespondențe pur  convenționale între cuvântul-semn (student, de exemplu) și obiectul semnificat (ființă umană, care studiază). Cuvântul nu poate transmite semnificația în mintea ascultătorului, din simplu motiv că semnificația sa nu este conținută în el însuși. Ea se află doar în mintea ascultătorului , dacă se află. Cuvintele sunt coduri, mai presus de simple semnalizări sonore. Cuvintele au înțeles doar în măsura în care pot fi decodificate.

    Comunicarea orală este procesul de transmitere sau primire a mesajelor cu utilizarea cuvintelor rostite. Comunicarea orala sau verbala : înseamnă a înțelege mesajele primite in limba in care se lucrează, a se exprima oral in diferite medii profesionale si a-si adapta discursul la nivelul interlocutorului. Sub aspectul noțiunii de comunicare orala se afla in același timp elemente ce țin de expresia sonora a vocii umane si elemente care țin de sensul cuvintelor. In acest sens se poate face o distincție intre doua tipuri de limbaj, diferite ca natura dar intim conectate :

     limbajul paraverbal sau ceea ce oamenii comunica prin voce (volum, intonație, ritm, tonalitate, accent, pauze) si prin manifestări vocale fără conținut verbal (rasul, dresul vocii, oftatul, urlete, țipete, etc) ;

      limbajul verbal sau ceea ce oamenii comunica prin rostirea si descifrarea înțelesului cuvintelor. Limba este un sistem de comunicare, alcătuita din sunete articulate, specifice omului, prin care acesta își exprima gândurile, sentimentele si dorințele. Vorbirea este actul de utilizare individuala si concreta a limbii in cadrul procesului complex al limbajului. Limbajul oral indica starea efectiva si disponibilitățile cognitiv-operaționale ale individului. Intre limba si limbaj trebuie făcută aceasta diferențiere.

    După modelul dezvoltat de Dr. A. Mehrabian, īn anii ‘70, comunicarea verbală reprezintă un procent de doar 7% din comunicare, la care se adaugă 38% comunicare paraverbală şi 55% comunicare nonverbală.

     

    Acordăm o atenţie deosebită cuvintelor: le alegem pe cele mai expresive sau puternice pentru a potenţa impactul pe care īl transmit! Īnsă, rolul de amplificare, de diminuare ori de nuanţare a acestora ţine de paraverbal şi nonverbal.

    Cei 38% se traduc prin tonul, ritmul sau inflexiunile vocii, prin abilitatea de a atribui sens cuvintelor prin felul īn care sunt rostite.

    Comunicarea orală poate fi fie sub forma unei conversații directe între două sau mai multe persoane, cum ar fi comunicarea față în față, prelegeri, întâlniri, seminarii, discuții în grup, conferințe etc. sau conversație indirectă, adică forma de comunicare în care este folosit un mediu pentru schimb de informații precum conversație telefonică, apel video, apel vocal etc.

    Avantaje ale comunicării orale:

    -se poate realiza īn diferite moduri: -īn limbaj oral(monolog, dialog,.. )  -īn limbajul intern.

    -permite transmiterea unui conţinut complex, sistemul de informaţii transmis şi receptat poate fi logic structurat, sistematizat, exprimat īntr-un limbaj elevat, etc.;

    -pune īn evidenţă capacitatea de gāndire şi creativitatea umană;

    -limbajul intern, vorbirea cu sine şi pentru sine, prezintă un maximum de economicitate, uzānd de prescurtări, condensări, substituind cuvintele cu imagini, viteza de lucru fiind de sute de ori mai mare decāt a vorbirii;

    -pe măsura constituirii sale , limbajul intern īndeplineşte funcţii de anticipare, proiectare, coordonare a limbajului oral;

    -se intercondiţionează cu funcţia cognitivă şi cea  reglatorie  a limbajului.

     

    Dezavantaje ale comunicării  verbale:

    -este lipsită de expresivitate, dacă nu apelează la mijloace paraverbale şi nonverbale;

    -transmite mai greu o anumită stare afectivă( supărare. bucurie, etc), cuvintele nu sunt īntotdeauna suficiente;

    -viteza de transmitere si mai ales de receptare a mesajului este mai mică, uneori se poate mai uşor şi mai rapid exprima printr-un simplu gest.

     

    Ușurința de exprimare ce se poate aplica in fiecare situație depinde de caracteristicile personalității si de calitățile vocale – enunțarea si pronunțarea.

    a) Caracteristici ale personalității :

    -      claritate, pentru a fi un bun orator este nevoie de o capacitate de exprimare clara a ideilor, o exprimare simpla, materialul trebuind sa fie astfel organizat încât sa poată fi ușor urmărit. O gândire clara implica o exprimare potrivita, înseamnă o pronunțare corecta a cuvintelor astfel încât sa fie ușor recunoscute;

    -      acuratețe expresiile si cuvintele folosite trebuie sa exprime exact ceea ce se dorește iar vocabularul sa fie suficient de bogat pentru a putea înțelege cuvintele cu înțeles precis in vederea atingerii scopului propus.

    -    empatie – cel mai bun mod de a rămâne prietenos si amabil este de a te pune in locul celeilalte persoane, încercând sa simți ceea ce simte cealaltă persoana. Dar, nu trebuie sa fii mereu de acord cu aceasta sau cu ideile sale. Trebuie sa fi înțelegător si răbdător. Expresia fetei si tonul vocii sunt evident importante, in special in discuțiile de grup sau in interviuri.

    -   sinceritate – a fi natural, sincer. Este totdeauna un pericol ca atunci când se discuta cu persoane necunoscute sau cu un statut social mai înalt, sa devii rigid si stângaci. Aceasta denota lipsa de încredere in sine.

    -   relaxare – când mușchii sunt încordați nu mai poți fi relaxat. Mișcările bruște sunt rezultatul unor tensiuni acumulate; Cea mai buna metoda de a te elibera de dificultățile de vorbire este relaxarea. Daca ramai nemișcat si încordat, atunci respirația poate fi blocata involuntar.

    -     contactul vizual – este foarte important schimbul de priviri, in timpul convorbirii trebuie stabilit un contact vizual cu cel ce asculta.

    -   aparenta – felul in care ești privit arata cat de bine te înțelegi cu ceilalți, înfățișarea reflectând modul in care te privești pe tine însuti. O haina atractiva, o ținuta vestimentara îngrijita este deosebit de importanta in situațiile formale: întâlniri publice, interviuri pentru angajare, conferințe, etc. Cel care te asculta, nu te poate ajuta prea mult, însă poate înregistra aparenta, înfățișarea ta si atunci el va primi prin metacomunicare, o imagine a modului in care te porți, cum te îngrijești.

    -    postura - poziția corpului este importanta in comunicare. O persoana care se sprijină de perete sau sta aplecata înainte pe un scaun in timp ce transmite un mesaj verbal unei alte persoane, surprinde neplăcut demonstrând o atitudine de oboseala, plictiseala, neglijenta.

    b)     Calitățile vocale

    Vocea poate fi controlata permanent, mărind sau micșorând volumul, in funcție de circumstanțele particulare. In comunicare contează înălțimea si intensitatea vocii, dicția, accentul si tonul. Vorbirea implica multe abilitați mecanice. Limba, limbajul si vorbirea alcătuiesc trei aspecte ale unui proces unitar.

    Componentele vorbirii sunt :

    -   emițător (cel care inițiază si transmite informația), canalul de comunicare, mesajul (informația) ;

    -   receptorul (persoana care decodifica mesajul).

    Vorbirea are un caracter situativ, amplifica plasticitatea si  posibilitățile comunicative, adresabilitatea.

     

    e. Ascultarea eficienta

    Ascultarea eficienta este un proces activ, specific omului ca ființă dialogala, care simte nevoia dialogului ce poate fi exprimat verbal, gestual, nonverbal. Astfel limbajul acceptării (neacceptării) poate fi evidențiat prin mișcarea capului, zâmbet/grimasa, ochi, sprâncene ridicare, încruntare, respirație fluierat, gesturi, etc.

    Ascultarea eficienta reprezintă :

    1. A răspunde, nu a rezolva.

    2. A ajuta o alta persoana sa își audă propriile cuvinte si sa găsească propriile sale soluții.

    3. A rămâne calm si a se stăpâni.

    Ce reprezintă a asculta si care e diferența dintre a asculta si a auzi?

    - “ a auzi” reprezintă procesul fiziologic senzorial in care senzațiile auditive sunt recepționate de urechi si transmise creierului;

    - „a asculta” descrie procesul psihologic de interpretare si înțelegere a semnificației a ceea ce spune cineva;

    Poți auzi ceea ce spune cineva, fără a asculta in mod real acea persoana (Bolton, 1979); un adolescent ar spune: 'prietenii mei asculta ceea ce spun, dar părinții mei doar aud ceea ce spun'.

     

    Principalele elemente componente ale comunicării orale:

    1. Definirea scopului comunicării
    2. Anticiparea factorilor care ar putea perturba receptarea mesajului de către ascultători, sau care ar putea reprezenta o bariera in receptarea mesajului de către aceștia
    3. Selectarea informațiilor - fiecare persoana își face propria selecție dintr-o multitudine de informații (Ex.: Conferința de presa - fiecare reporter alege acele informații care, subiectiv vorbind, i se par mai relevante/ mai spectaculoase/ mai generalizatoare/ mai noi/ generatoare de audienta. De asemenea, organizația care își face cunoscute intențiile prin conferința de presa alege anumite detalii care sa fie reprezentative pentru ea si potențial diferite de cele ale altor organizații cu aceleași activități). Mesajul trebuie structurat astfel încât toate detaliile sa fie convergente, având drept punct central mesajul adresat de către respectiva organizație potențialilor clienți (prin intermediul formelor mediatice).
    4. Adaptarea stilului vorbitorului, din punctul de vedere al vocabularului folosit, al complexității vocabularului (registrul in care se face prezentarea se schimba in funcție de publicul ținta). Tonul vocii este menit sa puncteze elementele-cheie ale prezentării.
    5. Folosirea unui întreg bagaj de elemente non-verbale pentru accentuarea celor spuse (gesturi, zâmbet sau încruntare, contact vizual etc.). Excesul formelor de comunicare kinezica afectează profund valoarea informației si receptarea mesajului propriu-zis.
    6. Comunicarea orala trebuie sa aibă un caracter interactiv, publicul fiind astfel antrenat (direct sau prin intermediul formelor mediatice) in dezbatere/prezentare, astfel încât efectul asupra participanților sa fie maxim. Acest efect este perceput de către vorbitor (personalitatea care prezinta un discurs; un reprezentant al organizației care propune un produs nou etc.) cu ajutorul elementelor de feedback (reacții conștiente sau instinctive ale celor prezenți. Reacția publicului potențial (de ex. persoanele aflate in fata televizorului) se observa însă ulterior, prin ralierea la opiniile vorbitorului sau, in cazul organizației, prin cumpărarea produsului respectiv.
    7. Cunoașterea exacta a rolului participanților la comunicare (element deosebit de important in comunicarea publica) si stabilirea unei relații a acestora cu vorbitorul (relație de susținere sau de opoziție fata de ideile prezentate - discursul politic; intenția de învățare - in aula universitara; lămurirea unor elemente de evoluție economica - prezentarea unui program economic; subordonare - conferința susținuta de către președintele unei corporații in fata reprezentanților tuturor filialelor din diferite tari etc.)

    In lucrarea sa "The Five Clocks"[1] lingvistul si sociologul olandez Martin Joos definește cinci "etape" ale comunicării orale, acestea marcând si diferențele fundamentale intre comunicarea scrisa si cea orala.

    Cele cinci forme de comunicare orala, după Joos, sunt:

    1. Comunicarea "rece" (numita de el "frozen style") - adică, un gen de comunicare in desfășurarea căreia emițătorul nu își vede si nu își cunoaște receptorul, deci nici nu îl poate influenta in vreun fel. Un bun exemplu pentru acest caz îl constituie emisiunile de radio sau TV, la care nu exista un număr de telefon pentru ca ascultătorii/ telespectatorii sa intre in direct cu personalitățile invitate. Astfel de emisiuni sunt foarte elaborate si atent realizate, pentru ca desfășurarea in direct nu permite reglaje.

    2. Comunicarea formala ("formal style") are loc atunci când auditoriul este numeros. Vorbitorul percepe unele reacții din partea publicului, de care totuși îl desparte un "zid". Vorbitorul poate însă crea o atmosfera distanta si in cazul in care se adresează, in stil formal, unei singure persoane - pe care astfel o avertizează de faptul ca nu dorește sa mențină deschise canalele de comunicare. Discursul, in acest caz, trebuie sa aibă un grad ridicat de coerenta.

    3. Comunicarea de tip profesional ("consultative style") implica o elaborare prealabila a discursului. De la interlocutori se așteaptă o participare activa. In cazul unei astfel de comunicări, informațiile inițiale acoperă doar esența subiectului, urmând ca partenerii de discuție sa solicite, eventual, prezentarea unor detalii. In acest caz, este posibil ca, in discurs, sa apară si unele mici incoerente, sau erori de exprimare - ușor de corectat in timp real.

    4. Conversația ocazionala, libera ("casual style") presupune folosirea unui stil informal, neoficial, in care pot apărea chiar si elemente de argou, sau expresii eliptice, specifice limbajului colocvial.

    5. Conversațiile intime ("intimate style") apar, de obicei, intre prieteni apropiați sau membrii aceleiași familii. In acest caz, comunicarea are, in primul rând, scopul de a transmite o stare emoționala. Stilul este neprotocolar, cu expresii libere si chiar, in unele cazuri, se folosesc forme eliptice sau expresii cunoscute doar de participanți, acestea având un rol expresiv.

    In toate aceste cazuri se disting diferențe de exprimare a mesajului, in funcție de nivelul educațional si cultural al vorbitorilor, in funcție de vârsta sau profesie.

    Jos afirma si faptul ca "vorbim limbi diferite", adică, in situații diferite, aceeași persoana poate folosi nivele diferite de formalism, într-o forma de comunicare mai simpla sau mai detaliata.